Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 11 dec 2021 - Anul XXVI, nr. 290 (7902)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   21 imagini |   ø fişiere video

Eveniment

Balul Bobocilor ”Around the world” la USV, cu premii, muzică, dans și invitați surpriză

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Joi seara, imnul Universității ”Ștefan cel Mare” a răsunat din nou în sala mare a Casei de Cultură din Suceava, în debutul Balului Bobocilor, ediția 2021. Evenimentul noii generații de studenți ai USV a purtat amprenta emoțiilor și a unor prestații pline de talent din partea participanților. În afara binecunoscutului concurs pentru desemnarea titlurilor de Miss și Mister, evenimentul în sine a devenit un spectacol care își dorește să pună în scenă creativitatea și talentul participanților, pentru a cuceri atenția și aprecierile celor prezenți în sală. Prin fața audienței s-a derulat, timp de câteva ore, o adevărată provocare în etalarea aptitudinilor artistice ale studenților și a surprizelor organizatorilor care au pus acest spectacol în scenă.

Gazdele evenimentului din acest an au fost prezentatorii Ioana Ursu și Alexandru Neamțu, iar competiția pentru titlurile de Miss și Mister Boboc USV, cu tema ”Around the world”, a mobilizat la această ediție 10 perechi de studenți ai anului I. Și-au disputat coronița de Miss 10 concurente, Dana Florentina Țega, Victoria Sava, Denisa Lorena Popovici, Bianca Mariana Lupancu, Delia Dumitrița Andronic, Irina Coștiug, Maria Alupului, Andrada Maria Ghiuș, Elena Stoinicu și Georgiana Andreea Lucescu. Pentru titlul de Mister au intrat în cursă Valentin Bertea, Nicu Zamari, Irinel Valeriu Rusu, Samuel Dascălu, Ștefan Valentin Vrîncean, Petru Tîrlă, Cosmin Andriescu, Alex Olar, Alexandru Constantin și Dani Brădățan.

Prestația fiecărui concurent a trecut prin filtrul unui juriul format din: rectorul Universității – prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, prorectorul - prof. univ. dr. Mihai Dimian, reprezentanta Casei de Cultură a Studenților, Iulia Sîrghi Covalciuc, precum și Daniela Lupușor, reprezentantă a studenților USV.

 

Proba de aptitudini a cântărit mult în decizia juriului

Cele zece perechi au reprezentat diferite state sau culturi ale lumii, începând cu Egipt, India, Albania, Rusia, Turcia, Spania, Grecia, zone precum Texas sau Hawaii, sau cu cultura romilor. Proba de aptitudini le-a testat concurenților talentul și carisma, cântărind cel mai mult în decizia juraților. Audiența a avut parte de interpretări muzicale, începând cu Elena Stoinicu, Samuel Dascălu, momente de dans cu Victoria Sava, Petru Tîrlă, Alex Olar, Georgiana Andreea Lucescu, Irinel Valeriu Rusu sau Alexandru Constantin, magie cu Cosmin Andriescu, pictură cu Andrada Maria Ghiuș, pantomimă cu Mariana Bianca Lupancu, sau interpretări teatrale cu Ștefan Valentin Vrîncean ori Denisa Lorena Popovici. Au fost deopotrivă sensibile sau antrenante prestaţii coregrafice, numere de dans modern sau contemporan, bobocii străduindu-se să-i impresioneze pe colegii din public, dar și pe jurați, cu virtuozitățile lor în domeniul artistic.

Atenția publicului a fost cucerită și de Andrei Cicioc și Mihai Boicu, adică Trupa „Mici”, doi absolvenți ai universității sucevene care împărtășesc pasiunea pentru muzică, sau de Ansamblul Studențesc „Arcanul USV”, susținător și mesager al patrimoniul cultural românesc, care a adus pe scena Casei de Cultură un crâmpei din tradițiile, dansul și muzica autentică.

 

Surprize și concerte pline de umor și muzică de calitate

Pentru că organizatorii balului şi-au propus să surprindă publicul cu un demers artistic variat, în spectacolul de joi seara nu puteau lipsi surprizele. Umorul și muzica contopite în prestația celor doi vechi prieteni din Fără Zahăr a încântat publicul tânăr din sală.

Proba eleganței concurenților a fost cea care a încheiat momentele de jurizare, care s-au derulat pe fondul unui mult așteptat concert. Invitații mult așteptați au fost Liviu Teodorescu cu band-ul său, care au aprins audiența cu piese precum ”Fanele” sau ”Ești piesa”, cântate cu pasiune de-a dreptul de întreaga sală.

 

Câștigătorii balului, anunțați în aplauzele întregii săli

În urma jurizării, rectorul Universității, Valentin Popa, a premiat câștigătorii ediției din acest an, acesta felicitând totodată bobocii și organizatorii.

Cei mai frumoşi şi cuceritori boboci ai USV au fost desemnaţi ca fiind Bianca Mariana Lupancu și Irinel Valeriu Rusu, distinşi cu titlurile de Miss şi Mister USV 2021. Locul al II-lea a fost ocupat de Georgiana Andreea Lucescu și Daniel Brădățan, în timp ce locul al III-lea a fost adjudecat de Maria Alupului și Petru Tîrlă. Un premiu special al sponsorului Sidem a fost oferit Victoriei Sava și lui Nicu Zamari. Principalii sponsori, Iulius Mall, Sidem și Avestim Software, au oferit câștigătorilor premii care au constat în laptopuri, tastaturi wireless,  smart phone device-uri și vouchere. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Balul Bobocilor ”Around the world” la USV, cu premii, muzică, dans și invitați surpriză.
 Vizualizări articol: 1162 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Balul Bobocilor ”Around the world” la USV, cu premii, muzică, dans și invitați surpriză3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei