Mircea Radu IACOBAN

Fostul lector la Universitatea ieșeană „Al. Ioan Cuza”, acum profesor la The City University din New York, Constantin Crânganu, deține două titluri de „Fullbright Scientist” (în SUA, foarte rar se acordă de două ori aceleiași persoane), a fost nominalizat la Eni Awards, a scris cărți de specialitate bine primite și elogios comentate, fiind considerat unul dintre pionierii implementării inteligenței artificiale în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Recent, viguros și neașteptat, atrage atenția printr-un articol publicat în presa newyorkeză asupra idioțeniilor culturale monstruoase ce înfloresc peste ocean sub privegherea mișcării Black Lives Matter.

Și nu atât absurditatea agresivă a isprăvilor imaginate de foarte activa mișcare promotoare a năucitoarelor „intervenții reparatorii” în istoria culturală a omenirii derutează și îngrijorează, cât faptul că-și află susținători de prestigiu în societatea americană (fie albi, fie negri) și determină efectiv „revizuiri” scandaloase și, până la urmă, profund inculte. Teza directoare: „Rasismul sistemic este infiltrat ca un putregai în structurile muzicii clasice mondiale” – o susține nimeni altul decât criticul muzical al prestigiosului „The Washington Post” – drept pentru care s-ar impune restructurarea scării de valori validată prin veac și „dregerea” operelor „neconforme”.

Cu cine să se înceapă marea revoluție culturală dacă nu cu Beethoven, considerat acum „un bărbat alb supra-promovat și un compozitor puțin deasupra mediei”? Este supusă „judecății istoriei” mirabila Simfonie a V-a, care ar fi devenit „populară printre cei aflați la putere, în special pentru bărbații albi și bogați ce l-au îmbrățișat pe Beethoven și au transformat Simfonia într-un simbol al supremației albilor.” Moromete ar întreba „pă ce se bazează” punerea în circulație cu seninătate a unei astfel de enormități! Dar nu-i totul pierdut, se pot face remedieri necesare, așa că dirijoarea Marin Alsop, de rasă albă desigur, membră LGBT a Academiei Americane de Arte și Științe, a introdus între partea a doua și a treia a Simfoniei a IX-a un episod de câteva minute cu bubuială de tobe africane, iar între prima și a doua parte, un mini-concert de jazz. Motivația stupefiantă a dirijoarei: „pentru că eu cred că așa a gândit Beethoven”. Nimic de comentat, rămâi pur și simplu interzis!

Totdeauna și oriunde se vor găsi pseudo-esteți ahtiați după luare în semănă care salută astfel de „înnoiri”, acuzându-și preopinenții de incultură, gust îndoielnic și incapacitatea de a vibra la nou și noutate – s-a verificat și săptămâna trecută la Iași, apropo de bolovanii deversați în Piața Unirii pe post de nou și curajos act artistic. Dar să revenim la Beethoven, supus unor „reformări necesare”, conform cărora s-a modificat radical și textul „Odei Bucuriei” (scris, se știe, de Schiller în 1785). Primele versuri erau „Bucurie, stea divină / fiică tu de Elizeu / Noi intrăm beți de lumină / Pe cerescu-ți sfânt traseu” (în traducerea lui C.W. Schenk). Iată cum sună pasajului inițial cântat acum la Baltimore: „Trăiți și iubiți cu mintea deschisă / Lăsați culturile noastre să se împletească (...) Trebuie să luptăm pentru drepturi egale...” etc., etc. Din 1785 și până în 2023, în textul Odei un singur cuvânt și o singură dată s-a modificat, după care, imediat, s-a revenit: într-un concert-eveniment care omagia în 1989 căderea zidului Berlinului, Leonard Bernstein și-a îngăduit atunci să schimbe „Freude” (bucurie) cu „Freiheit” (libertate). Aici, chiar că s-ar putea prezuma aprobarea compozitorului, dar iată că „Oda” clasică unicat se rescrie mai departe și-și schimbă sensurile esențiale după cum dorește Black Lives Matter!

Albul compozitor mediocru Beethoven se bucură și de nebănuite tratamente preferențiale ilicite: de ce pe afișe scrie doar Beethoven (ca și Mozart, Bach, Ceaikovski de altfel), fără numele de botez adică, în vreme ce Davone Tines și Iges Dieudonne, muzicieni de culoare, apar cu nume și prenume? Ar fi un semn că-s tratați „lingvistic pe un plan diferit”, ceea ce dezvăluie „prejudecăți sistematice, excludere, sexism și rasism”! Culpabilului Beethoven i se rescrie și libretul singurei sale opere, „Fidelio”, „actualizat” până-n plăsele și devenit porta-voce a foarte activei Black Lives Matter, răvășitoare a istoriei culturale a umanității și păzitoare cu strășnicie a drepturilor celor 12% negri ce alcătuiesc populația totală a SUA. De va lua ființă vreodată și o White Lives Matter, să nu fie prea târziu! Deocamdată, sunt semne tot mai clare că lumea se tâmpește.

Aș vrea să cred că articolul profesorului Crânganu nu va rămâne doar un strigăt în pustiu.