Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 5 aug 2010 - Anul XV, nr. 182 (4473)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

August cu probleme

Nervi şi aglomeraţie la Paşapoarte

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aglomeraţie, transpiraţie şi mulţi nervi. Serviciul Paşapoarte Suceava este locul unde dimineaţă nu ai loc să arunci un ac. Sute de persoane se înghesuie pentru a depune actele şi pentru a obţine un paşaport temporar sau biometric. Nebunia s-a amplificat de la începutul săptămânii, odată cu întoarcerea sucevenilor care lucrează în străinătate şi care doresc să-şi preschimbe paşaportul în perioada pe care o petrec acasă. Pentru a face faţă aglomeraţiei, conducerea Serviciului Paşapoarte Suceava a prelungit programul de lucru cu câteva ore şi a instituit un registru unde fiecare persoană care doreşte să obţină un paşaport trebuie să se înscrie. Până ieri la prânz programările erau deja pentru ziua de luni, 9 august, dar în acest ritm este posibil ca perioada de aşteptare să crească.

 

Programări pe bază de buletin şi semnătură

Primele două zile ale săptămânii au coincis cu o avalanşă de cereri pentru emiterea unui paşaport. Din evidenţele Serviciului Paşapoarte rezultă că media zilnică este de cel puţin 230 de persoane, iar motivele sunt concediile „stranierilor” şi vacanţele elevilor.

„Pentru a onora toate solicitările se lucrează la capacitate maximă, cu trei staţii la care se preiau imagini  şi documente, iar programul de lucru s-a prelungit zilnic până la orele 19 - 19.30, până la soluţionarea ultimei cereri din ziua respectivă. De asemenea, datorită aglomeraţiei create şi pentru a evita neînţelegerile care se iscă între cetăţeni, cu aprobarea conducerii instituţiei prefectului, s-a instituit un registru, aflat la punctul de control acces al serviciului, în care, în timpul programului de lucru, pe baza actului de identitate şi a semnăturii solicitanţilor, se fac programări, la această oră (n.a. – ieri la amiază) ajungându-se la ziua de 9 august 2010”, a explicat comisarul de poliţie Angela Cleopatra Irimia, şeful Serviciul Paşapoarte Suceava.

 

Timpul de aşteptare pentru preluarea imaginilor a crescut

O altă cauză a aglomeraţiei de la Paşapoarte este aceea că timpul petrecut de fiecare persoană în parte este mai mare decât în trecut. Conducerea instituţiei a explicat că în noua aplicaţie o cerere este prelucrată într-un interval de până la 10 minute, operaţiunile incluzând preluarea imaginii şi amprentarea.

„Fotografiile trebuie să îndeplinească anumite standarde (solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închişi ori să poarte ochelari, iar expresia feţei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepţie, preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiţia ca faţa titularului, de la baza bărbiei şi până la frunte, să fie vizibilă în mod clar şi fără umbre de lumină), în caz contrar paşapoartele sunt rebutate de Centrul de Personalizare din Bucureşti, impunându-se rechemarea solicitantului pentru o altă fotografie sau amprentare. De aceea, uneori sunt necesare refotografieri repetate, mai ales la copiii sub 6 ani sau amprentare repetată”, a spus comisarul de poliţie Angela Cleopatra Irimia.

Şefa Serviciului Paşapoarte a făcut apel la răbdarea sucevenilor şi a mărturisit că din partea salariaţilor instituţiei există toată disponibilitatea pentru rezolvarea cât mai rapidă a tuturor cererilor.

 

Numărul cererilor, în creştere de la lună la lună

Dacă pentru luna august se aşteaptă un record de cereri pentru eliberarea de paşapoarte, şi lunile anterioare au consemnat o creştere constantă. Astfel, dacă în luna mai s-au înregistrat 2.355 de cereri, în iunie au fost 2.946 de solicitări, pentru ca în iulie să fie 3.631 de cereri, iar în primele două zile din august să se înregistreze deja 462 de solicitări. Şi faţă de anul trecut valorile sunt în creştere. De exemplu, în trimestrul II al anului în curs au fost 7.656 de cereri de eliberare de paşapoarte temporare şi electronice, cu 34% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2009.

 

Paşaportul, mai scump

De parcă aglomeraţia nu ar fi fost suficientă, sucevenii trebuie să plătească şi mai mulţi bani pentru a obţine un paşaport. Pentru paşaportul temporar simplu preţul a crescut de la 80 la 84 de lei, în timp ce paşaportul electronic simplu costă acum 244 de lei, faţă de 234 de lei cât era până zilele trecute. Acestor sume li se adaugă taxa consulară de 32 de lei, respectiv de 100 lei tariful suplimentar, în cazul paşaportului temporar. Un paşaport temporar se eliberează în aceeaşi zi şi este valabil pentru un an, în timp ce un paşaport electronic se eliberează în 14 zile şi are o valabilitate de 5 ani.

          

Situaţii excepţionale

Serviciul Paşapoarte a instituit şi o serie de reguli pentru cazuri excepţionale. Copiii sub 14 ani, aflaţi în situaţii deosebite, care nu pot fi prezenţi la fotografiere (sugari, persoane cu dizabilităţi, accidentaţi etc) pot obţine paşaportul temporar, cu valabilitate 12 luni, prin scanarea fotografiei tip paşaport (dimensiune 3,5 x 4,5). Trebuie menţionat că în acest caz este necesară prezenţa ambilor părinţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nervi şi aglomeraţie la Paşapoarte.
 Vizualizări articol: 2244 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Nervi şi aglomeraţie la Paşapoarte5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei