Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 25 feb 2020 - Anul XXV, nr. 45 (7350)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Spășit și nu prea

Deputatul amendat în Aeroportul Suceava a depus plângeri și cere cercetarea disciplinară a doi polițiști suceveni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Deputatul din Botoșani care a fost implicat într-un scandal în ultima zi din anul 2019 la Aeroportul Suceava, după ce un poliţist de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, care era de serviciu, i-a cerut să mute mașina cu care staționa neregulamentar,  s-a decis să contraatace. Deși după incident deputatul PSD Răzvan Rotaru a transmis scuze public pentru incident, asumându-și cel puțin o parte din vină, mai nou acesta a depus plângeri, atât față de agentul constatator, care l-a amendat și l-a lăsat fără permis de conducere, cât și față de sindicalistul care a dezvăluit cazul.

În plângeri se solicită cercetarea internă a celor doi, însă deputatul a depus față de cei doi și plângeri penale. Chiar dacă este probabil ca aceste plângeri să nu aibă nici o finalitate, cel puțin pentru agentul constatator este o presiune în plus. De cealaltă parte, polițistul sindicalist Bogdan Bănică a afirmat în numeroase rânduri că și-a asumat faptul că va fi reclamat sau dat în judecată, având în vedere dezvăluirile pe care le face.

 

Cum s-a ajuns la patru amenzi și suspendarea permisului de conducere 

Reamintim pe scurt că deputatul a staționat cu mașina neregulamentar, fapt evident, și a fost foarte nemulțumit pentru că erau și alte mașini parcate la fel de neregulamentar, iar polițistul a venit tocmai la el.

Deputatul nu s-a conformat solicitării polițistului, nu a prezentat documentele la control, iar din scandalul creat a ieșit foarte rău: a încasat patru amenzi, pentru oprire neregulamentară, nerespectarea indicaţiilor poliţistului, neînmânarea documentelor pentru control și tulburarea ordinii și liniștii publice. Poliţistul Cristian Tuduruță i-a aplicat deputatului amenzi în valoare de 2.240 de lei, totodată luând și măsura suspendării permisului de conducere.

„La mai mare, boss, felicitări pentru cum respecţi legile ţării pe care și tu (paradoxal) le-ai votat. Dacă nu erai parlamentar aș fi zis că ești un tupeist nemernic, o scursură socială, un exemplu de frustrare și nesimţire ordinară. Dar din păcate ești deputat, Rotaru Răzvan-Ilie, și nu-mi permit să-ţi spun adevărurile astea”, este o parte din mesajul postat de facebook de sindicalistul Bogdan Bănică. Marea supărare a deputatului ar fi legată de faptul că acesta l-a acuzat de intimidări și chiar amenințări la adresa polițistului, ceea ce nu se vede pe imagini.

 

Avocata deputatului a venit la IPJ Suceava la audieri în vederea declanșării cercetării disciplinare

Monitorul de Botoșani a informat că parlamentarul botoșănean, care este reprezentat de avocatul Alina Cornea, din cadrul Baroului Botoșani, a făcut plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, contestând atât atitudinea poliţistului care a intervenit atunci, cât și a liderului de sindicat, care ar fi făcut o serie de afirmaţii neadevărate și denigratoare. Mai mult, tot prin intermediul apărătorului său, Răzvan Rotaru a făcut și o plângere penală împotriva poliţiștilor, contestând în instanţă inclusiv procesul verbal prin care a fost sancţionat.

„Chiar astăzi (n.r. – 20 februarie a.c.) am fost la IPJ Suceava pentru audieri în vederea declanșării cercetării disciplinare împotriva celor doi poliţiști. Am invocat atât atitudinea acelor lucrători, cât și încălcarea prevederilor Statutului poliţistului, contestând totodată afirmaţiile care au fost făcute publice și care nu au corespuns realităţii”, a declarat, pentru „Monitorul de Botoșani” avocatul Alina Cornea. Marea nemulțumire ar fi că liderul de sindicat i-ar fi atribuit parlamentarului botoșănean o serie de cuvinte și expresii pe care acesta susține că nu le-a folosit în realitate.

„A fost o chestiune de un minut sau două, prin care domnul poliţist l-a rugat să mute mașina, iar el nu a făcut altceva decât să spună că mașina nu staţionează acolo, ci a oprit doar pentru câteva clipe pentru a-și aștepta fratele care tocmai se îndrepta spre mașină. A întrebat doar dacă poate sta un pic, în condiţiile în care mai erau și alte mașini acolo, iar domnul poliţist era foarte nervos”, a mai acuzat avocata Alina Cornea. În opinia avocatului, de aici și până la afirmaţiile făcute de liderul de sindicat există o diferenţă colosală, Bogdan Bănică atribuindu-i parlamentarului un limbaj pe care acesta nu l-a folosit nicidecum.

Deputatul a spus că nu a reacționat imediat deoarece la puțin timp după incident i-a murit tatăl. De altfel, acesta venise la aeroport pentru a-l prelua pe fratele său, venit în țară tocmai pentru a-și prinde în viață tatăl muribund. Procesul verbal de sancționare, inclusiv cu măsura suspendării permisului, este contestată la Judecătoria Suceava.

De cealaltă parte, și polițistul Cristian Tuduruță, de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi, a înaintat o plângere penală în care acuză că a fost victimă a infracțiunii de ultraj prin amenințare. Având în vedere calitatea celui reclamat, deputat, dosarul ar urma să fie cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Deputatul amendat în Aeroportul Suceava a depus plângeri și cere cercetarea disciplinară a doi polițiști suceveni.
 Vizualizări articol: 4755 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 4 voturi
Deputatul amendat în Aeroportul Suceava a depus plângeri și cere cercetarea disciplinară a doi polițiști suceveni3.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei