BOIANCIUC (II). În 19 iunie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Lenţenii, Vlăiculeştii şi Gheorghe Ştirbul declară că stăpânesc o treime din satul Boianciuc, pe care o moştenesc de la Antimia Lenţoaia. Gheorghe Ştirbul era ginerele popii Ignat, care fusese şi el ginere Antimiei Lenţa.
În 20 iunie 1782, Simeon Turcul declară că stăpâneşte o parte incertă, deşi i se cuvine, după scrisori, o jumătate de sat.
Lenţenii, Vlaiculeştii şi alţi răzeşi fac împărţirea părţii lor de sat în 8 octombrie 1783, când „Lenţenii primesc 6 părţi mici, Maria Tumurugeasa, cu fratele ei, Mihai Vlaico, 2 părţi mici”.
În 29 octombrie 1793, Toader Pădure şi jupâneasa Maria, fata lui Tanasi Vlaico, vând partea lor din Boianciuc lui Tadeus Turcul, cel care va cumpăra, în 18 septembrie 1794, şi partea lui Dumitraş Stângaci, fiul lui Gheorghiţă Stângaci.
În 25 septembrie 1798, stil vechi, Necolai Tumurug vindea vărului său Gheorghi Vlaico, pentru 200 galbeni, „doaozăci stănjini moşie ot Boenciuc”.
În 10 octombrie 1801, cea mai mare parte a moşiei şi satului Boianciuc se afla în proprietatea lui Iohann Turkul, care o vindea lui Anton Turkul, iar acesta, lui Gregor Simon Turkul, în 26 noiembrie 1801.
Din 23 august 1802, moşia vestitului neam moldovenesc Turcul sau Turculeţ, devenită, între timp, „von Turkul”, aparţinea neamului Popiel, mai întâi lui Aloys, apoi Elisavetei Popiel-Piotrowska şi, în final, lui Michael Popiel.
Tadeus Turcul avea să moară în 24 martie 1813, iar fratele lui, Onufrius Turcul, devenea, din 12 aprilie 1816, singurul lui moştenitor.
În 19 iunie 1817, s-a făcut, totuşi, o împărţire a moşiilor lui Tadeus Turcul, părţile lui din Boianciuc revenind nepotului său, Iohann, fiul lui Onufrius Turcul, dar Iohan dăruieşte moşia, în 22 octombrie 1823, fratelui său, Michael.
În 1843, patron al bisericii din Boianciuc era Alexandru CANTACUZINO, iar preot administrator era Ioan TARNAVSCHI, care păstorea 622 enoriaşi. În 1876, când biserica din Boianciuc avea 925 enoriaşi, patron era Caetan von LUKASIEWICZ, iar paroh, Isidor LEVIŢCHI. În 1907, patron al bisericii din Boianciuc era evreul Kisiel SOKAL. Paroh era Alexie TARNAWSKI, născut în 1855, preot din 1889, paroh din 1899, iar cantor, angajat în 1897, era Gavriil TARNOWIECKI, născut în 1859.
O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Boianciuc, din 1886[1].
În 1910, doar 15 % din populaţia satului Boianciuc era reprezentată de români, 10 % de evrei, iar 75 % de ucraineni.