Bucurie aproape deplină

Nația asta a noastră, despre care fanii ei necondiționați cred că e binecuvântată și cumva mai cu moț decât altele, de fapt decât toate celelalte, are o caracteristică absolut specială care o individualizează categoric: nu are parte mai niciodată de o bucurie deplină, până la capăt. Sau până la punctul la care aceasta se confundă cu fericirea. În această ordine de idei, ultimele câteva zile ne-au pus față în față cu niște evenimente din lumea sportului pe care le așteptam și în care ne-am pus mari speranțe. Au fost mai întâi debutul lui Guriță la naționala de fotbal și speranța că o vom vedea jucând altceva decât sub mâna moartă a neamțului. După ce ne-am lămurit încă de joi că se poate face bici cu materialul clientului, ba care să mai și pleznească, așteptam ca duminică să vedem resuscitata Națională răzbunându-ne toate frustrările și lăsând-o pe Danemarca la televizor, tot așa cum ne lăsase și ea cu câțiva ani în urmă. N-a fost să fie, iar bucuria noastră s-a diluat nițeluș. Parcă încă mai mare a fost neîmplinirea la tenis: da, ne-am bucurat enorm, probabil tot neamul, să o vedem pe Simona Halep cocoțându-se în vârful lumii tenisului. Poate încă mai mult noi, cei care n-am crezut în capacitatea ei de a o face. Tocmai de aia simt nevoia să îi transmit toată admirația mea și să îi cer scuze pentru neîncredere. După ce am văzut-o defilând cu coșmarul Ostapenko, nici nu mi-am putut imagina că cu Garcia n-o să măture asfaltul ăla chinezesc. Numai că Simona e tot româncă și deci consideră că treaba ei s-a terminat după ce s-a urcat pe pisc. Așa că bucuria de sâmbătă ne-a cam ieșit pe nas duminică. O zi în care așteptam și marea lovitură pe care trebuia s-o dea enormul sportiv Marian Drăgulescu, singurul gimnast român ajuns într-o finală la Mondialele de anul ăsta. A sărit binișor spre bine, astfel încât la jumătatea concursului era cu argintul la gât. Mai erau 4 gimnaști. Unul a sărit clar mai bine, coborându-l pe 3. Totuși, pe podium. Următorii doi, slabi. Mai era unul singur, un coreean. Și care, evident, l-a depășit pe Drăgulescu cu vreo 3 sutimi, dându-l jos de pe podium. Păcat, mare păcat. Și uite-așa, un weekend pe care îl așteptam să fie al triumfurilor, s-a încheiat poate nu trist, dar oricum departe de fericirea așteptată.