Ce se întâmplă în corpul nostru când muncim noaptea

Unele locuri de muncă presupun și o perioadă de lucru noaptea. În acest caz, se instalează la angajații implicați o modificare de ritm produsă de programul care variază și alternează în cursul lunii. De exemplu, câteva zile de lucru dimineața, apoi câteva zile după-amiaza, după care câteva zile, noaptea. Aceste condiții de muncă provoacă necesități de adaptare comparabile cu cele dezvoltate în timpul zborurilor transmeridian. Dar, de data asta, organismul, care abia își revine după o modificare, trebuie să facă față unei alte schimbări.

De exemplu, temperatura corporală are un ciclu care persistă în ciuda schimbărilor de program. În tura de noapte, temperatura corpului păstrează ritmul său natural și va scădea, așa cum se întâmplă în mod regulat, între orele două și patru. Această scădere termică este însoțită de o scădere a atenției și de o somnolență în general propice adormirii. Așadar, angajații sunt fragilizați la locul de muncă și se poate constata nu doar o diminuare a randamentului lor, dar și un număr statistic mai mare de accidente de muncă. De altfel, somnul lor de recuperare matinală este de o calitate mai slabă și de o durată mai mică din cauza noii creșteri fiziologice a temperaturii.

S-ar părea că cicluri scurte de trei-patru zile în tura de noapte urmate de o tură de zi sau de o etapă de odihnă este unul dintre răspunsurile cele mai potrivite la ansamblul acestor dificultăți organice. În determinarea unui astfel de ciclu de muncă nocturn, se ia în calcul timpul necesar ajustării corporale a temperaturii centrale. Organismul nostru are nevoie de cinci-opt zile pentru a-și regla acrofaza termică. Munca de noapte timp de o săptămână înseamnă, așadar, întreruperea activității profesionale în momentul în care corpul începe să se adapteze cu noul său mediu. Săptămâna de muncă sau de odihnă care va urma va necesita deci din nou o refazare termică. În total, funcționarea corporală este perturbată cincisprezece zile sau mult mai mult timp dacă săptămânile de muncă de noapte și de odihnă se succed. Totuși, dacă durata muncii nocturne este mai mică decât timpul de adaptare la temperatura centrală, nu va avea loc o modificare a acrofazei termice în această perioadă, iar, când va surveni ciclul profesional următor, corpul se va găsi din nou în condițiile sale fiziologice obișnuite. În total, într-un asemenea ritm de lucru, funcționarea corpului nu este perturbată decât în timpul unei scurte perioade de noapte, adică trei-patru zile.

Totuși, nu toți oamenii reacționează la fel în fața acestei probleme. A. Reinberg a demonstrat astfel că existau muncitori „toleranți" față de acest tip de ritm, iar alții, „netoleranți". Într-adevăr, s-a constatat la unii indivizi persistența, indiferent de durata alternanței zi/noapte, a unei desincronizări interne între două sau mai multe ritmuri circadiene (de exemplu temperatura, forța musculară, frecvența cardiacă), acestea nu mai reușind să se regleze unele după celelalte. Invers, el a observat că alți indivizi, uneori chiar în vârstă, aveau un același ritm secretoriu intern, indiferent de programul de muncă, explicând rezistența lor naturală la desincronizarea indusă printr-o activitate profesională nocturnă.

Prin urmare, nu exista un răspuns universal la problema muncii de noapte, ci mai curând răspunsuri individuale. Ca regulă generală, se recomandă întreprinderilor să evite locuri de muncă întunecate care sunt stimulative pentru secreția de melatonină. Cu o iluminare de intensitate puternică a locurilor de muncă de noapte, expunerea luminoasă provoacă o întârziere de fază a acestei secreții, diminuând astfel riscul de adormire și deci de accidente. De altfel, pentru a facilita un confort fiziologic al angajaților, se recomandă fie crearea de posturi fixe de muncă de noapte pentru durate prelungite, fie alternarea muncii de zi/noapte pe perioade care să nu depășească patru zile pentru munca de noapte.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com