Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 29 iul 2009 - Anul XIV, nr. 175 (4161)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Incredibil

Înşelăciuni de peste 100.000 de euro, dintr-o celulă a penitenciarului Botoşani

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Condamnat la înşelăciune şi închis într-o celulă a Penitenciarului de Maximă Siguranţă Botoşani, un tânăr din municipiul Rădăuţi a reuşit, din spatele gratiilor, dându-şi o identitate falsă, şi fiind ajutat de unul dintre fraţii săi, aflat în libertate, să înşele mai multe persoane cu peste 100.000 de euro.
Deţinutul cu pricina, Ovidiu Rusu, a fost trimis, ieri, în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzat de nu mai puţin de nouă infracţiuni de trafic de influenţă, şapte infracţiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, şapte infracţiuni de uz de fals, şapte infracţiuni de folosire a instrumentelor oficiale false şi cinci infracţiuni de uzurpare de calităţi oficiale.

 

55.000 de euro, pentru a-şi vedea iubitul din nou în libertate

Potrivit anchetatorilor, Ovidiu Rusu, folosindu-se de mai multe cartele telefonice şi dându-se drept preşedintele Curţii de Apel Suceava ori procurorul general al Sucevei, a reuşit să scoată de la mai multe persoane sume mari de bani, promiţându-le că, prin aşa-zisa influenţă pe care, chipurile, o are asupra judecătorilor, procurorilor, medicilor legişti etc le va ajuta să-şi scoată din spatele gratiilor fel de fel de rude sau să obţină decizii favorabile lor în dosare înregistrate pe rolul instanţelor de judecată.
Printre persoanele înşelate de Ovidiu Rusu s-ar număra, susţin procurorii DNA, şi Daniela Elena Steclaru, amanta patronului hotelului-restaurant „Casa de Piatră”, Ioan Popovici, zis „Coaţă”, arestat preventiv pentru că ar fi pus la cale incendierea vilei omului Gheorghe Berbece şi a pensiunii acestuia, „La Dolce Vita”.
Contactată telefonic, în luna ianuarie a acestui an, de către deţinutul care s-a recomandat a fi Cezar Hâncu, preşedinte al Curţii de Apel Suceava, şi care a îmbrobodit-o la telefon că poate obţine eliberarea lui „Coaţă”, femeia a acceptat să dea 55.000 de euro, pentru a-şi vedea din nou iubitul în libertate.
Pentru a fi şi mai convingător, Ovidiu Rusu a apelat la fratele său, Silvestru Rusu, care, la calculatorul personal, a falsificat două documente ca fiind emise în numele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, purtând în fals semnătura conducătorului instituţiei, procuror general Vasile Mandici, şi având aplicată ştampila contrafăcută cu însemnele acestei unităţii de parchet, documente care, dacă ar fi fost adevărate, l-ar fi ajutat pe „Coaţă” să vadă din nou lumina zilei.
În boxa acuzaţilor Tribunalului Suceava va ajunge şi Silvestru Rusu, acuzat de complicitate la toate măgăriile puse la cale de fratele său.

 

9000 de euro, pentru a-şi scoate din puşcărie fratele condamnat pentru tentativă de omor

Şi sora unui tânăr condamnat definitiv la închisoare pentru tentativă de omor a fost una dintre victimele lui Ovidiu Rusu.
Angela Eugenia Stanciuc a fost sunată în mai multe rânduri, în perioada octombrie-decembrie 2008, de către Ovidiu Rusu, care, sub aceeaşi identitate falsă, a preşedintelui Curţii de Apel Suceava, i-a spus că o poate ajuta să-şi scoată fratele (Ionuţ Vorobchievici) din spatele gratiilor.
Pentru acest lucru –i s-a precizat la telefon – femeia a trebuit să scoată suma de 9000 de euro.
Crezând că, într-adevăr, cel care îi promite marea cu sarea este chiar preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hâncu, Angela Eugenia Stanciuc i-a cerut să o ajute şi în soluţionarea favorabilă a unui dosar civil din 2008, al Judecătoriei Suceava, privindu-l pe tatăl ei, Gheorghe Vorobchievici.
Pentru această favoare, femeia a mai scos din buzunar, susţin anchetatorii, suma de 3200 de lei.
Şi în acest caz, fratelui aflat în libertate, Silvestru Rusu, i-a revenit rolul de a falsifica nu mai puţin de şase înscrisuri oficiale, pe care le-a expediat apoi, prin plic poştal, la date diferite, Angelei Eugeniei Stanciuc, cât şi fratelui acesteia, Ionuţ Vorobchievici, închis la penitenciarul din Botoşani, acte care, la fel ca şi în primul caz, dacă ar fi fost adevărate, i-ar fi îndeplinit dorinţele femeii din Moara: să-şi vadă fratele scos din puşcărie şi tatăl său să câştige procesul pe care îl avea la Judecătoria Suceava.
Din nefericire pentru ea, documentele cu pricina, printre care şi-o aşa-zisă sentinţă penală, emise, chipurile, fie de Curtea de Apel Suceava sau de parchetele sucevene, erau false, fiind contrafăcute la calculator, cu semnături şi ştampile cu tot, de către Silvestru Rusu.
Cei 9000 de euro, respectiv 3200 de lei, au ajuns la acesta din urmă, fiind transferate prin Western Union fie pe numele său sau pe ale unor amici de-ai acestuia.

