Harul divin. Fiinţa Tainelor.

Harul divin, pierdut prin păcatul lui Adam, a fost redobândit şi dăruit oamenilor prin jertfa pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Căci legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit”(Ioan 1, 17)

Această putere sau energie care izvorăşte din jertfa de pe cruce, care îi îndreptează şi îi sfinţeşte pe credincioşii ortodocşi, nu lucrează în mod nemijlocit asupra acestora, ci este legată de anumite semne şi lucrări văzute.

Sfintele Taine sunt purtătoarele şi transmiţătoarele harului divin în mod real.

Fiinţa Tainelor

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi încredinţate Sfintei Sale Biserici Ortodoxe, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt.

Tainele au o funcţie unificatoare a credincioşilor în Hristos şi în Biserica Ortodoxă.

Tainele au fost instituite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos:

„…iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit”(Ioan 1, 17)

Sfinţii Apostolii sunt: „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4,1; I Petru 4, 10)

Partea văzută :

Este rânduiala sau slujba stabilită de Biserica Ortodoxă pentru săvârşirea ei, cuprinzând:

Materia ;

Actele făcute ;

Cuvintele rostite de săvârşitor;

Partea nevăzută :

Este împărtăşirea harului divin celor care le primesc ;

Scopul Tainelor fiind sfinţirea oamenilor, harul ce se împărtăşeşte prin ele se numeşte har sfinţitor.

Taina, deşi e rânduită de Biserica Ortodoxă, este expresia voinţei Întemeietorului Tainelor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care lucrează nemijlocit în Biserica Sa Ortodoxă prin Duhul Sfânt, deci partea văzută lucrează în Taină nu de la sine şi prin sine, ci prin prezenţa Duhului Sfânt, în conformitate cu voinţa Celui ce le-a instituit.

La fiecare Taină există un săvârşitorşi un primitor.

Validitatea Tainei nu depinde de vrednicia morală a săvârşitorului deoarece principalul şi adevăratul săvârşitor este Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Necesitatea Tainelor

Sfintele Taine sunt singurele mijloace de împărtăşire a harului divin în mod real.

Tainele sunt absolut necesare pentru mântuirea şi sfinţirea credincioşilor ortodocşi.

Numărul Tainelor

Biserica Ortodoxă a mărturisit întotdeauna numărul de şapte Taine.

Sfânta Scriptură nu precizează nicăieri numărul Tainelor, dar conţine dovezi despre fiecare Taină în parte.

Sfânta Tradiţie nu precizează numărul Tainelor – la început noţiunea de Taină în sens restrâns nu este precis delimitată, prin acest termen înţelegându-se şi alte lucrări sfinte sau ierurgii.

Prima precizare a numărului Tainelor apare în anul 1274 în Mărturisirea de credinţă prezentată de împăratul bizantin Mihai Paleologul la Sinodul unionist de la Lyon.

Sfânta Taină a Botezului

Sfânta Taină prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele făcute până atunci, fiind renăscut spre o viaţă nouă şi părtaş roadelor răscumpărării prin jertfa crucii, devenind membru al Bisericii Ortodoxe.

Alte numiri în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie:

Baia naşterii a doua, naştere de sus, baie mântuitoare, scăldătoare sfântă, izvor sfânt, renaştere, luminare, sfinţire, apa vieţii veşnice.

Instituirea: înainte de Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la cer:

„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…”(Matei 28, 19)

Materia: este apa naturală, curată, iar din Tradiţie s-a moştenit ca ea să fie sfinţită.

Formula: „Botează-se robul lui Dumnezeu (Numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin”

Săvârşitorul: este preotul sau episcopul hirotonit canonic, în caz de nevoie poate fi şi diaconul sau chiar un creştin ortodox care n-a decăzut de la dreapta credinţă.

Primitorii: sunt toţi cei nebotezaţi care voiesc să se curăţească de păcatul strămoşesc.

Botezul sângelui: moartea martirică pentru credinţa în Hristos suferită de o persoană nebotezată.

Botezul dorinţei: dorinţa arzătoare a unui om nebotezat de a deveni membru al Bisericii Ortodoxe a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împreunată cu pocăinţă, evlavie şi viaţă virtuoasă. Dacă un om nu poate primi Botezul dintr-o cauză pe care n-o poate înlătura, acesta se socoteşte a fi botezat cu Botezul dorinţei. (http://marturisitorortodox.ablog.ro/2007-05-17/sfintele-taine-ale-bisericii-ortodoxe.html)