Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 14 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 106 (6816)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Un pas înapoi

Lovitură pentru turismul din Bucovina. Mocăniţa Huţulca nu mai are punct de plecare Gara Moldoviţa

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Dezvoltarea în ultimii ani a căii ferate înguste din zona Moldoviţa a dus la o creştere spectaculoasă a numărului de turişti care vizitează zona. Atracţia micului trenuleţ de munte i-a făcut pe mulţi dintre cei care vizitează Bucovina să se îndrepte, într-una din zilele sejurului petrecut aici, şi spre o călătorie în timp cu mocăniţa cu abur şi vagoanele de epocă ale acesteia. În completarea unei călătorii perfecte vine frumuseţea Văii Moldoviţei, cu case răsfirate şi munţi împăduriţi, precum şi o mâncare proaspătă de-a locului, de care drumeţii pot avea parte la capăt de drum. Eforturilor făcute de administratorul Mocăniţei, Georg Hocevar, de a moderniza în permanenţă condiţiile de călătorie şi îmbarcare, mai ales prin preluarea şi revitalizarea în urmă cu o jumătate de an a gării abandonate de CFR, li s-a opus însă o rezistenţă acerbă din partea unor localnici, care nu au înţeles importanţa turismului pe aceste meleaguri. Într-o zonă în care doar tăiatul lemnului le mai poate aduce unora profit, opozanţii Mocăniţei vor cu tot dinadinsul să pună piedici desfăşurării unui turism civilizat, care ar putea dezvolta zona. La această atitudine de neînţeles se adaugă şi cea a autorităţilor, care prin neînţelegerile dintre ele şi o atitudine ignorantă, parcă vor cu tot dinadinsul să distrugă ceea ce a fost ridicat cu trudă. Ultimele neînţelegeri apărute în urma unor plângeri, au dus la mutarea punctului de plecare din gara amenajată modern, spre gara CFF. Strămutarea a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute, după ce pe numele lui Georg Hocevar au fost făcute plângeri penale din partea autorităţilor, pentru distrugere şi construcţie fără autorizaţie.

 

Preluarea gării abandonate din Moldoviţa, o soluţie acceptată de autorităţile locale

Încercările de extindere a mocăniţei spre fosta gară CFR din Moldoviţa, pentru reabilitarea acesteia şi crearea unui punct de plecare civilizat, au reprezentat de la început mărul discordiei între părţi. După mai multe amenzi şi o acţiune în instanţă pe numele celui care ocupa abuziv, cu lemne depozitate, traseul vechii căi ferate spre gară, reprezentanţii Primăriei Moldoviţa au reuşit să ajungă la o înţelegere cu Georg Hocevar. Astfel că, acest teren împreună cu clădirea gării au fost încredinţate de către reprezentanţii Primăriei Moldoviţa proprietarului trenului de linie îngustă, pentru prelungirea temporară a liniei până la gara CFR, astfel încât turiştii să beneficieze de condiţii civilizate, de casă de bilete şi toalete.

 

După o jumătate de an, şuierul mocăniţei nu se va mai auzi în fosta gară CFR

După luni de zile de transport civilizat, două plângeri penale depuse pe numele administratorului mocăniţei, Georg Hocevar, care este şi Preşedintele Asociaţiei pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România, l-au făcut pe acesta să renunţe la folosirea Gării CFR Moldoviţa, explicându-ne motivele acestui demers: „Din cauza dificultăţilor întâmpinate cu Inspectoratul de Stat în Construcţii şi cu reprezentanţii CFR-ului, suntem nevoiţi să abandonăm Gara CFR Moldoviţa şi să revenim la vechiul punct de plecare, Gara CFF Moldoviţa. Atenţionăm turiştii noştri că în această staţie nu avem deocamdată curent, toalete şi locuri de parcare. Vom face tot posibilul ca în cel mai scurt timp să creăm un minim confort turiştilor noştri.”

Primul dintre motive a fost o plângere depusă de reprezentanţii CFR, care îl acuză de distrugere pe proprietarul Mocăniţei Huţulca. Georg Hocevar ne-a transmis că el a fost ameninţat de aceştia că va fi acţionat în instanţă, chiar din perioada în care amenaja calea ferată spre gară în urma aprobărilor primite din partea conducerii primăriei. „Noi nu ne-am fi apucat să facem nici o lucrare pe acest teren, dacă nu am fi fost încredinţaţi de primărie să o facem”, ne-a transmis Georg Hocevar.

Ulterior, la Inspectoratul de Stat în Construcţii, s-a făcut o sesizare cu privire la faptul că lucrarea ar fi fost executată în lipsa unei autorizaţii de construcţie conform Legii 50/1991, deşi lucrările respective se încadrează la reparaţii de căi de comunicaţii pentru care nu e necesară o autorizaţie de construcţie. În urma celor două sesizări, pe numele proprietarului Mocăniţei a fost deschis un dosar penal, iar după ce în primă fază a fost audiat în calitate de martor, el a devenit ulterior suspect.

 

Dezamăgit de o luptă cu autorităţile statului, care nu se înţeleg între ele

Convins de faptul că acţiunile sale au fost întotdeauna de bună-credinţă, Georg Hocevar a luat decizia retragerii Mocăniţei din Gara Moldoviţa. El ne-a spus că nu-şi poate risca libertatea pentru lucruri care nu au putut fi clarificate după atâta timp: „Dacă autorităţile din judeţul Suceava nu se înţeleg între ele, eu n-am decât să mă retrag unde am fost înainte, pentru că îmi este teamă. Dacă trebuia o autorizaţie de construcţie am fi cerut-o, dar ni s-a spus clar că nu e nevoie de nici o autorizaţie de construcţie”. Curios este faptul că CFR S.A., care a depus plângerea împotriva proprietarului Mocăniţei, nu este proprietarul terenului pe care se află Gara Moldoviţa. În acelaşi timp, Georg Hocevar a trimis o adresă autorităţilor, începând cu Primăria Moldoviţa, CFR S.A. Iaşi, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Consiliul Judeţean Suceava şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovesc, prin care cere autorităţilor competente să se pronunţe cât mai repede în privinţa legalităţii demersului de prelungire temporară a Mocăniţei Huţulca spre Gara CFR Moldoviţa. Cei care au de suferit însă în acest moment sunt turiştii care vin în Moldoviţa, pentru a face o plimbare cu Mocăniţa. Peste 10.000 de turişti s-au bucurat până în acest moment de noile condiţii realizate în Gara Moldoviţa, în cadrul unei activităţi de agrement în care s-a depus mult suflet. Un demers turistic, din păcate, prea puţin înţeles şi susţinut de localnici şi de autorităţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lovitură pentru turismul din Bucovina. Mocăniţa Huţulca nu mai are punct de plecare Gara Moldoviţa.
 Vizualizări articol: 10518 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.44/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.4 din 9 voturi
Lovitură pentru turismul din Bucovina. Mocăniţa Huţulca nu mai are punct de plecare Gara Moldoviţa4.459

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei