Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 6 iul 2013 - Anul XVIII, nr. 154 (5361)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Weekend hard

„Zilele Humorului 2013 - Festivalul festivalurilor în inima Bucovinei”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Oraşul Gura Humorului, localitatea situată la limita estică a Obcinilor Bucovinei, la confluenţa râurilor Humor şi Moldova, se află în aceste zile în sărbătoare.

 

Patru festivaluri sub aceeaşi umbrelă

„Zilele Humorului 2013” - manifestare de amploare subtitrată „Festivalul festivalurilor în inima Bucovinei” întrucât reuneşte, sub aceeaşi umbrelă, Festivalul Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la Gura Humorului”, Festivalul Culinar „Barabula de Aur”, Festivalul Berii şi Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „EuroRitm” - au început să se desfăşoare de ieri, atrăgând publicul iubitor de divertisment în mai multe zone ale urbei (Baza de agrement „Ariniş”, Parcul din centrul oraşului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, esplanada din faţa instituţiei muzeale).

Gura Humorului, oraşul care, prin faptul că se autoplasează în inima Bucovinei, ar putea să-i deruteze pe cercetătorii de la Royal Geographical Society (care, cu mai bine de-un secol şi jumătate în urmă, au stabilit, după calcule serioase, că centrul geografic al Europei se află în Bucovina, în localitatea Noua Suliţă, loc în care se întâlneau pe atunci graniţele a trei imperii - habsburgic, ţarist şi otoman), este însă, incontestabil, capitala umorului din Bucovina, şi asta nu doar datorită numelui localităţii (umor - humor), ci pentru că aici se organizează cel mai redutabil festival de gen din această parte a ţării.

 

„Primarul meşteşugarilor”

Celor patru festivaluri circumscrise „Zilelor Humorului 2013” li se adaugă însă numeroase alte evenimente conexe, care lărgesc şi diversifică evantaiul sărbătorii (Târgul meşteşugarilor, Concursul „Români cu talent la...Humor”, Balul Gospodarilor, Nunta de Aur la...Humor, Concursuri forestiere, Parada portului românesc şi a minorităţilor naţionale din Bucovina, Concursul „Cel mai puternic om”, spectacole folclorice şi concerte cu trupe şi solişti de succes - Horia Brenciu Band, LaLa Band, Diana Căldăraru...).

Vineri, în prima zi a manifestărilor humorene, primarul Marius Ursaciuc şi-a delegat de două ori prerogativele de edil al urbei.

Primul moment de acest fel, în care Marius Ursaciuc a oferit panglica tricoloră unui „ales” al zilei, a fost la deschiderea Târgului meşteşugarilor, când panglica a poposit pe pieptul meşterului cioplitor Florin Cramariuc, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Bucovina, responsabil cu organizarea acestei manifestări.

„Primarul meşteşugarilor” i-a prezentat lui Marius Ursaciuc toţi meşterii şi artizanii care şi-au etalat produsele pe aleile parcului din centrul oraşului.

Peste 40 de meşteri populari din judeţul Suceava, dar şi din judeţele Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Arad.

 

Costume tradiţionale, opinci, sărăriţe, icoane pe sticlă, covoare din lână, bote ciobăneşti şi căciuli din blană de oaie

Între meşterii prezenţi la târgul de la Gura Humorului s-au remarcat Virginia Sahlean, din Bucşoaia, care a venit cu costume tradiţionale, Veronica Târlă, din Frasin, care a adus şi straie cusute în casă cu mulţi ani în urmă („de la 14 ani am mers la joc cu cămaşă cusută de mine”), humorenii Ioan Hojbotă, cu opinci confecţionate din piele de vită, şi Gheorghe Zofotă, care la standul lui cinegetic etala diverse obiecte realizate din corn de cerb şi bovină („poroşeniţe” pentru praf de puşcă, „sărăriţe, în care sarea nu se moaie niciodată”, pocale mari şi mici, buciume sau „chemători” de animale) sau ornamente pentru pălării vânătoreşti confecţionate din păr de bursuc, păr de ciută, sau pene de fazan), dar şi o puşcă artizanală de panoplie.

Alături de aceştia se aflau meşterul iconar Dan Horgan, din Vaslui, cu icoane pictate pe stică, Iulian Mihalache, din Bălţăteşti - Neamţ, cu carpete şi covoare ţesute din lână, meşterul cioplitor sucevean Toader Ignătescu, care-a venit cu măşti satirice, bote ciobăneşti şi lighioane sculptate din lemn, dar şi confecţionerul botoşănean de căciuli din blană de oaie, Constantin Ciubotăriţa (Badea Costică din Joldeşti), care i-a întâmpinat pe Marius Ursaciuc Florin Cramariuc şi tot alaiul de însoţitori cântând la fluier.

 

„O ediţie plăcută, cu mult umor!”

Cel de-al doilea transfer de prerogative ale edilului humorean a avut loc la momentul deschiderii oficiale a „Zilelor Humorului 2013” şi a Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la Gura Humorului”.

Panglica tricoloră i-a fost oferită preşedintelui de onoare al festivalului, maestrul caricaturii Ştefan Popa POPA'S.

Momentul festiv, care s-a desfăşurat pe scena în aer liber de pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, moment la care prefectul Florin Sinescu a remarcat „colaborarea inedită” în organizarea manifestărilor între Primăriile Gura Humorului şi Mănăstirea Humorului („Două primării care se află la o aruncătură de băţ una de alta”, aşa cum a spus directorul instituţiei muzeale Vera Romaniuc), a reunit pe scenă oficialităţi judeţene, reprezentanţi ai organizatorilor, invitaţi speciali şi componenţii celor două jurii (grafică satirică & literatură umoristică).

Dacă preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că se simte „ca la gura...umorului”, convis că „<Barabula de Aur> e pregătită”, primarul partener Constantin Moldovan (secretarul juriului secţiunii de literatură umoristică) a ticluit pe loc următoarea epigramă: Ce spun unii rău de mine / Cred c-o fac numai din ciudă / Le transmit că-mi este bine, / Dacă au urechi s-audă!”.

Iar când Marius Ursaciuc l-a poftit pe „ambasadorul caricaturii româneşti”, Ştefan Popa POPA'S,  preşedintele de onoare al festivalului, să se aşeze pe „jilţul de onoare” amplasat în mijlocul scenei, acesta a preferat să rămână în picioare urându-le humorenilor şi oaspeţilor lor „o ediţie plăcută, cu mult umor!”. Umor cu care ne vom întâlni pe parcursul zilelor următoare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Zilele Humorului 2013 - Festivalul festivalurilor în inima Bucovinei”.
 Vizualizări articol: 5434 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
„Zilele Humorului 2013 - Festivalul festivalurilor în inima Bucovinei”5.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei