Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În seara zilei de marţi, 3 iulie, la Sala de spectacole “Draga Olteanu Matei” din municipiul Fălticeni a avut loc avanpremiera piesei de teatru a Trupei „Birlic”, “O sută de rochii” în regia lui Vlad Rădescu, cunoscut pentru rolul principal din filmul „Ciprian Porumbescu” (regia Gheorghe Vitanidis).
Timp de aproape o oră şi jumătate, tinerii „Birlici” au oferit un spectacol despre diferențe, atitudini şi puterea de a schimba ceva, un spectacol complet şi complex, dedicat atât copiilor şi tinerilor, cât şi părinţilor şi bunicilor, cu care trupa din urbea de pe Şomuz se va prezenta la cele mai importante manifestări dedicate teatrului pentru tineret organizate în România, Republica Moldova şi poate, la Cernăuţi.
„După trei săptămâni de muncă se văd roadele. S-a muncit foarte mult, pot să spun în regim de cazarmă, domnul Rădescu este un perfecţionist, aşa cum îl cunoaşteţi şi din filme, dar şi un regizor foarte dur. A ieşit un spectacol foarte bun, un spectacol cu care ne propunem să mergem la multe festivaluri în acest an şi în anul viitor, să câştigăm multe concursuri ale trupelor de teatru pentru tineri. Astăzi avem o repetiţie cu public, vom mai repeta în vacanţă, urmând ca premiera să aibă loc în cadrul Festivalului Birlic, ediţia a IX –a, care va începe luni, 26 august şi se va termina duminică, 1 septembrie”, ne-a spus preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni Cultural”.
O piesă cu un mesaj profund umanist, foarte necesar în vremurile pe care le trăim
Dramaturgul Mihaela Michailov a adaptat piesa pentru regizorul Radu Apostol după romanul “O sută de rochii” de Eleanor Estes, întreaga acţiune având loc în jurul anului 1938, într-o şcoală de la periferia oraşului Chicago”. Wanda, o fetiţă de origine poloneză, încearcă să se adapteze în clasa sa, însă colegii au prejudecăţi legate de străini. Regizorul Vlad Rădescu şi-a pus amprenta originală şi a adus piesa undeva în România, dar a păstrat personajul principal, Wanda. Chiar dacă romanul este scris în 1944, el este în actualitatea tematicilor şi realităţilor cu care se confruntă copiii şi adolescenţii de azi, bullying-ul în şcoli plasând România pe locul trei la nivel european în privinţa fenomenului, arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar aproape 400.000 de elevi sunt ameninţaţi cu bătaia şi 220.000 - bătuţi în mod repetat de colegi, potrivit studiului naţional al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
„Spre deosebire de piesa <Aproape Labiş>, <100 de rochii> este o piesă dificilă, care are un mesaj profund umanist, de o adâncă umanitate, foarte necesar în vremurile astea tulburi pe care le trăim. Piesa este o adaptare a doi prieteni de ai mei care au făcut-o după un roman. Noi am localizat-o şi veţi simiţi asta inclusiv prin numele româneşti şi prin mobilizarea acestor tineri, pentru a nu crede că este o poveste care nu le aparţine sau care este departe de noi. Vremurile acestea ne aduc graniţe transparente şi probleme transfrontaliere şi cred că este bine ca şi ei să înţeleagă că globalizarea aceasta, care vine cu lucruri plăcute pozitive, are şi unele mai puţin plăcute. Eu îi felicit pe aceşti tineri actori ai trupei <Birlic> pentru că am putea intra într-o carte a recordurilor pentru că am reuşit să facem o piesă atât de grea în 10 zile. Îi felicit că m-au suportat, nu sunt chiar aşa de dur după cum spune părintele Mihăilă, dar exigent - da, perfecţionist - da şi mă bucur că i-am cunoscut mai bine, pentru că merită”, ne-a precizat regizorul Vlad Rădescu.
De ce un nume să facă un alt nume să se simtă cel mai trist nume din lume?
Până la urmă piesa nu este o poveste exclusiv despre victimă sau despre o familie care încearcă să se integreze într-o ţară străină, ci poate fi considerată şi povestea unei familii de români, plecată la muncă în străinătate, cu copiii formaţi şi educaţi într-o altă ţară şi care, revenind în ţara natală, au probleme de adaptare, mai ales prin necunoaşterea limbii române. Chiar dacă această ultimă situaţie este total opusul Wandei, care locuieşte departe de şcoală şi se luptă în fiecare zi cu sărăcia, răutăţile din jur sunt aceleaşi. În ambele cazuri oricând poate apare personajul salvator, care îşi dă seama cât de mult suferă Wanda, copilul sărac din dramatizarea Mihaelei Michailov sau copilul român revenit în ţara sa. Este cel care doreşte să oprească cumva comportamentul colegilor, însă îi e frică să nu fie următoarea victimă din clasă. Iar replica gândită de Vlad Rădescu pentru Mădălina, acel caracter puternic care o apără pe Wanda (fetiţa cu o rochie care i-a rămas ca amintire de la mama ei şi de la care a pornit umilinţa colegilor ei din clasă, când le-a spus că nu e singura rochie pe care o are, ci în dulap, frumos aranjate pe umeraşe, are 100 de rochii, care existau doar în imaginaţia şi în desenele ei pentru care este premiată), poate fi considerată răspunsul la agresiunea fizică, psihică, verbală, la frica elevului faţă de colegi.
„Wanda e o fată ca noi. Nu mai râdeţi de ea! Nu vă mai bateţi joc de ea. Lăsaţi-o-n pace! Nu mai râdeţi de numele ei. Aşa cum nu râdem nici de numele nostru. De ce un nume să facă un alt nume să se simtă cel mai trist nume din lume? Wanda, chiar îmi vine să te cred că ai 100 de rochii, toate frumos aranjate în dulapul tău. Chiar îmi vine să te cred şi îmi este frică, teamă, să fiu de partea ta pentru că mâine o să fiu eu o Wanda, mâine o să se ia de mine, mâine o să fiu eu aia mincinoasă, mâine o să-mi găsească mie o poreclă, mâine o să scrie numele meu pe toţi pereţii şcolii. Mâine o să-mi zică : ştim că porţi hainele rămase de la sora ta, ştim că mama ta nu are bani să-ţi cumpere haine, ştim că le împrumută de la mamele altor fete pentru că nu le mai poartă. Ştim, ştim, ştim. Mi-e frică, Wanda”, este replica Mădălinei.
Spectacolul s-a jucat în prezenţa unui public foarte numeros, care i-a răsplătit pe tinerii actori cu îndelungi aplauze. La final, preotul Liviu Mihăilă le-a oferit regizorului Vlad Rădescu şi tânărului actor şi asistent regie Cristi Constantinescu, fost student al lui Vlad Rădescu şi al profesoarei Adriana Piteşteanu, câte un tablou semnat de pictorul humorean Radu Bercea şi câte o icoană, pentru munca depusă cu membrii trupei „Birlic” la punerea în scenă, într-un timp record de aproape două săptămâni, a pieselor de teatru „Aproape Labiş” şi „100 de rochii”.
