Concurs pentru directori și directori adjuncți: cinci note de 10 și un candidat care nu a trecut proba interviului

Inspectoratul Școlar Județean Suceava
Inspectoratul Școlar Județean Suceava

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a publicat pe site-ul instituției rezultatele probei de evaluare a interviului, probă desfășurată joi, 18 noiembrie, din cadrul examenului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Suceava.
Din 21 de cadre didactice repartizate pentru cea de-a treia zi de probă a interviului, 5 candidați au obținut nota 10, printre care și prof. Dumitru Moraru, directorul Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava, un candidat a primit nota 6,4, deci a picat proba, un candidat nu s-a prezentat și un altul s-a retras.
Interesant este că Iacob Dumitru, unul dintre candidați, a obținut o notă de 6,4 (picat) și o alta de 7,4 (promovat), ceea ce-i asigură un post de conducere la școala pentru care a optat (Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu” Udești).
Note de 10 au mai obținut și candidații care au optat pentru o funcție de director la Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, o funcție de director adjunct la Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, o funcție de director la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, o funcție de director la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc.
Rezultatul probei de evaluare a interviului se poate contesta în termen de maximum 48 de ore de la afișarea rezultatului. Contestația se poate depune fizic, la secretariatul IȘJ Suceava, sau online, la adresa isjsv@isj.sv.edu.ro, în intervalul orar 8:30-16:00.
Proba interviului (16-26 noiembrie) are loc la Colegiul Tehnic „Al. Ioan Cuza” Suceava. Candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 și la proba interviului pentru a putea ocupa un post de director. Rezultatele finale ale concursului vor fi validate în data de 17 decembrie, urmând ca numirile în funcție să aibă loc începând cu 10 ianuarie 2022, debutul semestrului al doilea al anului școlar 2021-2022.

Recomandări

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Luni începe Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și literatura română