A fost ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI!

Îmi este foarte greu să înțeleg de ce nu putem fi, mereu, la fel de patrioți, la fel de înflăcărați de sentimentul apartenenței la neam, la fel de pătrunși de trăiri înălțătoare, fără a aștepta, neapărat, ziua de 1 DECEMBRIE pentru a clama iubirea de moșie și mândria de a fi români - de foarte multe ori într-un mod exagerat - entuziasmați de ideea unei solidarități care, oricum, de mult nu mai există. Această zi ar trebui să fie doar o continuare festivă a unei realități cotidiene colorate în roșu, galben și albastru, un prilej de manifestare a dorinței și bucuriei de a fi împreună, sfidând mașinațiuni obscure și granițe nedrepte.

Corect ar fi să aplecăm mai des genunchii gândului în memoria celor care s-au jertfit, de-a lungul timpului, în numele românismului și să încercăm, fiecare după putere, să fim soldați credincioși țării, dincolo de false ideologii și de interese meschine.

Dacă nu vom face asta, ne putem apuca de săpat morminte pentru visuri frumoase și va fi (am mai spus) tot așa cum a fost și - încă - mai este: adică nu… ca-n poveste!

Altfel, să sperăm în vremuri (mai) bune, crezând că ajutorul lui Dumnezeu și dreptatea istorică vor face astfel încât să putem striga, cândva, din nou, ,,Trăiască România dodoloață!’’

SUNT ROMÂN 

Eu sunt român și mai întâi de toate

Pământul țării mele îl sărut,

Dar nu-nțeleg de ce nu se mai poate

Să facem toți, în jurul țării, scut.

De ce atâta ură, dezbinare,

De ce un crez nu poate-a ne uni

Când știm că viața este trecătoare

Și nu avem mai multe Românii?

Se răsucesc strămoșii în morminte,

Răcnesc nepoții, încă nenăscuți,

Când ne pătrunde răul din cuvinte

Și ne zâmbim absurd de prefăcuți.

În lumea asta, prea de tot nebună,

Să nu ne vindem sufletul pe bani,

Iar moștenirea noastră, cea străbună,

S-o ducem mai departe peste ani.

Și-ncrezători, în ciuda rătăcirii,

Să ne-mbrăcăm, de mâine dimineață,

În straiele iertării și iubirii...

Popor român, trezește-te la viață!

(Constantin Moldovan)

SONET PENTRU ȚARA MEA

E ziua ta, frumoasă Românie,

Și vreau, spunându-ți astăzi La Mulți Ani,

Să știe și prieteni, și dușmani:

Mă-nchin, atât, lui Dumnezeu și ție.

Suntem urmași de daci și de romani,

De oameni mândri, după cum se știe

Și-ar trebui ca dragostea de glie

Să n-aibă preț în aur sau în bani.

Ești Țara mea și te-oi cânta mereu,

Fără-a simți, vreodată, că-i prea greu,

Dincolo de ce este, ce-o să fie

Și vin, îmbrățișând pământu-ți sfânt,

Să-ți dăruiesc sonetul-legământ

De ziua ta, frumoasă Românie!

(Constantin Moldovan)

La mulți ani, ROMÂNIA!

La mulți ani, români!... Oriunde v-ați afla!

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!