Florin Constantin Pavlovici: „Frica și pânda”

Ce anume definește cel mai bine viața în comunism? A doua carte scrisă de Florin Pavlovici răspunde tocmai la această întrebare. Este vorba de două activități, care aparțin fiecare altei tabere - sistemul având, din acest unghi de vedere, două tabere în total. Uneori, în cazurile foarte nefericite, un singur individ ajunge la performanța de a acționa în ambele direcții. Cum ne spune chiar titlul  emblematic al cărții, ele sunt „Frica și pânda”.
Pentru autor, comunismul este un pat al lui Procust în care timp de jumătate de veac au învățat să doarmă mai toți cei prinși în această capcană sinistră a istoriei. Ei au înghițit mai întâi neajunsurile minore - lipsa căldurii ori a apei calde, lipsa alimentelor, lipsa hainelor, lipsa cărților -  pentru ca la un moment dat să cadă pradă acelui somn al rațiunii care naște monștri.

„Gălăgioșii” sistemului au fost aceia care nu s-au lăsat convinși să doarmă în orice condiții, aceia care au citit cărți pe care alții nu le mai citeau, au ascultat posturi pe care tot românul se ferea să le asculte; ei au fost vocile care s-au încăpățânat să spună tuturor: „Împăratul e gol!”.
Cartea lui Florin Pavlovici ne cere să nu-i uităm pe aceștia din urmă. Frica am trăit-o cu toții. Nu e un merit, ci un dat cronologic: ne-am născut sub comunism. Pânda însă a fost opțiunea fiecăruia. Volumul publicat acum de Contemporary Literature Press blestemă această opțiune, care este în cele din urmă o lipsă de caracter, de morală, de tărie spirituală.

„Frica și pânda” este un Memento necesar trezirii Rațiunii. Ea a fost scrisă pentru generația care, ieșind din comunism, a fost condamnată inevitabil la trecerea deșertului biblic, dar este la fel de necesară acelora care se inflamează astăzi în fața televizoarelor la auzul unor vorbe precum „torționar”, fără să aibă habar ce înseamnă ele cu adevărat.
Florin Pavlovici definește pe scurt comunismul, cu multă ironie, chiar cu umor, dar și cu demnitatea celui care nu a făcut absolut niciodată absolut niciun compromis cu conștiința lui. Pe lângă această restituire a caracterului uman, de care este nevoie după orice ieșire din totalitarism, așa cum este nevoie de o baie fierbinte după un drum lung prin maidanele cu gunoaie, „Frica și pânda” predă ștafeta tinerei generații, în ideea că, așa cum a spus George Santayana în trecutul secol XX, „Cei care nu-și țin minte trecutul cu siguranță îl vor repeta”.

Lidia VIANU

Sursa: Contemporary Literature Press