Tinerii suceveni Daniel și Gabriel Lungu, gemeni, în vârstă de 33 de ani, abandonați la naștere în spital și internați aproape 26 de ani în centre de plasament, au ales să lucreze în sprijinul copiilor și tinerilor defavorizați. Gabriel și Daniel Lungu lucrează ca asistenți sociali la Asociația Regională de Educare a Adulților (AREAS) Suceava, organizație neguvernamentală (președinte Vasile Gafiuc), ONG cu un palmares remarcabil în domeniulsocial și nu numai.
La sfârșitul anului trecut, Daniel și Gabriel Lungu au participat, alături de reprezentanți ai DGASPC Suceava, la Palatul Parlamentului – Camera Deputaților, la o dezbatere publică cu tema: „Sprijin activ pentru tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului”, fiind direct interesați să-i sprijine pe tinerii care „ies din sistem”, la fel cum au fost și ei cu ani în urmă. Tot ce au trăit gemenii în anii copilăriei, abuzuri fizice, psihice din partea colegilor mai mari, de multe ori cu aprobarea tacită a îngrijitorilor, le-a lăsaturme adânci în suflet, suferințe care nu vor fi uitate, dar care i-au determinat să își pună viața lor în slujba celor necăjiți, pentru a nu trece și aceștia prin ce au trecut ei. Daniel Lungu, unul dintre cei doi frați, cunoscut pentru implicarea sa în diverse activități caritabile, a povestit lucruri triste din perioada în care era instituționalizat: „Ne bucuram de sărbători când primeam dulciuri, doar că nu ajungeam să le și gustăm. Le dădeam celor mai mari, în speranța că nu ne vor mai bate, dar tot ne luau la bătaie să le dăm tot ce am primit”.
„Ne doare sufletul că nu știm ce înseamnă să vedem în fața noastră două chipuri: mama și tata”
La fel și fratele lui geamăn, Gabriel, are amintiri greu de șters din memorie din perioada primilor ani, care ar fi trebuit să fie cei mai frumoși, când așteptau ca cineva să-i descopere, să-i valorizeze, să-i felicite atunci când rostesc o poezie sau vin cu o notă mare de la școală. Tânărul a declarat, la finalul anului trecut, pentru Mediafax: „Pentru mine era o bucurie când începea anul școlar pentru că scăpam de cei mari, ei mergeau la liceele din oraș, iar noi rămâneam în sat, iar când veneau vacanțele, ne gândeam la ce era mai rău. Vacanțele erau un coșmar pentru noi. Ei nu aveau nevoie de un motiv să bată copiii, pentru ei era o satisfacție, o plăcere. Ei făceau un fel de experimente pe noi. Dacă vedeau pe cineva fericit, ziceau că trebuie să îi dea un motiv să nu mai fie așa fericit. Nu conta dacă era zi sau noapte, veneau din cluburi și dacă își creau pe acolo probleme, veneau și se descărcau pe noi. Chiar dacă dormeam, ne trezeau și simțeam că pica cerul peste noi”.
Însă cea mai mare durere a gemenilor, durere pe care o simt și acum, este aceea că nu au avut cui să pună mamă și tată. „Ne doare sufletul că nu știm ce înseamnă să vedem în fața noastră două chipuri: mama și tata. Mereu mă doare sufletul când aud în jurul meu rostindu-se mama, tata și eu nu am zis așa ceva niciodată”, ne-a destăinuit Daniel Lungu, care a completat că ține legătura cu familia naturală, că se bucură și de cei patru nepoței, doar că a pierdut acel atașament care este între copil și părinte. Ceva s-a rupt cu mulți ani în urmă și acea verigă nu mai poate fi sudată. „Indiferent de situația care a fost, care ne-a marcat și încă ne marchează, noi ne respectăm părinții”, a completat Daniel Lungu.
Șansa la educație
Sucevenii Daniel și Gabriel Lungu ne-au spus că au absolvit Liceul cu Program Sportiv Suceava și au profitat de o măsură a Guvernului României din acea perioadă, prin care se ofereau locuri speciale la facultățile din București pentru absolvenții care proveneau din sistemul de protecție socială. Așa au ajuns să studieze la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Gabriel a mai declarat pentru Mediafax: „Am urmat și un master în sănătate pentru că am vrut să combinăm socialul cu sănătatea. Eu sunt asistent social și lucrez cu copiii din case și le spun mereu că eu sunt cel mai bun exemplu pe care îl pot avea în fața ochilor. I-am învățat să își gestioneze banii, le-am adus facturi de acasă să vadă ce înseamnă să lași lumina aprinsă degeaba. Caut tot timpul activități pentru ei, sunt mereu alături de ei”, a explicat Gabriel.
Dând timpul în urmă, cei doi frați spun că, poate, dacă ar fi crescut într-o familie normală, cu venituri limitate, părinții nu ar fi avut posibilități să-i poarte la școală, să-i trimită la facultate, la master, astfel că văd partea bună a instituționalizării, văd o parte bună în anii petrecuți prin centre de plasament, cămine, ca beneficiari ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, cu drepturi la educație.
„Mereu am avut încredere în fratele meu și el în mine”
Speranța a fost cea care i-a călăuzit pe gemeni să lupte pentru ceea ce-și doresc în viață, să își învingă fricile, să dovedească, poate mai greu decât alții, că sunt în stare să facă lucruri folositoare pentru cei din jur, pentru cei aflați în suferință. Apoi, încrederea unuia în celălalt, sprijinul reciproc, ”la bine și la rău”, și credința în Dumnezeu. De-a lungul anilor, Daniel și Gabriel au ajutat și alți copii și tineri să studieze, să nu abandoneze școala, să nu o ia pe căi greșite (droguri, cerșetorie etc.) și nu au de gând să se oprească aici.
„15 colegi de-ai noștri din centru ne-au urmat. I-am tras după noi și în asistență socială, și în turism, arhitectură. Dar sunt cazuri, foști colegi de-ai noștri, care au ajuns și la penitenciar din cauza anturajului. Era foarte simplu să intri într-un asemenea anturaj, dar noi am fost un caz fericit pentru că am fost doi, am avut suportul bisericii și altfel am putut să ne sprijinim. El era mama pentru mine, eu eram tata și invers. Mereu am avut încredere în fratele meu și el în mine. Ne-am sprijinit reciproc, și asta ne-a ajutat să depășim toate obstacolele”, a adăugat Daniel.
