Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 25 sep 2015 - Anul XX, nr. 223 (6035)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Decizie unilaterală

Termica a primit mandat să asigure apă caldă şi căldură până la preluarea serviciului de termoficare de un nou operator

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pentru a evita o posibilă criză a asigurării apei calde către sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, aleşii locali au luat ieri o serie de decizii menite să „dezamorseze” o asemenea „bombă”, care ar afecta aproape jumătate din populaţia municipiului reşedinţă de judeţ.

Astfel, Termica, societate intrată în faliment de aproape trei luni de zile, a primit mandat să asigure apă caldă şi căldură până la preluarea serviciului de termoficare de un nou operator.

O decizie anterioară limita această perioadă la 90 de zile de la declararea falimentului, conform prevederilor legale, ceea ce ar însemna că de marţi, 29 septembrie, Termica ar trebui să sisteze orice activitate, iar la robinetele sucevenilor să nu mai curgă apă caldă.

Decizia luată ieri prelungeşte acest termen, până la intrarea în activitate a noului operator de termoficare, desemnat de comisia de licitaţie – Thermonet.

Cu toate acestea, decizia Consiliului Local Suceava nu este suficientă pentru a rezolva problema asigurării apei calde, deşi este un pas important.

Asta deoarece decizia luată de ei este unilaterală. Cealaltă parte implicată, adică Termica, unde deciziile sunt luate acum de lichidatorii judiciari şi creditori, nu s-a exprimat încă dacă este de acord să continue activitatea prestată.

Negocierile cu cei de la Termica vor fi purtate de conducerea municipalităţii sucevene în cursul zilei de astăzi, când se va decide dacă luni va fi sau nu ultima zi în care apa caldă mai curge la robinetele sucevenilor.

Pentru a nu exista reticenţe din partea creditorilor să accepte funcţionarea pe o perioadă nedeterminată, aleşii locali au aprobat ieri şi plata tuturor pierderilor de pe reţele înregistrate din prestarea acestui serviciu în luna august, Termica neavând voie să funcţioneze în pierdere pe durata falimentului.

Este foarte posibil ca sucevenii să şi înceapă iarna tot cu Termica, semnarea contractului cu Thermonet, care nu poate fi făcută mai devreme de 13 octombrie, nefiind suficientă pentru prestarea acestui serviciu de noul operator.

Predarea-primirea instalaţiilor de termoficare, care trebuie făcută întâi între Termica şi Primărie, apoi între Primărie şi Thermonet, precum şi negocierile pentru închirierea unor porţiuni de instalaţii de la Termica, de către municipalitate, ar putea dura destul de mult, încât este de aşteptat, cel puţin în octombrie, ca furnizarea căldurii să fie făcută tot de Termica.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Termica a primit mandat să asigure apă caldă şi căldură până la preluarea serviciului de termoficare de un nou operator.
 Vizualizări articol: 1551 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Termica a primit mandat să asigure apă caldă şi căldură până la preluarea serviciului de termoficare de un nou operator0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Problema de sistem trimis de
(25 sep 2015, 11:20:45
Edilul Sucevei trebuie sa aiba mare grija ca Termica sa nu fie decapitalizata, sa nu intre in insolventa, in faliment si sistemul de termoficare din Suceava sa nu fie periclitat grav ca acum. Cu regret, putem spune ca problema termoficarii in Suceava a depasit cu mult competenta edilului si a consilierilor locali. Greselile mari privind distrugerea Termica si a sistemului de termoficare din Suceava le-au facut primaria in frunte cu primarul, consilierii locali, AGA, comitetele directoare de la Termica, marii directori generali si consilierii lor, directori de marketing, economici si de termoficare de la Termica, cu totii avand centrale de apartament in vilele luxoase, marete realizari de pe urma salariilor mari si care ne mai tineau si lectii cu privire la termoficarea centralizata a Sucevei. Primaria, impreuna cu cei care au condus/consiliat si mai conduc la Termica si Bioenergy in ultimii zece ani, ar trebui sa-si ceara scuze public pentru faptul ca i-au incurcat pe locuitorii Sucevei, ca au fost/sunt incapabili sa gestioneze tehnic si economic un sistem de termoficare urban format din centrale de producere, retele si instalatii de transport si distributie, sistem de termoficare foarte scump, proiectat, construit si modernizat cu mari eforturi, pe parcursul a mai multor zeci de ani, cu fonduri publice, desi, termoficarea centralizata cu un management bun, intr-un sistem concurential, repet, CONCURENTIAL, nu incredintari sau negocieri directe ca acum, are mari avantaje tehnico – economice.
2.   Problema de sistem trimis de
(25 sep 2015, 11:21:49
Dupa “lupte seculare” si un “negotz de ochii lumi” primarul Sucevei nu a facut altceva decat sa puna pe tava termoficarea Sucevei firmei Adrem Invest, principal actionar la negustorul castigatorThermonet, dupa ce primaria si marii diriguitori ai termoficarii din Suceava au decapitalizat si impins spre faliment Termica Suceava. Concesionarea serviciului centralizat de apa calda si caldura in Suceava se complica si mai mult datorita incurcaturilor create de primarie cu terenul de la Termica, instalatiile si utilitatile necesare si pentru noua centrala Bioenergy din incinta Termica, deoarece noul operator Thermonet cu actionarii sai Adrem Invest si Elsaco Botosani, nici Bioenergy a carei actionar este tot Adrem Invest si nimeni inafara de Termica nu au si trebuie sa cumpere/inchirieze de la Termica instalatiile complexe de transport a energiei termice, statia electrica de inalta tensiune de 110 KV, sa preia personal autorizat pentru astfel de instalatii, etc...de la Termica. Practic, inafara de Termica nimeni nu mai putea obtine licenta pentru transportul energiei termice, ca nu detin respectivele instalatii de transport, ca nu au cu ce face transportul energiei termice. Dupa mult doritul faliment al Termicii de catre unii, valoarea de piata a instalatiilor complexe de transport a energiei termice amintite va creste si mai mult, falimentara Termica, exclusa din competitie, isi va vinde pielea scump, in sensul ca va cere un pret foarte mare pe aceste instalatii iar primaria va fi obligata sa le cumpere, in final avand de pierdut toti locuitorii Sucevei, populatia deja fiind anuntata de primar de cresterea pretului la incalzire si apa calda.
3.   Problema de sistem trimis de
(25 sep 2015, 11:22:53
Nu numai ca primaria Suceava detine fara temei cele 155,45 hectare de teren de la Termica, incusiv terenurile de sub cladiri, dupa cum afirma administratorii judiciari de la Termica, dar primaria a si vandut deja din aceasta suprafata aproximativ 6 hectare, la un pret mult subevaluat, „cu dedicatie” firmei private Adrem Invest care a construit in curtea Termica pe acel teren actuala centrala Bioenergy, „bijuteria” edilului, firma Adrem Invest trezindu-se cu toate facilitatile ca picate din cer: racord la statia electrica de inalta tensiune, racord la conductele magistralele de termoficare, racord la conducta magistrala de gaz metan, cai de acces, racord de apa potabila, apa dedurizata, apa pentru stins incendiu, canalizare, cale ferata, drum de acces, etc...Pana si directori lucratori de la Termica impreuna cu alti lucratori au trecut la firma privata Bioenergy a carei actionar este Adrem Invest. De ce nu a dorit aceasta firma privata sa cumpere alt teren in apropiere, decat cel din incinta Termica? Raspunsul este foarte simplu: pentru a beneficia pe gratis de facilitatile de mai sus, pentru a detine monopolul si a se distruge cu buna stiinta un obiectiv strategic foarte important cu OAMENI DE O INALTA COMPETENTA PROFESIONALA SI MORALA de la Termica, unii dintre ei DOCTORI IN ENERGETICA, toate acestea cu concursul primariei, a consiliului local si a celor din conducera Termica. Acesta da tun imobiliar, in timp ce sistemul de termoficare al Sucevei este intr-o situatie incerta, salariatii de acolo, locuitorii racordati la sistemul centralizat, dar si ceilalti locuitori ai Sucevei tot mai ingrijorati si indignati de preturile mari deja anuntate la energia termica.
4.   Problema de sistem trimis de
(25 sep 2015, 11:27:10
Faptuitorii anuntatului faliment de la Termica n-au scrupule... La ce ne putem astepta cand un responsabil al termoficarii centralizate de la Termica, agreat de edil, debransat, cu centrala de apartament, la auzul unei întrebări de genul dacă mai are locuinţa racordată la reţeaua centralizată de furnizare a agentului termic, a transmis sucevenilor un răspuns plin de înţelesuri pentru cei care mai sperau ca Termica va supravieţui: “Da’ ce vă f…e grija?!”. Acesta, specialist in frigotehnica, a avut si are un post caldut la distributia agentului termic in Suceava, dar i-a convenit sa se incalzeasca mai bine si mai ieftin cu centrala de apartament si acum umbla pentru a ocupa un loc la fel de caldut la firma noua Thermonet, chiar daca locuitorii Sucevei racordati la sistemul de termoficare centralizata vor fi incurcati din nou. Acest domn nu are curajul sa se rebranseze. Pacat ca astfel de oameni au condus/consiliat la Termica in ultimii zece ani. Din gresala in gresala astfel de oameni au strans si mai strang averi mari iar populatia este tracasata zilnic datorita deserviciilor aduse de ei, primarie si consilieri locali, deservicii care au condus la mari probleme in sistemul de termoficare din Suceava care a inceput sa fie distrus si vandalizat.
5.   Problema de sistem trimis de
(25 sep 2015, 11:29:12
Nu stim ce intelege edilul Sucevei prin rezolvarea problemei termoficarii, mai ales atunci cand directorul centralei producatoare Bioenergy , Vasile Ilie, doctor in energetica, se abtine de la astfel de comentarii. Primaria a creat mari probleme in sistemul de termoficare centralizata, datorita carui fapt multi locuitori au fost nevoiti sa-si monteze centrale de apartament. Pacat de distrugerea societatii Termica, a intregului sistem de termoficare din Suceava si a descurajarii consumatorilor, datorita unor greseli din partea primariei si a celor care au condus/consiliat la Termica in ultimii zece ani. Cel mai bine ar fi ca primaria sa faciliteze locuitorilor racordati la termoficarea centralizata montarea unei centrale de apartament si sa nu-i mai oboseasca din doua in doua zile cu problemele pe care diriguitorii termoficarii centralizate din Suceava de zece ani incoace nu reusesc sa le rezolve, cu toate ca termoficarea centralizata cu un management bun, intr-un sistem concurential are mari avantaje tehnico – economice. Termoficarea trebuia/trebuie facuta la fel ca si electrificarea: cu contorizare individuala si contract individual intr-un sistem concurential.
6.   Problema de sistem trimis de
(25 sep 2015, 11:31:21
Pentru functionarea sistemului de termoficare din Suceava, in momentul de fata sunt absolut necesare urmatoarele instalatii energetice foarte scumpe din patrimoniul Termica: 1. Conductele de termoficare magistrale tur-retur din incinta Termica si dintre Termica si AMBRO (CT2). 2. Statiile de pompare in componenta carora intra mai multe electropompe de mare debit si presiune, inclusiv partea de constructii, vane, supape de siguranta, clapeti, zavor hidraulic, separator de namol, instalatiile electrice si de automatizare respective cu un sistem electric complex de alimentare din diferite puncte ale Termica, ce implica aparataj si transformatoare de mare putere 110/6 KV , cu mai multe celule de inalta si medie tensiune, gospodaria de cabluri aferenta, etc... 3. Instalatiile de adaos in termoficare formate din mai multe electropompe si rezervoare. 4. Instalatiile de dedurizare a apei. 4. Conducta racord de apa bruta dintre Termica si CT2. 5. Personal specializat de la Termica pentru deservirea si mentenanta instalatiilor de mai sus ( operatori de termoficare, electricieni, etc...). Grija mare a edilului sucevean trebuia sa fie aceea ca Termica sa nu fie decapitalizata, sa nu intre in insolventa si sa nu intre in faliment, deoarece acum pentru THERMONET care nu are si trebuie sa cumpere/inchirieze de la Termica instalatiile foarte scumpe necesare transportului energiei termice enumerate mai sus, problemele se complica si mai mult. Oare de ce dorinta mare a edilului sucevean a fost tot timpul falimentarea societatii Termica?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei