Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 10 oct 2017 - Anul XXII, nr. 230 (6646)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Pledoarie pentru familie

Legalizarea „căsătoriei” între persoane de acelaşi sex. Efecte asupra societăţii

Acţiunea de modificare a art. 48 (1) din Constituţia României, sprijinită de Coaliţia pentru Familie, este unul dintre subiectele de care toţi românii au luat cunoştinţă în ultimul an şi jumătate. Întrebările de genul „Este constituţională această modificare?”,Este afectată familia monoparentală?” sau „Încalcă această modificare prevederi din legislaţia europeană?” sunt câteva la care de-a lungul timpului s-au oferit răspunsuri care au demonstrat atât perfecta legalitate a iniţiativei de revizuire cât şi acordul acesteia cu Constituţia României şi cu legislaţia europeană. „De ce românii ar trebui să se opună <căsătoriilor> între persoanele de acelaşi sex?” sau, altfel spus, „Care sunt riscurile legalizării acestor <căsătorii>?” sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în continuare.

 

Distrugerea căsătoriei naturale – Strategia

Unul dintre activiştii mişcării LGBT, Michelangelo Signorile, recunoaşte că aceasta este strategia sa. Scopul său nu este legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, în sensul în care acest lucru i-ar permite să adere la codul moral pe care îl presupune căsătoria.Scopul său este, de fapt, distrugerea instituţiei căsătoriei. Signorile îi îndeamnă pe ceilalţi activişti ai mişcării „să lupte pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex şi pentru avantajele acesteia şi apoi, odată legalizată, să lupte pentru redefinirea completă a instituţiei căsătoriei, să ceară dreptul la căsătorie, dar nu ca o modalitate de aderare la codurile morale ale societăţii, ci, mai degrabă, ca o posibilitate de desfiinţare a unui mit şi de renovare radicală a unei instituţii arhaice.”

Insidios? Subversiv? Desigur. De fapt, Signorile arată că  cel mai subversiv demers în care lesbienele şi homosexualii se pot angaja… este transformarea totală a noţiunii de «familie».” 1

 

Legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex – Modificarea definiţiilor

Trebuie să ne dăm seama ce au în minte unii dintre cei care susţin propagarea în lume a fenomenului căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Aşa cum s-a văzut, în realitate, ei urmăresc subminarea familiei naturale, aşa cum o cunoaştem cu toţii. Ei îşi dau seama că schimbarea modului în care este definită căsătoria va duce la distrugerea căsătoriei în sine, pentru că noua definiţie va favoriza modificarea atitudinii şi comportamentului cetăţenilor. Prin aducerea căsătoriei naturale la un nivel inferior, aceasta va fi distrusă, iar alte opţiuni sexuale vor fi aprobate şi apoi promovate în societate.

La ora actuală, avantajele de care se bucură, din punct de vedere legal, cuplurile căsătorite sunt o dovadă a faptului că în societatea noastră căsătoria naturală este considerată drept tipul de uniune cel mai util, care merită încurajat şi protejat. Acelaşi lucru s-ar întâmpla şi după legalizarea „căsătoriei” între persoanele de acelaşi sex, adică şi acest tip de „căsătorie” s-ar bucura de încurajarea şi protejarea sa de către instituţiile statului, la fel ca în cazul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. Prin introducerea acestei „căsătorii” în sfera legalităţii, adică a normalităţii, societatea ar fi treptat educată că tipul de comportament homosexual este unul la fel de firesc ca şi cel heterosexual şi că ar putea fi adoptat, cu toate facilităţile oferite de stat, oricând şi de oricine doreşte. Educarea unei societăţi se face gradual, în timp, prin copiii ei. Copiii sunt instrumentul cel mai maleabil, cel mai facil de remodelare al unei lumi... Acest fapt se observă în statele care sunt mai „avansate” la acest capitol....

Valoarea căsătoriei naturale va scădea dacă redefinim atributele căsătoriei astfel încât să includă relaţiile homosexuale şi conferim aceleaşi avantaje şi acestor relaţii. Trebuie să recunoaştem că la fel cum nu toţi jucătorii au aceeaşi valoare pentru echipă, nu toate relaţiile sunt la fel de valoroase pentru societate. Căsătoria naturală este cea mai valoroasă relaţie în orice civilizaţie. Nu este o afirmaţie bigotă, ci o observaţie bazată pe dovezi care au în spate cinci mii de ani de experienţă umană, modul evident în care funcţionează corpul uman şi rezultatele benefice dovedite ale căsătoriei naturale în ceea ce priveşte copiii, părinţii şi societatea.

Dacă permitem altor tipuri de „căsătorii” să dobândească un statut identic cu cel al căsătoriei naturale – indiferent dacă este vorba de relaţii bărbat-bărbat, femeie-femeie, bărbat-fiică (incest), bărbat-femeie-bărbat sau orice-orice – vom trivializa căsătoria (la fel cum am trivializa premiul pentru cel mai bun sportiv dacă l-am acorda tuturor). Dacă trivializăm căsătoria, vom avea mai puţine avantaje de pe urma ei. Acest lucru va duce la decăderea civilizaţiei noastre, iar copiii vor fi cel mai afectaţi.

 

(pentru scrierea articolului au fost folosite resurse aflate la http://www.allaboutlove.org/against-same-sex-marriage.htm)

[1]   Michelangelo Signorile, „Bridal Wave,” Out, December 1994. Citat în Timothy J. Dailey, Ph. D., Homosexual Parenting: Placing Children at Risk, Insight, Nr. 238. Material disponibil online la http://www.frc.org/get.cfm?i=IS01J3.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Legalizarea „căsătoriei” între persoane de acelaşi sex. Efecte asupra societăţii.
 Vizualizări articol: 1941 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 2 voturi
Legalizarea „căsătoriei” între persoane de acelaşi sex. Efecte asupra societăţii1.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei