Cezar STRATON

Pătrăuți(pe Suceava). 1. ”Mândru e al meu bărbat / Că mi-e greu să-l scot din pat / Cum se scoală, / Cată-n oală / Cum mănâncă / Cum se culcă! / Cum se culcă... / Cum se scoală. / Și mănâncă / Și... se culcă!” 2. ”La omul cu „cheag” / Soarele îi stă-n prag / Da celuia nevoiaș / Bruma-i stă... pân-la Ispas!” (Lecca Morariu, ”De la noi”, Cernăuți, 1937 – comunicat de părintele G. Herea)

Nu-ți cer. "Nu îți cer să mă săruți, nici să-mi ceri scuze atunci când cred că greșești. Nu îți voi cere nici măcar să mă îmbrățișezi atunci când am cea mai mare nevoie să o faci. Nu îți cer să-mi spui cât de frumoasă sunt, chiar dacă e o minciună, nici să-mi scrii ceva frumos. Nici măcar nu îți voi cere să mă suni ca să-mi spui cum ți-a fost ziua, nici să-mi spui că ți-am lipsit. Nu îți voi cere să-mi mulțumești pentru tot ceea ce fac pentru tine, nici să îți pese de mine atunci când sufletul meu este la pământ și, desigur, nu-ți voi cere să mă susții în deciziile mele. Nici nu-ți voi cere să mă asculți atunci când am o mie de povești să-ți spun. Nu-ți voi cere să faci nimic, nici măcar să-mi fii alături pentru totdeauna. Pentru că dacă trebuie să-ți cer, nu le mai vreau!" (Frida Kahlo)

Anunțuri și reclame.– Căutăm un om care să aibă grijă de un lot de vaci care nu fumează. - Căutăm femeie la fetiță în vârstă și nefumătoare. - Vând câine: mănâncă orice și îi plac foarte mult copiii. - Vând voal pentru mirese cu găurele mici. - Castron pe placul oricărei gospodine cu fund rotund pentru batere eficientă. - Avem ciorapi de femei lungi. - Servim cu frișcă clientela bine bătută. - Vând mașină de cusut mână și picior. - Confecționăm genți din pielea clientului. P.S. Râdem noi, râdem... dar biata limbă română... (Liviu Antonesei)

Bere (1).”Vom căuta să deslușim, în rândurile de mai jos, scria doctorul N.I. Angelescu în decembrie 1933, când a început fabricațiunea berii la noi, şi cine a fost cel dintâi care a introdus, într-o epocă în care ţara noastră avea cele mai bune vinuri, această băutură atât de diferită de obiceiurile noastre. După notele lui Vasile Taban, rezultă că în anul 1811, pe timpul ocupației țării de către ruși, un oarecare Johan Neamțu înfiinţa o fabrică de bere în Bucureşti, iar la 1815, obţinu hrisovul de întărire şi privilegiul ca nimeni altul decât el să nu mai poată înfiinţa o asemenea industrie. Domnitorul de atunci, Ion Vodă Caragea, îi pusese lui Johan Neamţu, ca un preţ al acestui privilegiu, obligaţiunea să dea în tot anul la cutia milosteniilor câte 300 de talere. După 10 ani, Johan Neamţu moare și fabrica rămâne moştenire lui Andrei Cube, care solicită înaltei stăpâniri să-i întărească privilegiul de fabricațiune a berii pe numele lui. În anaforaua din anul 1825, se spune că Domnitorul poate să întărească acest privilegiu „fiindcă nu se întrebuinţează la fabricaţie decât bucate proaste şi stricate“. Măria Sa Grigore Dimitrie Ghica Vodă i-a acordat lui Andrei Cube recunoașterea vechiului privilegiu, dar i-a mărit darea de la 300 de taleri la 350 taleri, ce trebuia să dea în tot anul la cutia milosteniilor. Nu i s-a recunoscut însă dreptul la monopol al fabricațiunii.” (dosaresecrete.ro)

Sfat.- V-aș recomanda, doamnă, pe cât posibil, o viață sexuală regulată. Sunteți căsătorită sau aveți un prieten? - Şi soţ, şi prieten, domnule doctor, dar, de-o vreme... se cam lasă unul pe altul!

De gustibus.Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă şi-l întreabă: - Dumneavoastră ați cerut Beethoven? - Nu, eu am cerut pui cu smântână.

Zile. Sunt zile când tu eşti porumbelul şi zile când eşti statuia.  

Job.Eu, în principiu, nu sunt leneș, dar mi-aş dori să lucrez la Serviciul Pașapoarte în Coreea de Nord.

Villon.”Cu puțin noroc am intrat în posesia volumului ”Poezii” (BPT, 1983) al magistrului François Villon, traduse, prezentate și adnotate de Neculai Chirica. În pofida vieții scandalos de ușuratică pe care adus-o (nu s-a angajat niciodată nicăieri, deși în anul 1449 – cu sprijinul material și moral-spiritual al unchiului său, canonicul Guillaume Villon, al cărui nume și l-a însușit pentru a-l face nemuritor – devine absolvent/bacalaureat al Universității din Paris. Dimpotrivă, mereu înhăitat cu hoți, bețivi și femei ușoare, apoi – după ce, împreună cu încă patru ortaci, în ajunul Crăciunului din 1456, fură 500 de scuzi de aur de la Colegiul Navara din Paris – chiar un proscris, însă neputând să-și schimbe firea boemă și să scape de demonul hoinărelii, care fac din el un pușcăriaș cu puțin noroc, pe urmă un ocnaș torturat cu sălbăticie de călăii episcopului Thibault d’Aussigny și, după eliberare, un condamnat la moarte prin spânzurătoare, chit că de data asta nu făptuise nimic reprobabil, însă, „pentru că apărea a nu știu câta oară în fața justiției”, iar după comutarea pedepsei cu moartea în surghiun pe zece ani, devine un exilat căruia i se pierde definitiv urma de îndată ce părăsește Parisul), în pofida vieții sale scandaloase, deci, François Villon a fost mult gustat nu numai de tovarășii săi de chefuri, nelegiuiri și destrăbălări, ci și de mărimile timpului.” (George Petrovai)

Vis. ”Mi te strecori în vis ca o şopârlă, / Şi te-ncălzeşti la soarele-mi ascuns. / Pe malul sângelui, ca lâng-o gârlă, / E-un lac ferit, de tine doar ajuns. // Acolo stai şi leneveşti pe versuri, / Sau mi te zbengui, dornică de un joc. / Din marile şi micile-universuri, / Tu doar în mine ţi-ai găsit un loc. // Cât te-am pândit, nici umbra nu-ţi pot prinde. / Te-aud umblând prin gânduri, şi îmi scapi. / Şi curse-am obosit a-ţi mai întinde, / Tuneluri neştiute-n mine sapi. // Şi când asupra-mi noaptea iar s-azvârlă, / Sorbindu-mă în ochii ei rotunzi, / Mi te strecori în vis ca o şopârlă, / Şi nu mă-ntrebi nimic, şi nu-mi răspunzi.” (Mihu Dragomir, ”Mi te strecori în vis”)