Dezertorii și trădătorii ajung negreșit la pubelele istoriei

Deschizând câteva mape în care se păstrează aproape uitate diverse documente constituite în anii în care conduceam glorios Organizația Județeană Suceava a PSD mi-au căzut în mână niște înscrisuri ce vorbesc peste timp despre unii din tovarășii mei de drum, antrenați în jocul de-a alba-neagra, joc ce avea drept miză însăși calitatea lor de membri de partid. Dacă la astfel de coţcării s-ar fi pretat câțiva grăjdari de la te miri ce fermă zootehnică, fapta nu stârnea multă mirare. Dar ce te faci când în „nobilul” joc de societate (societatea celor declasaţi), de-a alba-neagra, participă chiar fostul șef al grăjdarilor de la Ferma Cămârzani, cum ar veni omologul lui Lică Sămădăul vătaful păzitorilor de porci din pustă, portretizat cu talent fără egal de Ioan Slavici în Moara cu Noroc. Ironia sorții face ca astăzi să-l vedem pe inginerul zootehnist Ioan Stan, căci despre el este vorba, cocoțat în înalta funcție de președinte al Organizației Județene Suceava a PSD.

În continuare vă invit să urmărim șirul faptelor. La data de 31 ianuarie 1996, numitul Ioan Stan, domiciliat în municipiul Fălticeni, str. Doi Grăniceri nr. 51, depune adeziune de intrare în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR). Cererea îi este confirmată și devine membru PDSR, cu legitimație la organizația nr. 2 din Fălticeni. Nu din întâmplare, ci din lașitate și calcule meschine șederea sa în PDSR a fost de scurtă durată. Alegerile parlamentare din luna noiembrie 1996 au fost câștigate de Convenția Democratică, deschizând drumul intrării partidelor ce o alcătuiau la guvernare, cu ai lor 15.000 de specialiști. Noi, social-democrații din partidul condus de ex-președintele Ion Iliescu, am ocupat băncile opoziției. Chiar din primele luni după ce au preluat puterea forțele politice de dreapta, revanșarde, au pornit o prigoană furibundă, distructivă, asupra PDSR, a militanților și simpatizanților săi, atât din structurile centrale, cât și din cele locale. Loviți de acest vortex, cei labili psihic, oportuniști și cei insuficient de motivați politic au dezertat din partid, zburând care încotro ca ciorile în vânt. Nu au ținut cont că mai presus de interesele lor personale se aflau și trebuiau slujite, în orice condiții, niște obiective și idealuri înalte, înscrise în statutul și programul formațiunii politice, la care aderaseră nesiliţi de nimeni. Oricum, oamenii cinstiți, netăvăliţi prin mocirla fărădelegii, cei cu sufletul curat nu riscau sancțiuni de genul celor aplicate pe vremea lui Teohari Georgescu sau Alexandru Drăghici, pentru „crima” politică de a face parte dintr-un partid onorabil înscris cu acte în regulă la Tribunal. Frica îi cuprinsese pe cei vulnerabili, care se simțeau cu musca pe căciulă în privința legalității activității pe care o desfășurau, mai cu seamă în planul afacerilor economice, a relațiilor cu fiscul. Pentru a-și pune pielea la adăpost, dar mai ales afacerile, Ioan Stan și-a depus demisia din PDSR încă de la sfârșitul lunii decembrie 1996, la mai puțin de un an de când călcase pragul acestui partid. Pe întreg parcursul anilor grei ai opoziției marele alb născut în comuna Forăşti și naturalizat în Târgul Fălticenilor a viețuit în stare de adormire, cum spun masonii.

Timpul a trecut și vânturile prielnice au început să sufle în pânzele navei noastre, stârnite de marea trezită din adâncile furtuni, furtuni pe care le-am înfruntat călăuziți de principiul WERMACHT-ului german „când toți își pierd credința, noi, credincioși, rămânem”. Simțind că vremurile se schimbă, marele pehlivan Ioan Stan, patron la un abator din Spătăreşti, a început să dea târcoale PDSR ghidonat de vechiul ortac de la PDAR, Gavril Mîrza. Era nelipsit pe post de finanțator principal la toate „agapele frățești” pe care le organizam după reuniunile importante ale structurilor de conducere ale organizației județene a PDSR cu participarea unor delegați veniți de la centru. Cu tupeu de geambaș și „evlavie de vulpe”, dezertorul politic Ioan Stan nu a ezitat să depună o nouă adeziune de intrare în PDSR, în anul preelectoral 1999, mai precis pe data de 11 iunie. În aceeași zi cererea îi este confirmată de către consiliul municipal Fălticeni al PDSR întrunit în ședință. Din procesul-verbal încheiat cu această ocazie rezulta că „dl Ioan Stan mulțumește că i s-a acordat din nou calitatea de membru al partidului, regretă faptul că a renunțat în 1996-1997 la calitatea de membru PDSR, dar aceasta a făcut-o din motive obiective” (?!). Mai lipsită de onoare și de demnitate decât o asemenea justificare nu poți întâlni decât la borfașii care fura banii de pe pieptul mortului.

Ioan Stan ori nu avea proprietatea cuvintelor folosite când justifica gestul josnic de a trăda partidul prin dezertare „din motive obiective” sau îi considera „idioți utili” pe cei cărora le-a aruncat aceste baliverne.

Potrivit dialecticii, salturile calitative sunt precedate de acumulări cantitative. Așa-i sau nu, „dragi tovarăși și prieteni”? Acumulări cantitative pe tărâmul politicii social-democratice nu prea a reușit să realizeze fălticenianul Ioan Stan în scurtele fragmente de timp petrecute în PDSR, până la alegerile parlamentare din anul 2000. În schimb, destinul i-a hărăzit un uriaș salt calitativ.

Știind cât este de pezevenghi și de slab pregătit, nu doar în domeniul politic, ci și în plan intelectual, nivelul său nedepășind acel „preistoric animal în rațiunea aurită” pe care îl evoca poetul „sicrielor de plumb” George Bacovia în memorabila poezie „Serenada muncitorului” – nu i-am înscris numele pe lista de candidați la alegerile parlamentare, liste cu care ne-am prezentat în fața conducerii centrale a partidului la o reuniune zonală organizată pe data de 1 august 2000, la Iași. Pentru zona Fălticeni am prezentat un candidat la Camera Deputaților, nu de revistă, ci de copertă. Este vorba despre regretatul Dumitru Iftime, cercetător la Stațiunea pomicolă Fălticeni, doctor în horticultură. Din punct de vedere al caracterului, al valorii culturale, profesionale, dar mai ales al ținutei morale, Ioan Stan apărea ca un pigmeu pe lângă cel dintâi propus.

Din conclavul "marilor înțelepți" care analizau listele cu propuneri de candidați prezentate de liderii județeni ai partidului s-a ridicat hârşitul cadrist Octav Cozmâncă, impunând în locul distinsului om de știință Dumitru Iftime numele lui Ioan Stan, o nulitate patentă. Motivația: este om de afaceri și de pe această poziție devine mai util partidului și chiar parlamentului (?!).

Ulterior, prestația acestuia s-a dovedit a fi submediocră, dar i-a fost priincioasă domnului Cozmâncă, renumit amator de petreceri, zaiafeturi și chiar peșcheșuri plătite de oamenii de afaceri, trufași la pungă sau, mai pe românește spus, pungași. Și fiindcă am amintit de cei trufași la pungă, merită să spunem cu cât dispreț îi privea marele scriitor francez Julien Green: „E destul să vezi ce cap au cei cărora le-a dat Dumnezeu bani, ca să-ți dai seama cât preț pune el pe bogați".

În sfârșit, neavând instanță de recurs, soluția dată de Octav Cozmâncă a rămas definitivă, cum, fără sfârșit parcă este și prezența lui Ioan Stan în Parlament, unde de ani întregi arde gazul de pomană. „La mine în sânge istoria Contemporană plânge” spunea inspirat un poet. Plânge într-adevăr pentru că am trăit un timp îndelungat în epicentrul vulcanului, cunosc oameni cu năravurile și valoarea lor și nu pun niciun preț pe parveniți și pe golani. Trecând pe coarda razahie, închei cinstit și lăutărește cu o țipuritură 'Rați ai dracu' cioflingari că nu dau pe voi doi bani Ioan Stan și ceilalți îmbuibați cu cefe de taur, trebuie să știe că mai devreme sau mai târziu dezertorii și trădătorii ajung la pubelele istoriei.

Ioan Băncescu