 

O sentinţă şi un titlu de proprietate, 14.000 de euro

Vestea că aşa-zisul preşedinte al Curţii de Apel Suceava „rezolvă” dosare, contra unor sume de bani, a ajuns şi la urechile Magdalenei Vaslavschi, din comuna Şcheia.
Crezând că vorbeşte într-adevăr cu Cezar Hâncu, femeia i-a cerut deţinutului Ovidiu Rusu să o ajute în două probleme, prima legată de un dosar civil de pe rolul Judecătoriei Suceava, în care vroia să obţină o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă favorabilă ei, iar cealaltă privind obţinerea unui titlu de proprietate.
14.000 de euro a costat-o intervenţia „d-lui preşedinte”, iar banii au ajuns, tot prin Western Union, în buzunarele lui Silvestru Rusu.

 

4000 de euro, şpagă de general

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Suceava se arată că Ovidiu Rusu a înşelat şi un bărbat din comuna Brodina, Ion Bodnar, căruia, prezentându-i-se drept procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Vasile Mandici, Rusu i-a spus că poate interveni pe lângă anumiţi generali din Ministerului de Interne pentru a-i angaja o rudă la Centrul Regional de Imigrări Rădăuţi.
Pentru a-i câştiga încrederea, „procurorul general” i-a oferit două adrese de e-mail, una a sa şi una, chipurile, a unui general din Poliţia de Frontieră, solicitându-i să-şi depună cererea şi celelalte acte necesare la dosar în format electronic.
Silvestru Rusu i-a trimis, ulterior, prin plic poştal, un document, falsificat bineînţeles, cu antetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi semnătura nereală a unui secretar de stat, document prin care angajarea era doar o chestiune de timp.
Pentru a-şi vedea ruda angajată, Ion Bodnar a plătit 4000 de euro. A rămas însă cu buza umflată.

 

„Judecătorul” din penitenciar

Pe lista păcăliţilor figurează şi Viorica Blându, din comuna Moara, care, în urmă cu câteva luni, i-a plătit falsului preşedinte al Curţii de Apel Suceava suma de 6000 de euro, respectiv 4700 de euro, pentru ca tatăl ei şi mama ei vitregă (Vasile Ungureanu şi Artemiza Serediuc) să câştige procesele pe care le aveau pe rolurile instanţelor.
De numărul de telefon al „preşedintelui” de instanţă care scoate, contra cost, sentinţe favorabile, a aflat şi Ananie Carp, tot din Moara.
Tras pe sfoară la fel ca toţi ceilalţi, bărbatul a plătit 4000 de euro, pentru a-i câştiga un proces soacrei sale.
Rachila Albu s-a numărat şi ea printre cotizanţii „d-lui preşedinte”. Pentru a anula un contract de vânzare-cumpărare, pe care ea şi soţul ei îl considerau fals, şi a intra astfel în posesia a 4530 metri pătraţi de teren de grădină, Rachila Albu a scos din buzunare suma de 5850 de lei.

 

„A primit efectiv suma de 100.852 de euro şi 3200 lei”

Pentru o reziliere de contract – îşi prezenta serviciile Ovidiu Rusu – solicitanţii trebuiau să plătească 2000 de euro. Cel puţin, aşa a păţit un anume Ioan Stanciu, care a încercat să „intervină” în dosarul tatălui său.
Un alt sucevean, Constantin Curic, se mai arată în rechizitoriul procurorilor DNA Suceava, a pus la bătaie suma de 2300 de euro, ademenit fiind de falsul preşedinte al Curţii de Apel Suceava că poate să-i admită acţiunea deschisă de tatăl său – Curic Gheorghe, într-un dosar din 2008, având ca obiect „rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager”, în contradictoriu cu Curic Valentin.
„Inculpatul Rusu Ovidiu a pretins cu titlu de plată a influenţei promise de la persoanele denunţătoare suma totală de 107.600 euro şi 13.200 lei, din care a primit efectiv suma de 100.852 euro şi 3200 lei”, se arată într-un comunicat al DNA –Serviciul Teritorial Suceava.
Anchetatorii au reuşit să recupereze doar o mică parte din prejudiciu, punând sechestru pe circa 18.000 de euro, bani găsiţi la domiciliul lui Silvestru Rusu, şi pe două autoturisme care ar fi cumpărate cu bani proveniţi din afacerile „d-lui preşedinte”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Înşelăciuni de peste 100.000 de euro, dintr-o celulă a penitenciarului Botoşani.
 Vizualizări articol: 4040 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 7 voturi
Înşelăciuni de peste 100.000 de euro, dintr-o celulă a penitenciarului Botoşani5.057

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   E plina lumea de fraieri... trimis de
(29 iul 2009, 12:49:21
Mai spuneti ca nu-i corupta justitia! Nu vedeti ce face domnul ,,presedinte ,,al Curtii de Apel?laughing))))))))))))))))) Cat de tampit sa fii sa dai bani prin Western Union drept spaga?laughing)))) Eplina lumea de prosti!
1.1  RE: E plina lumea de fraieri... trimis de
(30 iul 2009, 07:22:48
PROSTI.....PROSTI DAR CU BANI.......

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei