Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 oct 2019 - Anul XXIV, nr. 244 (7245)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Lămuriri

Cine sunt oamenii de afaceri care i-ar fi dat şpagă fostului şef al Gărzii Forestiere şi unui poliţist

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Zilele trecute, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, a anunţat trimiterea în judecată a unui fost şef al Gărzii Forestiere Suceava, Aurel Dumitriu, dar şi a unui poliţist, comisarul-şef Gheorghe Damian. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi luat mită câte 1.500 de lei de la doi afacerişti din Moldoviţa, cărora le-au furnizat informaţii despre un control care urma să aibă loc.

Monitorul de Suceava a aflat şi numele celor două persoane implicate în acest caz, persoane trimise la rândul lor în judecată pentru dare de mită. Este vorba de Alin Boşutar şi Ionela Drelciuc, persoane care se ocupă cu afaceri cu material lemnos.

Alin Boşutar este cel care în urmă cu doi ani de zile a blocat mocăniţa de la Moldoviţa şi i-a ameninţat cu moartea pe Georg Hocevar, cel care administrează această cale ferată îngustă, şi pe Ioan Popescu, mecanicul mocăniţei.

Alin Boşutar are la activ şi o condamnare definitivă de 3 ani de închisoare cu suspendare şi plata sumei de 720.000 de lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat statului prin activitatea de contrabandă în formă continuată.

De asemenea, Alin Boşutar se află într-o perioadă de 4 ani de supraveghere, perioadă în care orice altă faptă penală poate atrage o condamnare cu executare. Pentru că a blocat cu lemne traseul mocăniţei, teren aparţinând Primăriei Moldoviţa, Alin Boşutar a fost amendat, iar primarul Traian Iliesi a depus şi o plângere penală pentru încălcarea proprietăţii şi construirea abuzivă pe terenul comunei, plângere aflată în faza de anchetă.

Mai trebuie spus că în cursul zilei de ieri, magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au menţinut măsura controlului judiciar impusă faţă de Gheorghe Damian de către procurorii DNA Suceava, soluţie care nu este însă definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Pentru ce infracţiuni au fost trimişi în judecată cei patru

Un poliţist şi un fost şef al Gărzii Forestiere Suceava au fost trimişi în judecară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, pentru că ar fi luat şpagă câte 1.500 de lei pentru a-i favoriza pe administratorii unei firme care se ocupa cu prelucrarea materialului lemnos.

Comisarul-şef Gheorghe Damian a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru luare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Ofiţerul a fost pus deja la dispoziţie în momentul începerii urmăririi penale, iar acum lucrează la Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava.

În acelaşi dosar va ajunge în faţa judecătorilor şi Aurel Dumitriu. În ianuarie 2015, când s-ar fi comis fapta incriminată de DNA, Aurel Dumitriu ocupa funcţia de şef al Serviciului Control al Aplicării Regimului Silvic şi al Trasabilităţii Materialelor Lemnoase din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, iar acum este director în cadrul Direcţiei de Control a Regimului Silvic şi Cinegetic din cadrul Gărzii Forestiere Suceava. Aurel Dumitriu a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi, potrivit regulamentelor interne, va fi suspendat până la finalizarea procesului.

În acelaşi dosar s-a mai dispus trimiterea în judecată şi a celor doi administratori care ar fi beneficiat de informaţiile primite, respectiv Alin Boşutar şi Ionela Drelciuc.

 

Care sunt acuzaţiile formulate de DNA

„În data de 25 ianuarie 2016, inculpatul Damian Gheorghe, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, ar fi anunţat reprezentanţii unei societăţi comerciale (inculpaţi în prezenta cauză) despre controlul pe care urma să-l efectueze a doua zi la sediul firmei pe care aceştia o administrau şi care avea ca obiect prevenirea exploatării, circulaţiei, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos. Ca urmare a acestui demers, în aceeaşi zi, din dispoziţia unuia dintre administratori, ar fi fost mutată de la sediul societăţii o cantitate de masă lemnoasă fără acte de provenienţă legală (aproximativ 88 mc), pentru a nu fi descoperită cu prilejul controlului ce urma a fi efectuat în ziua următoare”, se arată în comunicatul DNA Suceava.

A doua zi, pe 26 ianuarie 2016, la firma respectivă s-au prezentat Gheorghe Damian şi Aurel Dumitriu, dar rezultatul controlului a fost unul previzibil.

„După efectuarea controlului respectiv, executat într-un mod superficial, inculpaţii Damian Gheorghe şi Dumitriu Aurel ar fi primit de la aceiaşi oameni de afaceri suma de 3.000 de lei (câte 1.500 lei de fiecare). În cauză, s-a dispus indisponibilizarea şi instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de câte 1.500 lei, puse la dispoziţia organului de urmărire penală de către inculpaţii Damian Gheorghe şi Dumitriu Aurel”, se mai arată în actul de sesizare al instanţei de judecată.

Procurorii DNA au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cine sunt oamenii de afaceri care i-ar fi dat şpagă fostului şef al Gărzii Forestiere şi unui poliţist.
 Vizualizări articol: 1874 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cine sunt oamenii de afaceri care i-ar fi dat şpagă fostului şef al Gărzii Forestiere şi unui poliţist0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei