Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 10 dec 2014 - Anul XIX, nr. 288 (5797)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Consecinţele crizei din termoficare

Termica se pregătește să debranșeze blocurile cu locatari rău-platnici, pentru a putea furniza căldură celor cu plata la zi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Reducerea parţială a producţiei de energie termică a noii centrale termice a Sucevei, din cauza crizei financiare cu care se confruntă Bioenergy, care a dus la probleme cu furnizorii de biomasă, a început să fie deja resimţită de suceveni, ale căror locuinţe au început să se răcească tot mai mult. Pentru a-i proteja pe cei care sunt bun-platnici, să nu îngheţe de frig în propriile locuinţe, în vreme ce alţii, care nu au plătit, beneficiază de aceleaşi servicii, Termica are de gând să treacă la debranşarea scărilor de bloc în care locatarii au mari datorii la termoficare, astfel încât căldura consumată să fie redirecţionată către cei care îşi achită constant facturile la utilităţi.

 

Temperaturi de 12-15 grade în apartamente

Pentru a nu fi forţată să oprească întreaga centrală din cauza lipsei de masă lemnoasă, Bioenergy a luat decizia de a opri unul din cele trei cazane de producere a energiei termice, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Efectele reducerii numărului de gigacalorii furnizate au început să se resimtă la consumatori de duminică, pentru o parte din ei, dar de luni noapte au devenit şi mai evidente, prin răcirea accentuată a locuinţelor racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Conform directorului Termica Suceava, Ovidiu Dumitrescu, în prezent sunt furnizate populaţiei Sucevei 34 de gigacalorii pe oră, faţă de un necesar de 54 de gigacalorii pe oră, cât rezultă din diagrame, pentru temperaturi exterioare de minus 3 grade Celsius, cum s-au înregistrat în timpul nopţii, săptămâna aceasta.

„Dacă se prelungeşte în timp reducerea parametrilor de furnizare a energiei termice de la producător, cauzată de restanţele pe care le avem la plată, în următoarele 4-5 zile se vor înregistra temperaturi de 12- 15 grade în apartamente, în funcţie de cât de departe sunt situate acestea pe traseul reţelelor de furnizare a agentului termic şi de pierderile de căldură ale imobilului. Nu mai vorbim de ce se întâmplă dacă scad temperaturile exterioare”, a fost semnalul de alarmă tras ieri de către reprezentantul firmei Termica, care se ocupă de transportul şi distribuţia energiei termice produse de Bioenergy Suceava.

 

Energie termică doar pentru bun-platnici

Directorul Termica a făcut apel la conducerea asociaţiilor de proprietari să facă eforturi pentru a achita cât mai mult din factura lunii noiembrie, astfel încât încasările să fie redirecţionate către Bioenergy, pentru achiziţia de masă lemnoasă, absolut necesară pentru continuarea activităţii de producere a energiei termice.

„Efectiv nu avem ce face decât să împărţim cu mai multă zgârcenie puţinul pe care îl primim”, a concluzionat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, care spune că dacă nu se rezolvă problema lipsei de combustibil de la furnizorul de energie termică, vor fi necesare alte măsuri, la nivelul întregului oraş.

„Vom fi nevoiţi să recurgem la izolarea unor imobile, acolo unde plăţile sunt foarte întârziate. Conform contractului, pentru o întârziere la plată de 90 de zile, imobilul respectiv poate fi debranşat de la sistemul de încălzire şi apă caldă. Nu am vrea să ajungem aici, dar în scurt timp se va ajunge la temperaturi foarte scăzute în apartamente”, i-a atenţionat Ovidiu Dumitrescu pe cei aflaţi la conducerea asociaţiilor de proprietari, în cadrul şedinţei de ieri de la primărie.

 

Cost mediu de 110 lei de apartament, pentru achitarea facturii lunii noiembrie

Gravitatea situaţiei a fost evidenţiată şi de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că se fac eforturi pe toate direcţiile, pentru a se face noi plăţi către Bioenergy, dar că, fără încasări consistente şi de la populaţie, asigurarea căldurii nu poate fi garantată în această iarnă.

„Termica rămâne o problemă arzătoare la nivelul municipiului Suceava, după cum probabil simţiţi deja, pentru că este mai rece în calorifere. Din păcate încasările din noiembrie de la asociaţiile de proprietari au fost foarte mici, de numai 800.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, încasările erau de 1.100.000 de lei. Este necesar să strângem un milion de euro pe lună pentru a a avea căldură şi apă caldă.

Vom face tot posibilul să mai achităm în avans un milion de lei pentru achiziţia de masă lemnoasă, dar e obligatoriu ca populaţia să achite integral măcar factura lunii noiembrie, care este de 2.183.398 de lei”, a spus Lungu.

În urma unui calcul simplu, prin împărţirea facturii lunii noiembrie la numărul de apartamente din Suceava care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, aproximativ 20.000, rezultă un cost de aproape 110 lei de apartament.

„Nu cred că e o sumă enormă, se poate achita de către orice familie, pentru că dacă nu se încasează aceşti bani, riscăm să rămânem în iarnă fără căldură şi apă caldă”, a precizat şeful municipalităţii sucevene.

Acesta a atras atenţia asociaţiilor de proprietari asupra necesităţii de realizare a unui stoc de biomasă de către producător pentru perioada sărbătorilor de iarnă, când nu mai lucrează furnizorii de masă lemnoasă, încât, de nu se încasează rapid banii de la populaţie, vor fi probleme cu asigurarea căldurii şi apei calde.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Termica se pregătește să debranșeze blocurile cu locatari rău-platnici, pentru a putea furniza căldură celor cu plata la zi.
 Vizualizări articol: 2565 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Termica se pregătește să debranșeze blocurile cu locatari rău-platnici, pentru a putea furniza căldură celor cu plata la zi5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Extraordinar trimis de
(10 dec 2014, 12:09:35
Ieri erau incasari de 126000 si azi brusc de 800000 ????? Am inteles gresit?
1.1  RE: Extraordinar trimis de
(10 dec 2014, 13:07:21
Ce sa va intampla cu scarile de bloc unde avem 1 sau 2 rau platnici? Ne "OCUPAM" noi de ei sau cum procedati? E simplu taiati la toti , nu? Pai 1. daca taiati la toi pierdeti restul de platitori 2. De ce nu bateti la usa celor cu probleme sa gasiti o modalitate de rezolvare. E mai simplu sa o pasati la noi ce i din scara , nu? ca voi nu a ti reusit.....ce vina avem noi?
2.   Oare vor fi luate aceste masuri!? trimis de
(10 dec 2014, 13:05:57

Aproape totul este distrus din motive bine stiute, dar bineînțeles nu se gasesc vinovatii! Oricit de multe ar fi supararile din partea unora, este absolut necesar ca sistemul sa fie modernizat, asa cum este la E-On gaz. Modul de organizare al lor este functional si eficient. Ar fi de dorit sa fie luat ca exemplu.
Probleme sunt destule, dar cu masuri eficiente orice se poate rezolva.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei