Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 feb 2017 - Anul XXII, nr. 37 (6453)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Recunoaştere

Comunele Suceviţa şi Pojorâta au devenit staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Comuna Suceviţa a fost declarată ieri, printr-o Hotărâre de Guvern, staţiune turistică de interes naţional. Prin aceeaşi hotărâre, comuna Pojorâta a obţinut statutul de staţiune turistică de interes local. Potrivit Guvernului României, prin promovarea ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, cele două localităţi vor avea şanse mari în atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică. Până la hotărârea de ieri, în judeţul Suceava mai erau atestate ca staţiuni turistice de interes naţional municipiile Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi oraşul Gura Humorului. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a amintit ieri că încă de anul trecut au fost începute demersurile pentru ca Suceviţa să fie declarată staţiune turistică de interes naţional, acest lucru concretizându-se prin decizia de ieri a Guvernului. El a apreciat şi faptul că Pojorâta a obţinut statutul de staţiune turistică de interes local. „România are 43 de staţiuni turistice de interes naţional, dintre care patru sunt la noi în judeţ. Prin promovarea ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, aceste localităţi au şanse mari în atragerea de finanţări nerambursabile. Asta în condiţiile în care unele programe de finanţare impun existenţa acestor atestări”, a spus Flutur. El a adăugat că personal îşi doreşte ca şi alte localităţi din judeţ să obţină cel puţin statutul de staţiune turistică de interes local, amintind aici Mălini, Vama, Cârlibaba, Ciocăneşti, Putna, Mănăstirea Humorului sau Cacica. „Cu acordul autorităţilor locale din aceste comune vom face toate demersurile necesare pentru începerea procedurilor necesare”, a arătat şeful administraţiei judeţene.

 

Proiecte pentru o pârtie şi un patinoar artificial în comuna Suceviţa

După declararea ca staţiune turistică de interes naţional, primarul din Suceviţa, Dorin Ioan Pînzar, a subliniat că obţinerea acestui statut va avea numai efecte pozitive pentru comună, de la publicitatea viitoare, şi până la promovarea de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii. Dorin Ioan Pânzar a arătat că pe lângă principala atracţie a comunei, Mănăstirea Suceviţa, monument UNESCO, comuna pe care o conduce are o ofertă turistică extrem de bogată, de la unităţi de primire turistică şi până la activităţi pentru petrecerea timpului liber. „Vorbim de centre de agrement, SPA, unităţi de cazare care oferă servicii excelente, atracţii turistice, cum este mănăstirea monument UNESCO, centre de echitaţie, oferta noastră urmând să fie dezvoltată în viitor prin promovarea de proiecte europene şi guvernamentale”, a spus primarul din Suceviţa. El a arătat că în comună sunt peste 1.500 de locuri de cazare, de la pensiuni şi până la hoteluri de patru stele, precum şi 2.500 – 3.000 de locuri în restaurante. Dorin Ioan Pînzar a declarat că în perioada următoare va reîncepe demersurile pentru amenajarea unei pârtii de schi în Suceviţa, la intrarea în comună dinspre pasul Palma. Potrivit proiectului, pârtia ar urma să aibă 1.000 de metri, cu o diferenţă de nivel de 280 de metri. În acelaşi timp, el a precizat că după finalizarea unui proiect pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare va urma amenajarea unei piste pentru biciclişti. Dorin Ioan Pînzar a mai spus că primăria va mai promova alte două proiecte, unul pentru construcţia unui patinoar artificial în aer liber şi unul pentru construcţia unui aşezământ cultural.

 

Primarul din Pojorâta le-a mulţumit membrilor comunităţii şi investitorilor locali

La rândul său, primarul din Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, a ţinut să precizeze că meritul pentru obţinerea statutului de staţiune turistică de interes local îl au membrii comunităţii locale, dar şi investitorii care au dezvoltat infrastructura turistică. Ioan Bogdan Codreanu a amintit şi de eforturile administraţiei locale de a dezvolta infrastructura comunei, astfel încât Pojorâta să fie atractivă atât pentru turişti, cât şi pentru investitori. El a precizat că intenţia primăriei este de a continua demersurile pentru obţinerea statutului de staţiune turistică de interes naţional. Codreanu a subliniat că Pojorâta oferă numeroase atracţii pentru turişti, de la Transrarău, vârfurile Adam şi Eva, Biserica Sf. Nicolae cu şapte turnuri, însă extrem de importantă este ospitalitatea cu care vor fi primiţi cei care vor vizita această comună. Primarul din Pojorâta a mai precizat că după obţinerea noului statut va continua să promoveze proiecte pentru dezvoltarea comunei. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Comunele Suceviţa şi Pojorâta au devenit staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local.
 Vizualizări articol: 2513 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.5 din 2 voturi
Comunele Suceviţa şi Pojorâta au devenit staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local3.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei