Au adoptat două fetițe, una în vârstă de 5 ani și una în vârstă de 7 ani, după ce mult timp s-au luptat să aibă copii. Se consideră cei mai fericiți părinți și se bucură de familia mult visată, de casa plină de zâmbete și râsul cristalin al minunilor din viața lor, Andreea Ilinca Rotar, acum în vârstă de 12 ani, și Maria, adoptată în acest an, în vârstă de 7 ani. Este povestea de viață (care continuă) a lui Constantin și Andreea Magdalena Rotar, care acum 22 de ani își începeau frumoasa poveste de dragoste, în „toamna din greva studențească”, după cum își amintesc cei doi soți.
După patru ani de prietenie, Constantin și Andreea și-au unit destinele, s-au căsătorit chiar de ziua miresei, într-o frumoasă zi de 11 septembrie. Acest număr – 11, ascunde multe taine care le-a adus doar bucurii în familie, după cum ne-a sugerat Andreea. Încă de la începutul căsniciei, cei doi soți și-au dorit mulți copii, Andreea fiind singură la părinți, tânjind după o familie numeroasă, iar Constantin provenind dintr-o familie mai numeroasă, fiind trei frați, mulți verișori, unchi, mătuși, care atunci când se întâlneau creau acel aer familial, cald și reconfortant.
„Eram doar niște roboți cu grafice de analize, medicamente și multe speranțe…”
După un an de la căsătorie, cei doi soți au început vizitele la doctor, tratamentele și lupta cu infertilitatea. Își amintesc că au fost numeroase consultații, la diverși doctori din țară, analize și tratamente extrem de traumatizante și scumpe, care i-au extenuat atât fizic, emoțional, cât și financiar. „Nu mai eram acele persoane vesele și optimiste de la începutul relației noastre. Eram doar niște roboți cu grafice de analize, medicamente și multe speranțe… Speranțe care s-au spulberat după șapte ani de tratamente, inseminări și încheiate cu Fertilizare în Vitro (FIV) nereușită”, ne-a povestit Andreea Rotar. În tot acest timp, familia Rotar era presată, poate chiar agasată, de cunoștințe cu întrebări de genul „când faceți un copil?”. Aveau în jurul lor, în cercul de prieteni familii cu copii, iar ei nu-și mai găseau locul nici măcar atunci când ar fi trebuit să fie cei mai fericiți.
Andreea era membră în comunitatea virtuală „Forumul Despre copii”. După experiențele prin care trecuse în ultimii șapte ani, cu speranțe și dezamăgiri multiple, a trecut de la “Așteptând un îngeraș în viața noastră”, la poveștile de pe “Adopția – sau a iubi copiii fără limite”. Citind poveștile altora, Andreea și-a dat seama că își dorea foarte multă să fie mamă, nu să nască neapărat un copil. Atunci a realizat tânăra, și i-a împărtășit și soțului, cât de ușor este să devină părinți și cât timp au pierdut din viața lor, „câte zbateri și incertitudini, când drumul părea atât de ușor, doar că nu reușisem să-l găsim”.
Dorința de a fi părinți a învins prejudecățile
Chiar dacă părea ușor la început, cei doi soți au cochetat cu ideea adopției unui copil circa trei ani. La început, Constantin nu a fost prea încântat de ideea de a fi tată pentru un copil care are alți părinți naturali, descurajat și de multe persoane din jurul familiei care erau foarte sceptice în legătură cu această idee, care le povesteau doar despre “adopții nereușite”, despre faptul că de ce trebuie “să ne legăm la cap dacă nu ne doare”, de vechea zicală pe care Andreea ne-a destăinuit că o urăște: „cine are (copii) să și-i crească, cine nu, să nu-și dorească”.
Pentru că dragostea lor a fost mai puternică, pentru că au reușit să depășească prejudecățile, după șapte ani de tratamente costisitoare și analize la nesfârșit și după încă trei ani în care tânjeau după un copil, dar nu făceau pași spre a-l întâlni, prin intermediul procedurii de adopție, au ajuns împreună la concluzia că cel mai mult își doresc să devină părinți și trebuie să facă ceva concret în acest sens. S-au lăsat în mâna lui Dumnezeu și au simțit tot timpul că primesc putere să lupte și că cele două minuni – fetele din viața lor – au venit cu ajutorul divin.
Drumul deschis spre adopție
Constantin și Andreea Rotar au început să caute informații despre adopție, să se întâlnească cu prieteni și cunoștințe care au adoptat copii și care i-au susținut. Tot ce a urmat a fost o cale firească. Au început vizitele la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, unde au cunoscut oameni deosebiți, care i-au încurajat, le-au oferit sprijin moral, dar și toate informațiile necesare pentru a deveni părinți.
„Nu a fost greu, chiar dacă o să auziți în jurul vostru că legislația e stufoasă, că durează mulți ani, că nu sunt copii etc. Nu vă dezamăgiți. Dacă în viață ai idealuri mari, pentru care lupți până la capăt, nu există nu se poate. Nu ne-au interesat detalii prea multe din viața copiilor, părinți, frați etc. și nimic nu ne-a împiedicat să ne împlinim cel mai frumos vis. Satisfacția de la capătul drumului este imensă, împlinirea că ești părinte, că poți face mai mult pentru cei din jurul tău, că nu ai trăit degeaba, că ai lăsat ceva în urma ta, că ești om și ajuți oameni, că oferi zâmbet pe fața unui copil care te iubește cu toată inima și candoarea lui și îți spune mama și tata este ceva sublim”, ne-a spus Andreea Rotar.
Nu a simțit nimic față de acel băiețel și a speriat-o reacția ei
Prima fetiță adoptată de familia Rotar a fost Ilinca. Adopția s-a făcut pe vechea legislație, adică reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava le-au prezentat viitorilor părinți copii adoptabili, în funcție de cerințele completate de familie în cerere. Pentru că nu erau foarte siguri ce își doresc și au completat pe prima cerere “Copil sănătos, 0-2 ani”, au pierdut un an prețios, „pentru că cerința a limitat prezentarea mai multor copii adoptabili și adorabili care nu se încadrau în cererea noastră strictă și seacă”.
După ce au obținut certificatul de părinte adoptiv, pe baza solicitării din cererea lor (un copil sănătos, 0-2 ani), au fost anunțați că pe liste există un băiețel care îndeplinea dorințele lor. „Eram deja părinți. Mai urma să ne cunoaștem minunea. A durat câteva luni până când am cunoscut un băiețel de un an și șapte luni, pe care l-am vizitat de trei ori, după care am întrerupt vizitele”, își amintește Andreea. Ce a urmat? Nopți nedormite, pentru că, pe acest băiețel, Andreea nu-l vedea în „gândurile și planurile de viitor al familiei”. Nu a simțit nimic față de acel băiețel și a speriat-o reacția ei.
Cu riscul de a-l supăra pe soț, care tot timpul i-a fost alături, dar și pe ceilalți din jurul ei care erau la curent cu stadiul în care se afla (stresul și așteptările au fost foarte mari), a oprit vizitele și s-a gândit că are ea o problemă. Nu își explica pe deplin de ce renunță la copil după ce a luptat atât de mult să îl cunoască. Nu i-a fost ușor, dar a fost cinstită cu ea, cu ce avea în suflet și are certitudinea că a luat decizia corectă. Între timp, cererea lor depusă la DGASPC Suceava expirase.
Într-o săptămână s-a produs miracolul
O nouă încercare, o luptă cu propriile simțuri și trăiri, o luptă căreia uneori nu-i faci față. Profund dezamăgită de ea, în acele momente Andreea nu a mai găsit puterea să continue, să depună o nouă cerere pentru a adopta un copil. Ajutorul a venit din partea soțului, care nu a lăsat-o să renunțe la visul ei, al lor, de a deveni părinți și s-a ocupat de actualizarea actelor pentru următoarea cerere.
În ziua în care familia Rotar a depus a doua cerere, într-o luni, își amintește acum mămica Andreea, reprezentanții de la Adopții i-au rugat pe cei doi soți să se gândească mai bine ce copil își doresc și „să scrie cu sufletul”. Copleșită de emoții, viitoarea mămică a scris “fetiță sănătoasă, 0-7 ani”. Angajații de la Adopții au citit cererea și le-au spus că au o fetiță care corespunde cererii. Ce emoții pentru Andreea! Nu se aștepta la acest răspuns. „Am plâns și am spus că nu pot să văd fotografia ei din cauza emoțiilor, să i-o arate soțului. Și am completat că dorim să o cunoaștem urgent. La plecare, știam că e ea! Avea și numele meu și deja o iubeam. Nu știu cum au trecut zilele până vineri, în acea săptămână, până în ziua când urma să ne cunoaștem. Deja aveam planuri pentru toată viața!”, ne-a destăinuit Andreea. În acel moment și-a dat seama de ce nu s-a putut lipi de primul băiețel…, pentru că urma să o cunoască pe Andreea Ilinca Rotar, fiica lor cea mare.
Acomodarea nu a fost ușoară, dar a fost frumoasă
Andreea Magdalena și Constantin Rotar și-au cunoscut la scurt timp ghemotocul de fată, mică și timidă, dar cu un zâmbet larg, care le-a sărit în brațe din prima clipă și s-a lipit de sufletul mamei Andreea pentru totdeauna. Era îngerașul lor, în vârstă de 5 ani, care i-a fermecat și care i-a făcut să se simtă cu adevărat părinți. După cum am aflat de la mama Ilincăi, „imaginea copilului adoptat nu se suprapune cu imaginea mentală pe care ți-o faci, de aceea, în cerere am precizat că nu vrem să ne semene fizic, poate fi oricum, dar să fim compatibili. Și am fost, și suntem. În mai puțin de două luni de la prima întâlnire, a ajuns acasă la noi, unde, împreună, am învățat să fim o familie”.
Acomodarea cu Ilinca nu a fost ușoară, dar a fost frumoasă pentru cei doi soți. Au parcurs și trăit toate bucuriile și tristețile prin care trece o familie cu copii și acum se simt împliniți. Au reușit să-i alunge Ilincăi visele urâte, să o aline atunci când a fost bolnavă, au învățat să lupte împreună, și asta i-a făcut mai puternici.
Un alt vis al familiei Rotar a fost să locuiască la curte, la casă. „Nu am fi reușit fără Ilinca și fără motivația pe care ne-a dat-o să luptăm să ne mutăm la casă. Am vândut apartamentul în care locuiam și în cinci luni ne-am mutat în căsuța visurilor noastre, construită cu mare drag, după ideile noastre. Avem alături de noi și niște prieteni dragi, pe care nu contenim să-i uimim cu ideile noastre”, au povestit părinții Ilincăi.
11, cifra norocoasă
Ideea celui de-al doilea copil a venit destul de repede în mintea soților Rotar, dar Ilinca nu era pregătită „să ne împartă cu nimeni, nici pe noi, nici spațiul, nici jucăriile”. Surprinzător sau nu, după șase ani de când este în familia Rotar, Ilinca a început să-și întrebe părinții, zilnic, când vine surioara ei mai mică. „Ne-am gândit foarte bine dacă mai avem puterea să o luăm de la capăt”, ne-au destăinuit cei doi soți.
Divinitatea a hotărât altceva pentru familia Rotar. Au fost urmăriți de cifra 11, după cum ne-au mai spus, într-un mod favorabil: Andreea și Constantin s-au născut într-o zi de 11, în luni și ani diferiți, s-au căsătorit pe 11, au adoptat-o pe Ilinca după 11 ani de căsătorie și Ilinca și-a dorit o surioară după ce a împlinit 11 ani. Părinții Ilincăi nu au putut să-i refuze fetei dorința de a avea o surioară. Anul acesta, soții Rotar au făcut o nouă vizită la DGASPC, după ce au solicitat anul trecut lista cu acte în vederea adopției. Au fost primiți din nou cu căldură de personalul de la Serviciul adopții și postadopții al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care i-a îndrumat cum să pășească spre noul drum. În cerere, soții Rotar au scris „fetiță sănătoasă, 3-7 ani”. Nu a fost nevoie de prea multe acte și călătoria spre Maria, cea care devenea în scurt timp a doua fiică a soților Rotar, a fost mai ușoară. Au fost atestați ca părinți în luna mai a acestui an, iar în iunie 2017 deja și-au cunoscut puișorul.
