Șansă

Doi tineri au scăpat ușor dintr-un accident violent, produs pe fond de viteză excesivă

Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 20.00, pe DN 2K, între Arbore și Iaslovăț

consecințe dramatice având în vedere că mașina în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori și a suferit avarii grave.
Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 20.00, pe DN 2K, între Arbore și Iaslovăț.
Din cercetările polițiștilor rutieri rezultă că un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Horodnic de Sus, în timp ce conducea un autoturism Ford înmatriculat în Franța, pe DN 2K, pe direcția dinspre Iaslovăț spre Arbore, a intrat cu viteză excesivă în curbă, cauză din care a pierdut controlul asupra mașinii. Autoturismul a pătruns pe sensul opus, apoi pe acostament, după care s-a răsturnat în afara carosabilului, fiind proiectat pe o platformă de pietriș.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
După cum se vede și în fotografii, mașina a fost grav avariată. Tânărul de la volan nu a suferit însă nici o leziune, în timp ce pasagera care îl însoțea, în vârstă de 23 de ani, a fost transportată la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu un traumatism cervical și lombar, traumatism de cot, fiind rănită ușor.
Așadar, multă șansă pentru ambii.
Tânărul care s-a aflat la volan a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Doi tineri au scăpat ușor dintr-un accident violent, produs pe fond de viteză excesivă
Doi tineri au scăpat ușor dintr-un accident violent, produs pe fond de viteză excesivă
Doi tineri au scăpat ușor dintr-un accident violent, produs pe fond de viteză excesivă
Doi tineri au scăpat ușor dintr-un accident violent, produs pe fond de viteză excesivă
Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 20.00, pe DN 2K, între Arbore și Iaslovăț
Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 20.00, pe DN 2K, între Arbore și Iaslovăț

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens