Polițiștii au acționat, luni după-amiază, într-un caz de contrabandă de amploare despre care existau date certe. Depistarea și oprirea unui microbuz cu țigări s-a dovedit a fi o misiune foarte complicată, bărbatul de la volan rulând cu spatele în jur de un kilometru și jumătate și punând în pericol traficul, până ce a fost prins.
În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au avut indicii cu privire la faptul că dintr-un imobil tip hală, aflat pe raza comunei Moara, a fost încărcată o cantitate mare de țigarete de proveniență extra-comunitară într-o autoutilitară tip bus, care ulterior, s-a deplasat în direcția orașului Gura Humorului, în tandem cu un autoturism, cu rol de antemergător. În jurul orei 18.20, polițiștii de la Compartimentul Rutier Gura Humorului au fost informați că transportul vine spre ei și trebuie să-l oprească. Polițiștii au organizat un filtru pe DN 2E, în localitatea Capu Codrului, unde au interceptat autoturismul antemergător și apoi microbuzul. Conducătorul autoutilitarei a oprit inițial brusc, după care a cuplat transmisia vehiculului în retur și a început să meargă cu spatele, pe direcția spre Fălticeni.
Au urmat scene ca-n filme, care puteau aveau consecințe grave:
„S-a pornit în urmărirea autoutilitarei, acțiune care s-a desfășurat pe o distanță de aproximativ 1500 m, pe DN 2E, pe direcția Gura Humorului-Fălticeni, șoferul rulând în viteză cu spatele, având un mers sinuos de pe un sens de mers pe celălalt, cu intenția de a scăpa de echipajul de poliție. Întrucât conducătorul autoutilitarei nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de echipajul rutier, polițiștii au efectuat uz de armamentul din dotare, după ce în prealabil a efectuat somațiile legale prin intermediului sistemului acustic al autospecialei, trăgând șase focuri, trei de avertisment în aer și trei asupra pneurilor autoutilitarei, fără a fi înregistrate victime omenești”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epurteanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene.
Autoutilitara a lovit în cele din urmă gardul unei locuințe, aici polițiștii reușind să o blocheze. Șoferul a încercat încă o dată să scape. El a ieșit pe geamul portierei stânga a autoutilitarei și a sărit în curtea unei locuințe, încercând să fugă, dar a fost prins de membrii echipajului de poliție, imobilizat și încătușat.
În urma inventarierii țigaretelor a rezultat că autoutilitara transporta cantitatea de 2.092.720 bucăți țigarete de proveniență extra-comunitară. Cel care era la volan și s-a angajat în urmărire este un tânăr de 26 de ani, din Vicovu de Sus. În urma verificărilor efectuate în bazele de date aparținând Poliției Române, s-a stabilit că autoutilitara a fost radiată din circulație din decembrie 2018. Totodată, s-a stabilit că plăcuțele cu numere de înmatriculare sunt atribuite unui alt vehicul. Bărbatul de 26 de ani a fost reținut și încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Poliția a continuat acțiunea și marți dimineață, când, începând cu ora 06.00, la sediul depozitului din comuna Moara de unde a fost încărcat în ziua precedentă transportul, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul Fraude Vamale, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au făcut o percheziție, ridicând alte 3.000.000 țigarete de contrabandă.