Scăpat de sub control

Doi tineri au ajuns la spital, după ce șoferul unei mașini a fost orbit de faruri

Autoturismul cu cei trei tineri s-a răsturnat de mai multe ori pe câmpul din preajma drumului

Doi tineri de 19 ani au ajuns la spital luni noaptea, după ce autoturismul în care circulau s-a răsturnat de mai multe ori pe un câmp din zona localității Cumpărătura. Accidentul a avut loc luni noaptea, în jurul orei 00.40, pe DN 2, în timp ce un tânăr de 19 ani, din comuna Râșca, conducea un autoturism Opel Tigra, dinspre Suceava spre municipiul Fălticeni. La un moment dat, în zona de urcare din satul Cumpărătura, cel de la volan a pierdut controlul direcției, mașina a pătruns pe contrasens și s-a răsturnat de mai multe ori pe câmpul din apropierea drumului.
În urma accidentului, doi tineri de 19 ani din aceeași comună, pasageri în autoturism, au fost răniți și a fost nevoie de intervenția a două echipaje de ambulanță care i-au transportat la Spitalul Județean Suceava. Tânărul de 19 ani aflat la volanul mașinii îl acuză pe un șofer din trafic că l-ar fi orbit cu farurile, fapt care a dus la producerea accidentului: ”Când am început să urc dealul am văzut farurile lui, i-am dat flash-uri și el nu a răspuns în nici un fel. Când m-am apropiat de el, am tras dreapta de volan mai brusc, spatele mașinii s-a dus spre dreapta, după care am încercat să redresez și am ieșit de pe șosea. Șoferul mașinii care m-a orbit nici măcar nu a oprit, noroc am avut de băieții din spate, dintr-o mașină, care au văzut ce se întâmplă și au frânat. Prietenii mei din mașină nu au pățit mai nimic, toată lumea a scăpat cu bine. Nu am mai avut incidente de acest fel, e prima mea pățanie.”
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea modului de producere a accidentului și identificarea vinovaților

Doi dintre tinerii aflați în autoturism au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale
Doi dintre tinerii aflați în autoturism au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale
Doi tineri au ajuns la spital, după ce șoferul unei mașini a fost orbit de faruri
Doi tineri au ajuns la spital, după ce șoferul unei mașini a fost orbit de faruri
Autoturismul cu cei trei tineri s-a răsturnat de mai multe ori pe câmpul din preajma drumului
Autoturismul cu cei trei tineri s-a răsturnat de mai multe ori pe câmpul din preajma drumului

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă