Fluxul memoriei

Tot în timpul lui Mihail Roller ziarul Scânteia „bătrână“ sau a partidului, prin pana unor vajnici bolşevici, precum Silviu Brucan, folosea expresia „moşierimea şi burghezia au supt sângele poporului“. Nici o aluzie la Dracula, doamne fereşte! Că marii boieri ai României în frunte cu domnitorii şi regii s-au îmbogăţit prin sudoarea muncii ţăranului român analfabet, care mai locuia încă în secolul al XIX-lea în bordeie, este adevărat. Este dureros de adevărat. Sfânta mare proprietate s-a creat atunci şi acum prin jaf. Marxism sută la sută. Dar tot în timpul lui Mihail Roller, a cărui istorie o apreciez, spre nemulţumirea multora, probabil, îndoctrinaţi de naţional-comunismul tovarăşului Ceauşescu, trăia şi criticul literar ultrarealist socialist Nicolae Moraru. Mai bine ar fi trăit cu o sută de ani în urmă. Foştii membri ai CC al PCR nu ar trebui să manifeste lipsă de respect faţă de epoca de aur. Nu au dreptul moral să spună „regimul ceauşist“. Puţină decenţă nu strică. Nici cei care spun cu convingere comunistă că au servit numai patria şi poporul manifestă lipsă de respect faţă de partid şi de secretarul său general. Nicolae Moraru scria de zor în ziare şi reviste baliverne comuniste şi eu le citeam pe la 20 de ani şi chiar înainte. Al. Voitin şi nu el mi se pare a scris o trilogie teatrală. „Anii negri“ sau aşa ceva. Profesorul meu de biologie sau darwinism Haler, la Liceul „Laurian“ din Botoşani, fiind elevul lui preferat, mi-a spus numai mie, fiindcă a fost vorba de Al. Voitin cu nu ştiu ce ocazie: „el l-a judecat pe Antonescu“. El, împreună cu Alexandru Sidorovici şi alţi judecători ai poporului. Sentinţa a fost dreaptă. O afirm şi acum cu tărie. Politrucii noştri literari urmau exemplul fraţilor sovietici. Marii scriitori sovietici! Nicolai Pogodin a scris o trilogie despre Lenin. A fost jucată şi la Naţionalul bucureştean, e adevărat că alături de Gogol, Shakespeare, Cehov, Gorki şi Molière. Un alt scriitor sovietic a scris o altă trilogie, din care reţin două piese: „Trenul blindat“ (era al lui Troţki, dar atunci acesta era în ceruri sau în infern, trimis de Stalin) şi „Femeia comisar“. Acest din urmă titlu mi-a plăcut. Am văzut şi filmul. De fapt, am avut printre activistele din Suceava şi femei comisar. Adică pătrunse două sute la sută de învăţătura marxist-leninistă. Un scriitor rus din neamul aristocratic al lui Tolstoi, contele, pe nume Alexei Tolstoi, a scris o trilogie, „Anul 1918“, perfect realist-socialistă. Am văzut numai filmul. Primul film sovietic şi primul din viaţa mea l-am vizionat în curtea fostei primării din Costâna, proiectat pe peretele văruit. Toţi privitorii stăteau pe jos. Filmul se numea „Cazacii din Kuban“. Aveam 10 ani şi deja citeam „Scânteia cea bătrână“ la căminul cultural, în loc să citesc „Scânteia pionierului“ sau cea a tineretului.
Poetul Mihai Beniuc era clasic şi în 1950. Spre deosebire de criticul Alex. Ştefănescu eu îl consider pe Beniuc un poet adevărat, chiar dacă după 1944 a devenit bolşevic la pătrat. „Cântecele de pierzanie“, volumul de debut de prin 1930 şi ceva, sunt poezii adevărate, de mare talent. Şi acum recit cu plăcere „Când oi izbi odată eu cu barda“ sau „Nu ştiu, tracic sau iliric/ Sau ce alta-s după baştini/ Dar m-am pomenit că-s liric/ Lângă Dunărea cu mlaştini...“. Şi asta după 1945 sau prin 1950. El nu era încă clar dacă era sau nu român. „Ţii minte, Ana Kelemen?“ sau „Măr cu foi de aur/ Măr de lângă drum/ Nu mai sunt eu tânăr/ Sunt bătrân de-acum.“ Mai târziu a scris numai lozinci, dar primele volume sunt valoroase. Din punct de vedere moral a fost nul, evident. A zgândărit pe unde a putut pentru ca Lucian Blaga să ajungă eventual la puşcărie. În plin realism socialist, în 1954, filmul sovietic „Toamna cocorilor“ a luat premiul cel mare la Cannes. Regizorul era Mihail Kalatozov. Era o poveste de război. Actriţa principală, Tatiana Samoilova, a jucat mai târziu, magistral, rolul Annei Karenina. Primul film românesc pe care l-am văzut, prin 1955-1056, a fost „Moara cu noroc“ după Slavici. Nu prea era realist-socialist, dovadă că a rămas printre cele mai bune filme, chiar dacă actorii jucau puţin teatral. Printre poeţii bolşevici realist-socialişti se număra în 1950 şi Nina Cassian. Avea în manuale o poezie dedicată lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Ioan Pînzar