Mircea Radu IACOBAN

La ora când scriu aceste rânduri s-ar părea că istoria se va repeta: după numărarea a peste 90% din buletinele de vot, Partidul Comunist a câştigat din nou alegerile în Republica Moldova. Victorie a la Pyrus: învinşii au obţinut mandate în plus, fericiţii câştigători au pierdut mandate! Au mai rămas de numărat voturile moldovenilor din străinătate, circa 55.000, care, barem teoretic, nu prea au cum să fie acordate comuniştilor.

 Teoretic, fiindcă normalitatea n-a fost şi nu-i nici acum deplin suverană în statul suveran Moldova: raionul Ocniţa, locuit mai ales de ruşi şi ucraineni, tradiţionali susţinători ai voronienilor, a votat... împotriva Partidului Comunist, în vreme ce raioanele din centrul ţărişoarei, cu populaţie românească majoritară, au preferat PCRM-ul! Pas de mai înţelege ceva! Cum calculul privind evoluţiile post-electorale rămâne la fel de complicat ca şi după precedentele alegeri, l-am rugat telefonic pe Valeriu Matei, apreciat om politic şi scriitor basarabean, să mă ajute în descifrarea tâlcului procentajelor. El crede că se poate vorbi categoric de o consolidare a poziţiei pro-europenilor, care vor dispune de 4-5 mandate în plus, ba chiar şi încă unul-două, dacă voturile din străinătate se vor înscrie într-o logică firească. Comuniştii vor totaliza 37-39 de mandate şi, chiar cu sprijinul puţin probabil, dar nu imposibil, al formaţiunii lui V. Lupu, tot nu au numărul care să le permită, în Parlament, impunerea unei candidaturi la preşedinţia ţării. Celelalte formaţiuni la un loc, în cazul menţinerii fără fisuri a coaliţiei, nu întrunesc nici ele totalul cifrei de mandate cerută de Constituţie.

Numai că pe trăinicia coaliţiilor politice basarabene trebuie mizat cu prudenţă. În 2005, Alianţa „Moldova Democrată” a întrunit 29% din voturi, suficient pentru a controla jocurile din Parlament şi... s-a destrămat la câteva săptămâni după alegeri, când a fost să fie împărţite funcţiile şi demnităţile în stat. Când adică, iertată fie-ne exprimarea vulgar-cinică, s-a trecut la tranşarea ciolanului – încă o dovadă cu suntem, şi unii şi alţii, cât se poate de români. Dintr-un alt punct de vedere însă, comportamentul rubedeniilor noastre de peste Prut a fost ireproşabil şi, destul de... atipic: printre deputaţii opoziţiei de atunci nu s-au putut afla, cu toate eforturile oamenilor lui Voronin, cele câteva iude care să-şi mute votul dintr-o tabără în cealaltă. La Bucureştii, aleşii poporului au reacţionat totdeauna prompt la stimulul pavlovian a zornăitului celor 30 de arginţi şi s-au bejenit fără jenă, cu arme, bagaje şi mandat de partea cealaltă a baricadei.

 Oricât de risipiţi ar fi basarabenii politiceşte, ei poartă într-o anume genă învăţămintele vieţurii sub stăpânire străină, la stimulul căreia se sancţionează reflex trădarea, să-i spunem astfel, majoră. Micile mişmaşuri, găinării şi aranjamente, mai treacă-meargă, dar chiar să te expui oprobriului public practicând la faţă de cortină vânzarea de neam, iată că în Basarabia nu merge! Într-un fel, istoria s-a repetat şi în clipa aflării cifrelor de la exit-poll-uri, când s-a bucurat peste poate cine... nu prea era cazul (vezi explozia de exuberanţă a lui Geoană care, jumătate de noapte, s-a crezut preşedintele României).

Nu-i vorbă că şi seriozitatea acestor anticipări ale deciziilor electoratului prin sondaje mai mult sau mai puţin profesioniste a purtat, la Chişinău, pecete prea apăsat balcanică. Firma care a anunţat victoria Partidului Liber Democrat cu 34,4% şi a situat comuniştii pe poziţia a doua, cu numai 26% era... românească, în vreme ce sondajul concurent, şi el aiuristic, (dădea peste 50% lui Voronin) fost-a patronat, se pare, de un rus. Până una-alta, cert este că Voronin a rămas singur în opoziţie.

Partidul lui deţine cele mai multe mandate în Parlamentul de la Chişinău, amintindu-ne strofa magistrului Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci a avut un motor / Dar nu i-a folosit la nimic”. Prin menţinerea coaliţiei pro-europene intactă, Republica Moldova poate spera în ieşirea totală de sub apăsarea comunismului remanent primitiv, incult, abuziv şi apatrid, pentru a se înscrie decis, în sfârşit, pe drumul către Europa. „Vrem să readucem lumea la valori, nu la macaroane şi săpun” – a declarat Mihai Ghimpu referindu-se la pomenile electorale şi, implicit, la degradarea climatului politic şi cetăţenesc în care, cum spune cimilitura, n-are trebui să fie „Chiar totul de vânzare / Pe doi bani şi-o sărutare.” Mai ales principiile, istoria, realitatea apartenenţei de neam şi limbă...