Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 15 iun 2013 - Anul XVIII, nr. 136 (5343)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Obiect de muzeu

Pistolul, bibelou de porţelan pentru poliţiştii locali din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Poliţiştii locali din Suceava au fost transformaţi, prin bunăvoinţa şefilor, în simpli paznici. Trimişi în misiuni doar cu bastonul din dotare, angajaţii Poliţiei Locale se simt umiliţi şi spun că le este aproape imposibil să intervină pentru aplanarea unor conflicte pe care le sesizează în stradă. Şi în timp ce poliţiştii locali sunt trimişi să asigure ordinea şi liniştea publică doar cu vorba bună, 30 de pistoale marca Glock stau ferecate la sediul instituţiei.

În comparaţie cu poliţiştii locali suceveni, colegii lor de la Botoşani pot considera că Dumnezeu le-a pus mâna în cap. De fapt, este vorba doar de implicarea conducerii administraţiei locale din Botoşani, care a înţeles că nu poate cere măsuri eficiente fără a le asigura celor trimişi pe stradă un minim necesar.

 

Şeful Poliţiei Locale Suceava: „Se descurcă doar cu bastonul din dotare”

Patrulele mixte care ies pe stradă în municipiul Suceava au fost gândite probabil pe principiul „ruda bogată şi ruda săracă”. În timp ce agenţii angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au strictul necesar pentru a interveni în caz de nevoie, poliţiştii locali sunt chemaţi doar pentru a face act de prezenţă. Sub protecţia anonimatului, un poliţist local ne-a arătat locul unde ar fi trebuit să se afle spray-ul iritant lacrimogen. Deranjat de modul cum este tratat de superiori, omul a menţionat că atât el, cât şi ceilalţi colegi care se află în aceeaşi situaţie fac figuraţie pe stradă.

„Şi un paznic cred că are mai multe mijloace de a interveni în caz că prinde un hoţ sau este atacat. Noi ce putem face, să-i rugăm pe cei care comit infracţiuni să se oprească ori să ne rugăm la Dumnezeu să nu fim puşi în faţa unor evenimente dificile”, a arătat poliţistul comunitar sucevean.

Viorel Horodenciuc, şeful Poliţiei Locale Suceava, recunoaşte că în seiful de la sediul instituţiei există 30 de pistoale. Este vorba de pistoale marca Glock, achiziţionate în urmă cu aproximativ şapte ani de la fabrica de armament de la Sadu.

„Pistoalele şi muniţia stau la sediu în condiţiile prevăzute de lege. Unii dintre poliţiştii locali poartă armamentul, iar alţii nu, în măsura în care au urmat cursuri de specialitate. De regulă, armamentul este purtat la transportul de valori. În ceea ce priveşte persoanele care au misiuni pe linie de ordine publică, am preferat să-i trimitem pe stradă fără pistoale. Se descurcă doar cu bastonul din dotare”, a declarat Viorel Horodenciuc.

La ritmul în care sunt folosite pistoalele, mai precis doar cu ocazia tragerilor, acestea vor putea fi folosite şi de strănepoţii actualilor poliţişti locali.

 

Cumpărarea de spray-uri lacrimogene nu reprezintă o prioritate

Şeful Poliţiei Locale Suceava recunoaşte că cei şase oameni care sunt trimişi în stradă pentru a asigura liniştea şi ordinea publică au în dotare doar un baston. În opinia lui Viorel Horodenciuc, priorităţile instituţiei sunt altele.

„Prima dată trebuie să le asigurăm echipamentul necesar, operaţiune care este în curs de derulare chiar dacă nu avem suficiente fonduri. Pentru spray-uri iritant lacrimogen nu avem bani, dar din experienţa de până acum nu s-a pus problema ca poliţiştii locali să aibă nevoie de aşa ceva”, a mai arătat Horodenciuc.

Ca fapt divers, în Poliţia Locală Suceava lucrează 114 persoane, iar numărul patrulelor trimise în stradă este de trei, adică şase oameni în total. Două din patrule acţionează în zona centrală, în timp ce o altă patrulă are misiuni în zona Burdujeni - Iţcani.

Cu alte cuvinte, 5% din efectivele Poliţiei Locale sunt trimise pentru a asigura liniştea sucevenilor, o altă parte asigură paza unor obiective, iar restul nu se ştie cu ce-şi ocupă timpul.

 

Ce se întâmplă la vecinii noştri din Botoşani

Pentru că tot se doreşte formarea unei zone policentrice de dezvoltare Suceava - Botoşani, ne-am interesat care este situaţia la 40 de km de oraşul nostru.

La Botoşani, poliţiştii locali trimişi pe stradă pentru a asigura liniştea şi ordinea publică au în dotare baston, cătuşe, pistol cu gaze şi spray iritant lacrimogen.

Şi asta nu este tot. În cazul unor manifestări care presupun aglomerări de oameni, gen meciuri de fotbal, poliţiştii locali primesc şi bastoane cu electroşocuri, având astfel posibilitatea de a interveni eficient pentru a aplana eventualele conflicte.

De ce la Botoşani se poate şi la Suceava nu este o întrebare la care doar şefii Poliţiei Locale şi cei din administraţia publică pot oferi un răspuns plauzibil.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pistolul, bibelou de porţelan pentru poliţiştii locali din Suceava.
 Vizualizări articol: 6387 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.94/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.9 din 17 voturi
Pistolul, bibelou de porţelan pentru poliţiştii locali din Suceava3.9517

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Impostori trimis de
(15 iun 2013, 11:20:33
Propun ca acestor IMPOSTORI sa li se dea nu numai pistoale dar si veste anti-glont si cagule. In felul asta ar face descinderi mult mai serioase in piete pentru a prind in flagrant vanzatorii de patrunjel care nu platesc impozit la primarie.Nu pot sa nu fiu ironic , pentru ca existenta acestor pseudo-politisti ( a se citi "paznici"), la nivelul tarii , e o gluma proasta.
2.   Paza si protectie! trimis de
(15 iun 2013, 11:24:52
Intotdeauna ne-am dorit sa fim originali. In Italia exista polizzia si carabineirii, in Franta politia si jandarmeria, iar la noi politia, jandarmeria si politia locala. Si aceasta ultima structura a aparut ca dorinta politica, sa aiba si primarele armata lui. Politia locala este formata din fostii gardieni publici, acestia din fostii paznici de pe la intreprinderi, si ma opresc aici pt ca nu vreau sa mai generalizez cu ce se ocupau paznicii inainte de '89! Politia locala cu un training scurt si la seral, fara o pregatire militara adevarata, nu cunosc regimul armelor, nu au pregatirea fizica si psihica necesara. Pe de alta seful lor ca sa fie sigur ca nu apar belele le-a taiat macaroana de la orice dispozitiv ce ar putea creea probleme. Imi pare rau, dar cam asa stau lucrurile.
2.1  RE: Paza si protectie! trimis de
(15 iun 2013, 12:04:59
hai nu serios? in italia exista polizzia stradala ( adica rutiera,) polizzia pe autostrazi, carabinierii , garda de finanta care face control mai rau decat orice politie si este si politia locala care opreste masini doar in oras. Jandarmeria o gasesti doar in RSM ( republica di san marino) hai sictir cu italia
2.2  RE: Paza si protectie! trimis de
(15 iun 2013, 23:42:58
...in America exista doar Politie. Fara Jandarmerie, Guarda di Finantze, Politie Locala Stradala sau Gardieni Publici. Si mai e o ramura a politie asa zisii "undercover"-i care circula cu masini neinscriptionate si imbracati in civil... Si sunt inarmati si cu tot ce trebuie la ei. Mai e si FBI-ul dar aia e alta treaba...
3.   Radio Erevan trimis de
(15 iun 2013, 11:32:11
Ascultătorii întreabă: „Care a fost motivația înființării Poliției locale?”
Redactorii RE răspund: „Ca să aibe și polițiștii din MI de cine se amuza.”
4.   ... trimis de
(15 iun 2013, 11:40:16
Politistul comunitar care a dat anuntul la monitorul probabil e suparat ca nu poate sa faca si o poza cu un pistol "Glock" !! Oricum de apreciat gestul sefului lor care probabil constientizeaza ca acestia nu au nici o pregatire si decat sa faca vreo nenorocire prefera sa le tina inchise in seif si tinand cont ce activitati desfasoara ei (o amenda intr-o parcare sau o amenda la un cersetor ) e destul un baston !!
5.   Comentariu trimis de
(15 iun 2013, 11:53:07
Nu ma simt confortabil si in siguranta vazand oameni inarmati, fie si in uniforma. Politistul apropiat de oameni nu trebuie sa poarte arme. Pentru rezolvarea scandalurilor, sa-si faca treaba jandarmii sau echipele de interventie.
5.1  RE: Comentariu trimis de
(16 iun 2013, 08:26:02
ANDREI2013 esti din alt film... mergi tu la un scandal in care "cetatenii" sunt turmentati sau printre ei e unul care se crede "rambo" cu o sapa sau un topor in mana... pana vine interventia rapida o iei pe cocoasa de nu te vezi.
6.   Arme la comunitari??? trimis de
(15 iun 2013, 11:59:27
Domnule ziartist..te rog sa semnezi tu pentru armele lor, pentru dreptul de a purta arme letale. Sa nu uitam ca politia locala..sunt gardienii de ieri care intr-un numar destul de mare s-au "auto-accidentat" cu un glont in ceafa. mi se pare mie sau deja e istorie? Oamenii acestia sunt prea slabi pregatiti din punct de vedere psihologic. Am uitat de comunitarul care a dat amenda unei femei pe motiv ca , copilul acesteia a calcat iarba ?? Cate reclamatii de abuz au acestia? Opriri auto in trafic fara drept, ceea ce inseamna abuz de putere , mai enumar sau e destul?
6.1  RE: Arme la comunitari??? trimis de
(15 iun 2013, 12:01:38
Apropo de ce spune si ADY1683, asteptam poze pe facebook cu comunitari in pielea goala,, cu cascheta si cu pistolul la ceafa.
6.2  RE: Arme la comunitari??? trimis de
(15 iun 2013, 12:06:47
Si daca pana la urma se vrea a face ceva .. E destul un pistol cu socuri electrice!!
6.3  RE: Arme la comunitari??? trimis de
(15 iun 2013, 19:21:25
LUKANU, NU TE AMBALA ASA CA NICI CU CEI DE LA MINISTERUL DE INTERNE NU SUNT MAI INTELECTUALI SI SE IMPUSCA IN CAP SAU ISI IMPUSCA SOTIILE CARE LUCREAZA LA COAFOR SAU PRIETENELE PRIN MASINI...
7.   Necaz mare trimis de
(15 iun 2013, 12:49:20
Ce motiv de suparare au si gardienii... De ce Monitorul n-a intrebat si cati din cei peste 100 de gardieni publici au pregatire si cati sunt apti sa poarte arme de foc?

Nici in Marea Britanie politia/patrulele nu au armament letal (remember cazul soldatului ucis, cand politia INARMATA a aparut dupa vreo 20 de minute).

Asta e problema voastra, n-aveti arme ca sa speriati si mai tare necajitii care vand la colt de strada o floare si un castravete ca n-au ce manca? Da' pe coloratii (n-auzi ca nu e voie sa-i faci tigani) care vand tigari de contrabanda nu-i vedeti? Va trebuie Glock pentru a-i prinde facand evaziune?
7.1  RE: Necaz mare trimis de
(16 iun 2013, 08:33:52
EXTRA, pentru colorati care fac contrabanda si evaziune doar Politia care apartine de Ministerul de Interne poate lua masuri pentru ca ei fac dosare penale.
Si apropo de cazul din Marea Britanie, gandeste-te ca daca avea armament acuma poate era in viata. Lumea e plina de nebuni.
8.   Lamuriri trimis de
(15 iun 2013, 12:52:58
Intreba cineva de ce s-a infiintat Politia Locala. Eu sunt convinsa, din propria-mi experinta, ca rolul acesteia este sa-i protejeze pe infractori. Sau sa adune contributia pentru conducerea locala. Sau sa intimideze populatia pasnica care are curajul sa mai sesizeze cate o infractiune.
9.   Comentariu trimis de
(15 iun 2013, 14:32:41
Mai oameni buni nu uitati un singur lucru, in Romania exista doar POLITIA ROMANA (si atat ,nu Politia Nationala sau Locala asa cum mai aud),formata din personal calificat care au dat un examen ,au terminat o scoala unde s-au pregatit in munca pe care o presteaza,in rest sunt doar institutii de IMPOSTORI pe care nimeni nu-i va baga in seama.
9.1  RE: Comentariu trimis de
(16 iun 2013, 17:30:12
Pt cei din MAI, esuati de Campina sau Cluj..nu aratati cu degetul pe altii ca voi sunteti primii la toate incompatibilitatile cu viata de politist.. nu toti.... dar mult peste jumatate... eu va dau un link  ☭  ϑ Acolo o sa vedeti mai multi '' calificati'' de-ai vostri.
10.   Pe banii cui? trimis de
(15 iun 2013, 15:33:02
partea proasta este ca acesti pseudomilitieni sunt platiti din banii nostri. au salarii, echipament, masini....... nu-i destul politia si jandarmeria? chiar trebuie cineva sa vegheze la somnul functionarilor din primarie? primaria suceava are ce-i mai multi angajati dintre toate institutiile si societatile din judet
11.   Analfabeti trimis de
(15 iun 2013, 16:37:51
Sa-l vedeti pe pulitistul comunitar din Bazarul Suceava , al mic si urat de zici ca l-a calcat autobuzul. Are o greata si se da asa de rotund cand de fapt el e un analfabet cufirit trimis la inaintare de toti cei ce vin in control sa stranga darul pentru sefii din politie. Majoritatea sunt niste alcolisti si analfabeti pe care nici nu are lumea cum sa-i respecte si sa aiba autoritate.Sunt de acord sa fie Politie Comunitara care sa aiba niste atributii mai restranse dar sa se faca angajari de oameni integri cu studii superioare si sa faca niste cursuri pregatitoare pt meseria de politist .
12.   Ordine și disciplină trimis de
(15 iun 2013, 17:02:31
Atletici, inteligenți, foarte bine instruiți, antrenați în permanență, incoruptibili, decenți, bine înarmați și acționând intr-un cadru legal ce nu admite jumătăți de măsură, ei sunt cei care veghează la liniștea cetățeanului obișnuit! Nu înțeleg de ce vă plângeți!
13.   Pentru BACIUC CLAUDIU trimis de
(15 iun 2013, 18:51:13
Faptul ca POLUTIA (nu e nici o greseala ) LOCALA nu face parte din Ministerul Afacerilor Interne , explica multe. P.L. e o inventie a unor primari care isi inchipuiau ca vor avea in acest fel controlul total asupra comunitatilor pe care le conduc(doreau si Politia Romana in subordine ). Am citit cu mult timp inaintea ta LG 155 si crede-ma ca m-am amuzat grozav. Ceea ce spui in priviinta pregatirii Polutiei Locale e de domeniul S.F-ului. Nu neg faptul ca unii dintre ei au facut cateva zile de curs pe undeva prin tara, dar sa afirmi ca au absolvit scoli de Politie mi se pare o minciuna enorma.Du-te si te odihneste ca poate maine intri in tura la pazit de panselute prin centru ...:)))))
14.   Nu ne trebuie politie locala! trimis de
(16 iun 2013, 23:33:04
Politia locala are, in principal, atributii de paza. Asadar sunt paznici! Daca toti paznicii ar primi arme unde am ajunge? Si asa avem destule alte structuri de politie care, daca si-ar face treaba asa cum trebuie am avea mai putini infractori!
Ajunge ca platim politia locala din bugetul primariei ca ei sa-i faca papucii primarului si sa-i mature in curte! Ii mai vezi cateodata prin centru, cel putin in Radauti, si cam atat! La periferie vin numai cand ii trimite oala in campanie electorala sa dea flori la babe! In cartiere e plin de hartii aruncate pe jos iar cosurile de gunoi sunt sparte de suturile huliganilor! Nu am vazut niciun gardian sa amendeze pe cei care o fac! Eu cred ca ar trebui desfiintata ca doar nu suntem un stat politienesc!
15.   Pt Baciuc Claudiu trimis de
(17 iun 2013, 11:08:06
A trecut ceva timp pana m-am prins de ce de agiti asa de tare. Scuzele mele. Tu esti LOCALUL ( cocalarul) care s-a plans reporterului ca nu i-a dat nenea sefu si lui pistol.La fata pe care o ai , numai la Polutia Locala poti sa lucrezi. Te rog eu sa nu mai maltratezi tastatura si nici sa asasinezi Lb Romana cu ineptiile tale. Ne-am dat seama cu totii de valoarea ta inca de la primul comentariu postat.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei