Proiect educațional

Incursiune în cultura și istoria turcă pentru profesori și elevi de la Colegiul ”Petru Rareș”

Schimb intercultural între două licee din Suceava și Bandirma - Turcia

În perioada 14-16 iunie a avut loc a doua parte a proiectului educațional „TURCH” (Turkish and Romanian cultural heritage), care are la bază un schimb intercultural între două licee de elită din Suceava, România (Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava) și Bandirma, Turcia (Bandirma Yavuz Sultan Selim Anadolu Lisesi).
Proiectul a fost coordonat de profesoara de limbă engleză Laura Salciuc și de corespondentul său în Turcia, prof. Ridvan Elci. Din partea colegiului sucevean au participat cinci profesori (Laura Salciuc, Marilena Sibechi, Daniela Busuioc, Cristian Doboș și Cezar Lucaci) și 28 de elevi.
Proiectul este structurat în două părți, prima fiind reprezentată de vizita profesorilor și elevilor turci în România, care a avut loc în luna ianuarie a acestui an, și vizita echipei române în Turcia, în luna iunie.
Potrivit prof. Laura Salciuc, timp de trei zile, elevii colegiului din Suceava au fost oaspeții familiilor elevilor turci, unde au experimentat cultura turcă pe mai multe niveluri: în prima zi au vizitat liceul din Bandirma, unde au asistat la un spectacol de dans tradițional și muzică modernă, apoi au urmat vizite oficiale la Inspectoratul Școlar și la Primăria orașului Bandirma, însoțiți de directorul școlii, Ahmet Obuz, ca în final să se relaxeze la un picnic pe plaja din stațiunea Erdek.
Elevii români s-au bucurat în a doua zi de vizita la Complexul arheologic Efes, la Casa Maicii Domnului și de plimbarea printr-un sat tradițional turcesc, Sirince, unde au observat în detaliu tradițiile turcești și au putut degusta celebra cafea turcească.
În a treia zi, și cea mai relaxantă, participanții au petrecut pe iahtul „Poseidon”, iar seara a avut loc ceremonia de încheiere a proiectului și de decernare a diplomelor de participare.
Pe parcursul celor trei zile, elevii suceveni au gustat din specialitățile tradiționale turcești pregătite de gazde, au vizitat locuri emblematice pentru cultura turcă și au întărit prieteniile care s-au legat în iarnă, la Suceava. Pentru a completa aprofundarea în cultura turcă, pe drumul de întoarcere, grupul sucevean a făcut o oprire și în Istanbul, unde au vizitat principalele obiective: Moscheea Albastră, Hagi Sofia, Palatul Dolmabahce, Palatul Topkapi.
Prof. Laura Salciuc a menționat că se dorește o continuare a acestui proiect și în viitor datorită impactului pozitiv asupra ambelor părți.

Recomandări

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat