Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 21 ian 2019 - Anul XXIV, nr. 16 (7017)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Investiţie

Proiect de patru milioane de euro promovat de Primăria Fălticeni pentru reabilitarea sistemului de iluminat

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Primăria Fălticeni a depus un proiect cu o valoare de aproximativ patru milioane de euro pentru reabilitarea, extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public din acest municipiu. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că proiectul va fi finanţat din fonduri europene, contribuţia proprie a municipalităţii fiind de doar 2% din valoarea totală. Cătălin Coman consideră că acesta este un proiect extrem de important pentru municipiul Fălticeni.

„A trecut două etape şi aşteptăm, de la zi la zi, să semnăm contractul de finanţare şi să dăm drumul la implementarea acestui proiect extrem de necesar în Fălticeni. Este un proiect important pentru că sistemul de iluminat public este foarte vechi. Avem deficienţe zilnic şi sunt costuri mari pentru reparaţii”, a spus primarul din Fălticeni. El a explicat că reabilitarea se va face pe sistemul de iluminat public achiziţionat de către Primăria Fălticeni de la Delgaz Grid, în luna martie 2018, urmând să fie înlocuite lămpile existente cu lămpi LED, precum şi lucrări de reabilitare şi modernizare a instalaţiilor existente. Cătălin Coman a adăugat că în programul de extindere vor intra şase străzi din Fălticeni pe care nu există reţele de iluminat public.

„Va fi un sistem de iluminat public modern, cu tehnologie LED. Şi asta pentru ca mult timp de acum înainte să avem un sistem de iluminat de calitate, fără bătăi de cap din partea noastră, cei care ne ocupăm de mentenanţă şi reparaţii”, a mai declarat Cătălin Coman.

Pe de altă parte, el a spus că primăria mai are în implementare trei proiecte cu finanţare europeană pentru care s-au semnat contractele de finanţare, fiind în procedură de implementare.

„La aceste proiecte lucrăm intens în perioada asta pentru că vrem să dăm drumul cât mai repede la licitaţiile pentru execuţia investiţiilor”, a precizat Coman. El a explicat că cele trei proiecte au fost finanţate prin Programul Operaţional Regional, axa pentru creşterea eficienţei energetice în clădirile publice. Cele trei proiecte au o valoare totală de aproape două milioane de euro, urmând să fie realizate lucrări pentru reabilitarea termică a Şcolii Gimnaziale „Ioan Ciurea”, a clădirii internatului de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” şi a cantinei Colegiului Naţional „Nicu Gane”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Proiect de patru milioane de euro promovat de Primăria Fălticeni pentru reabilitarea sistemului de iluminat.
 Vizualizări articol: 1462 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Proiect de patru milioane de euro promovat de Primăria Fălticeni pentru reabilitarea sistemului de iluminat0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei