Reacția de blocare și traumele

Deși nu sunt la fel de des discutate ca stresul, ne confruntăm cu toții la un moment dat cu traumele. Acestea sunt deosebit de dăunătoare dacă se produc în primii șase ani de viață, din cauza faptului că ne aflăm într-o stare hipnogogică, inconștientă. Un mediu instabil sau nesigur, o boală gravă, proceduri medicale, despărțirea de părinți, abuzurile fizice, emoționale, verbale sau sexuale, violența domestică, agresivitatea și neglijarea sunt și ele surse ale traumelor din această perioadă.

Există câteva motive pentru care traumele sunt atât de dăunătoare copiilor și unul dintre ele se referă la limite. După cum am văzut, limitele sunt necesare pentru dezvoltarea unui copil, dar, în procesul lor de formare, copiii sunt foarte vulnerabili la stresul traumatic. Stresul traumatic se produce atunci când limitele copiilor sunt anulate sau încălcate, ceea ce îi determină să își piardă sentimentul siguranței. De obicei, acest fapt lasă sechele în viața adultă.

În cartea „Corpul poartă povara”, doctorul Robert Scaer, specialist în traume, arată că, atunci când apare o amenințare care pune viața în pericol, corpul răspunde printr-o serie de reacții la nivelul creierului.

Dacă simțurile percep o amenințare, talamusul primește un mesaj. Talamusul este un grup de celule din centrul creierului care alcătuiesc o stație de transmisie pentru mesajele dintre creier și corp. Acesta trimite informațiile spre diverse zone din creier, dintre care una este amigdala, un grup de celule nervoase care procesează amintirile și reacțiile emoționale, iar amigdala este cea care atașează informațiilor o încărcătură emoțională. Mai apoi, informațiile sunt trimise la hipocamp, care este centrul procesării memoriei conștiente. Hipocampul alcătuiește o structură conștientă pentru informațiile legate de amenințări. Ulterior, mesajele sunt trimise în cortexul orbito-frontal, care evaluează gravitatea amenințării și activează sau ponderează comportamentul nostru de supraviețuire. În cazul în care cortexul orbito-frontal consideră că informațiile reprezintă o amenințare, activează hipotalamusul, care, la rândul său, activează axa HPA. Rezultatul este o creștere a nivelului de adrenalină și cortizon.

Problema e că, dacă am trecut prin traume, evaluarea pe care o facem unei noi amenințări va fi distorsionată și va activa încontinuu axa hipotalamus, glanda hipofizară şi suprarenale – axa HPA. Ulterior, starea noastră de sănătate se va înrăutăți, deoarece, ca și în cazul stresului, nivelele cortizonului vor crește, iar nivelurile DHEA – hormon produs de glandele suprarenale – vor scădea.

Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale modului în care organismul reacționează la traume e răspunsul de blocare. Este componenta cel mai puțin înțeleasă din grupul „luptă/fugi/stai pe loc”. Se discută destul de frecvent despre reacția „luptă sau fugi”, iar limbajul nostru este plin de astfel de referințe, dar răspunsul de blocare e rareori menționat și e și mai puțin înțeles.

Dacă urmărim la televizor un animal urmărit de un prădător, vom vedea că deseori acesta se prăbușește și începe să șchiopăteze chiar înainte de a fi prins. De obicei, asta e ultima resursă a animalelor atunci când strategia „luptă sau fugi" dă greș. Iar când se blochează astfel, animalul eliberează un flux de endorfine, astfel încât, în momentul în care este atacat, suferința lui se diminuează. În plus, într-un număr surprinzător de cazuri, animalul care atacă își pierde interesul pentru prada care nu mai mișcă, un alt motiv biologic pentru care se activează răspunsul de blocare.

Ce se petrece după răspunsul de blocare dacă animalul supraviețuiește este de mare importanță pentru noi în acest context. Aproape în toate cazurile, începe să tremure. Asta merge de la frisoane, până la tremurat violent. Așadar, animalul se eliberează din starea de blocaj tremurând, respirând puternic și transpirând. După aceea, se ridică, se scutură și pare să nu își mai amintească de teroarea prin care a trecut. Astfel, dă impresia că a renunțat la orice amintiri subconștiente ale atacului.

Pentru unele animale, precum gazela, care se confruntă cu numeroși prădători, răspunsul de blocare se poate produce de câteva ori de-a lungul unei zile, la scară mai redusă. Animalul se poate bloca atunci când vede prădătorul și apoi, în lipsa amenințării, eliberează un tremurat muscular subtil înainte de a reveni la activitatea de dinainte.

Noi, oamenii, suntem diferiți: nu ne revenim repede după răspunsul de blocare. Din această cauză, acumulăm traumele în interior, prin procesul denumit somatizare. Mai apoi, când aceste somatizări fac să se manifeste diverse simptome specifice, soluția este terapia centrată pe traumă.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com