Ce-o mai fi pe la Dinamo?

Dacă n-ar fi existat, pe cuvânt că Dinamo trebuia inventat. A fost mai întâi sperietoarea întregii lumi fotbalistice românești, prin anii ’60 și ’70, când conform unui algoritm pus la punct în cele mai înalte structuri ale statului comunist, împărțea titlurile cu Steaua, lucru cum nu se poate mai firesc pentru acele vremuri, când Armata (Steaua) și Miliția (Dinamo) erau în slujba necondiționată a statului, deci a Partidului Comunist. N-ar fi crezut nimeni că ar putea veni vreodată asemenea vremuri tulburi, în care Steaua săse rupă în două bucăți complet diferite una de cealaltă: o stână și o gașcă de frustrați. Nu mai are nimic de a face cu Steaua, campioana Europei în 1986, nici măcar una din cele douăentități hazlii, pentru care „performanța” a ajuns să însemne nu victoria împotriva Barcelonei sau Milanului, ci a Chiajnei și Voluntariului, cu intenția reiterată anual (dar niciodată transpusăîn realitate în ultimii câțiva ani) de a depăși echipa de clovni numită CFR Cluj. Rușinos și totodată cumplit. Dar, chiar dacă la Steaua/FCSB e prăpăd, se poate mai rău, chiar cu mult mai rău. Desigur, la „sora” născută în comunism, Dinamo. În privința aberantei sale existențe se poate discuta interminabil. Pe la clubul Miliției, după revoluție s-au pripășit tot soiul de infractori, dintre care unii (prea puțini) au făcut pușcărie. Nu cred că mai e nevoie să înșir lista întreagă. Gândiți-vă doar la Nețoiu și Borcea. Clubulacesta, transformat din dușman în protector al infractorilor, trebuia să dispară de zeci de ani. Evaziunea monstruoasă, de ordinul sutelor de miliarde, existența acolo tot de zeci de ani, e arhicunoscută de toată lumea. De fiecare dată se pune semnalul de „avarie” și panarama continuăsă se târască. Dar dacă nici acum nu dispare, e clar că lumea noastră, cea românească, e complet răsturnată.