Preotul prof. Ioan Nistoroaea, care a fost mulți ani parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din municipiul Suceava, de unde a ieșit la pensie, a plecat la Ceruri, la vârsta de 68 de ani. Pe pagina de Facebook a Bisericii Adormirea Maicii Domnului a fost postat joi acest mesaj: „Cu profundă durere în suflet, am aflat de trecerea neașteptată din această viață a preacucernicului părinte prof. Nistoroaea Ioan, păstor misionar și harnic, care s-a remarcat prin vocația sa spre dialog și comuniune prin bunătatea și dărnicia părintească. Părintele profesor Ioan rămâne pentru generațiile tinere o pildă de hărnicie, entuziasm și dăruire de sine pentru binele Bisericii și pentru promovarea învățământului teologic românesc”. În același mesaj se mai spune că părintele profesor Ioan „s-a remarcat prin activitatea sacerdotală și misionară, administrativă și gospodărească, fiind un model de implicare jertfelnică atât pentru preoții mai tineri care l-au cunoscut și alături de care a slujit, cât și pentru toți cei cu care a colaborat în numeroasele sale slujiri în cadrul Bisericii. A fost un păstor vrednic și neobosit care a slujit comunitatea parohială o viață întreagă în lucrarea faptelor bune. În aceste momente de durere și întristare, transmitem familiei și tuturor celor care l-au cunoscut un gând părintesc de mângâiere. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului său, părintele profesor Ioan, în ceata sfinților slujitori, dăruindu-i odihnă în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi! Veșnica lui pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndoliată și pentru toți cei îndurerați!”
– Amintire de la „hramul cizmarilor”
Părintele Ioan Nistoroaea și-a dedicat mulți ani din viață Bisericii Adormirea Maicii Domnului, care are trei hramuri, pe 15 august, pe 8 septembrie și pe 21 noiembrie – hramul cizmarilor. Îmi amintesc câteva cuvinte spuse de părintele profesor Ioan la una dintre sărbătorile breslei cizmarilor: „Breasla cizmarilor a fost una respectată. Erau uniți, oameni de onoare, pentru credință, faptele lor fiind cele care fac să se vorbească și astăzi despre ei. Pe vremuri, aveau un fel de «cutia milei», un fond al breslei cu care breasla cizmarilor avea grijă să nu lipsească niciodată din biserică lumânările, tămâia și alte lucruri necesare bisericii. Breasla a trecut prin necazuri, trece și astăzi, dar important este că au rămas în picioare, duc tradiția mai departe și lasă urmași care să întrețină flacăra breslei”. Cred că părintele și-ar dori ca breasla cizmarilor să rămână în continuare unită și respectată.
Inițiativa de a se construi un prăznicar la „Biserica cizmarilor” îi aparține tot preotului profesor Ioan Nistoroaea, care a publicat și monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului.
– Înmormântarea, duminică, la ora 14:00
Preotul prof. Ioan Nistoroaea s-a născut pe 12 ianuarie 1953 și a decedat pe 18 noiembrie 2021. Vineri și sâmbătă, de la ora 19:00, vor avea loc slujbe de priveghere. Înmormântarea va avea loc duminică, pe 21 noiembrie, la ora 14:00, la Biserica Adormirea Maicii Domnului. Sincere condoleanțe!
Preotul prof. Ioan Nistoroaea, de la Biserica Adormirea Maicii Domnului Suceava, a plecat la Ceruri, la vârsta de 68 de ani