Maria, aleasă de pe platforma copiilor greu adoptabili
Ca o noutate în domeniul adopțiilor, există platforma copiilor greu adoptabili, copii din toată țara care nu au avut deschisă procedură de adopție în ultimele nouă luni, cu fotografii și un scurt istoric medical și social. Cei doi părinți au vizionat cu ochii în lacrimi aproximativ 1.300 de copii. De pe platformă se pot adopta, după cum știe atât de bine acum Andreea Rotar, și copii care nu corespund cererii depuse (de exemplu: ai atestat pe fetiță, o grupă de vârstă, și iei un băiat pe altă grupă de vârstă, sau ai atestat pentru un copil și adopți 2, 3, pentru că frații se adoptă împreună).
„Am dorit să ni se prezinte niște date despre o fetiță de pe platformă, în vârstă de aproape 9 ani, din alt județ, iar în aceeași zi calculatorul ne-a selectat o fetiță din județul Suceava, în vârstă de 7 ani, conform cererii noastre. Fiind atât de aproape de noi, am vizitat-o pe Maria, îngerul blond cu ochi căprui, care ne-a cucerit din prima clipă cu zâmbetul ei cald și care de pe 11 august este în familia noastră”, ne-a mai povestit Andreea Rotar, o mamă împlinită. Din prima clipă când și-au cunoscut copiii, soții Rotar au simțit că sunt ai lor, că sunt părinți cu normă întreagă, nu doar pe hârtie. Ei regretă doar anii în care nu au fost lângă cele două fiice, pentru că nu le-au cunoscut mai repede și le mulțumesc fetelor pentru că datorită lor au devenit părinți și au sufletele pline de bucurie.
Renașterea
Andreea Rotar: „Nu am crezut niciodată că vom renaște de câteva ori și că vom deveni mai puternici datorită fetițelor noastre, aparent fragile, dar cu un curaj, o putere de acomodare, o dorință de viață și de nou fantastice. Absorb ca un burete tot ce e în jurul lor, discutăm mult împreună, călătorim cu ele, avem o mulțime de prieteni, au provocări zilnice. Ambele sunt echilibrate, iubitoare, frumoase, deștepte, se descoperă în fiecare zi și luptă împreună pentru familia noastră. Le iubim enorm! Ne depășesc de multe ori așteptările cu bucuriile pe care le aduc în viața noastră”.
„Sfătuim tinerele familii să ia în calcul decizia adopției ca pe ceva firesc”
Amândoi copiii familiei Rotar știu că sunt adoptați, „născuți din alte burtici”, dar crescuți din inimă de mama Andreea și tata Constantin. Ilinca și Maria sunt cele două minuni din viața familiei Rotar. Cu ele se mândrește familia Rotar și este pregătită și pentru clipa în care cele două vor dori sau nu să își cunoască familiile naturale. Oricum, ei le promit fetelor că vor fi toată viața alături de ele și le vor respecta deciziile. „Sfătuim tinerele familii să ia în calcul decizia adopției ca pe ceva firesc, să-și înfrângă prejudecățile și să meargă înainte pe drumul ales, să-și asculte inima și să ia împreună deciziile, indiferent de părerea celor din jur. Dorim să nu se limiteze la ideea de bebeluș, pentru că enorm de mulți copii își doresc o familie, dar pierd această șansă cu fiecare an care trece din viața lor datorită birocrației și selecției stricte, respectiv cum vor majoritatea cuplurilor, copii 0-2 ani”, este îndemnul Andreei Rotar, o mamă împlinită, a cărei poveste de viață continuă, alături de soț și cele două fiice adorabile.
