Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 apr 2009 - Anul XIV, nr. 75 (4061)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Schimb de experienţă

Şerifi americani au tras cu pistolul „Carpaţi” în poligonul de la Mihoveni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
O delegaţie de şase poliţişti americani a venit, la începutul acestei săptămâni, pentru câteva zile, la Suceava, într-un inedit schimb de experienţă, organizat la iniţiativa comenzii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Cei şase poliţişti au diferite specializări (investigaţii criminale, IT şi comunicaţii, S.W.A.T. & pirotehnic şi patrule stradale) şi îşi desfăşoară activitatea în Florida. Printre ei se numără şi Traian Breabăn (42 de ani), un sucevean plecat din ţară în 1997 şi ajuns între timp şerif în Broward County, la aproape 100 de kilometri de Miami.

Breabăn şi colegii săi vor rămâne în Suceava până sâmbătă, timp în care, pe lângă întâlnirile cu cadre din structurile poliţiei judeţene, în care se vor prezenta modul şi tehnicile de acţiune ale poliţiştilor americani, se vor deplasa şi la sediile poliţiilor din Vatra Dornei şi Fălticeni.

„Principalele domenii poliţieneşti vizate în acest schimb de experienţă sunt trupele de intervenţie rapidă şi grupa pirotehnică, investigaţiile criminale, comunicaţii şi informatică”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panţiru.

Ieri, după o întâlnire la sediul IPJ Suceava, poliţiştii americani au fost duşi la poligonul de la Mihoveni.

Însoţiţi de luptătorii Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă (DPIR), americanii au testat armele poliţiştilor suceveni, trăgând la ţintă atât cu clasicul Carpaţi, cât şi cu pistoalele mai noi, Macarov şi Glok, precum şi cu puşca cu lunetă.

Poliţiştii de la DPIR le-au prezentat colegilor lor din Florida şi modalităţile lor de intervenţie în anumite situaţii şi au încercat, împreună, să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea tacticilor de luptă, profitând de plusul de experienţă la acest capitol al americanilor.

Membrii grupei pirotehnice le-au făcut americanilor un exerciţiu demonstrativ, aceştia din urmă arătându-se încântaţi de priceperea pirotehniştilor suceveni în condiţiile unor dotări mult mai precare decât ale lor.

În momentul în care le-a fost prezentată situaţia operativă înregistrată în judeţ, americanii au zâmbit şi le-au spus poliţiştilor suceveni că se pot considera norocoşi, explicându-le că, în Florida, numărul infracţiunilor este mult mai mare, de la trafic de droguri la colţul străzii, reglări de conturi între grupări mafiote şi jafuri armate la bănci.

Discuţiile cu şerifii americani, ne-au mărturisit mai mulţi poliţişti suceveni, au fost cât se poate de interesante, iar, ieri, pe holurile IPJ Suceava mai toată lumea discuta despre acest subiect.

 

Vor să se reîntoarcă, cu familiile, la Suceava

Fost luptător în subunitatea de „Misiuni Speciale” a Armatei Române, americanul născut în comuna Marginea,  Traian Breabăn, multiplu campion mondial la Extreme Challenge, cel mai dur circuit de lupte din Florida, ne-a mărturisit la ieşirea din sediul poliţiei, înainte de a pleca spre poligon, că cei cinci colegi ai săi sunt foarte încântaţi de ceea ce au văzut până acum, la IPJ Suceava, şi că o parte dintre ei şi-au manifestat deja intenţia de a se reîntoarce în Bucovina, de data aceasta şi cu familiile lor.

Tot ieri, cei şase americani i-au dăruit şefului IPJ Suceava, comisarului şef Ioan Nicuşor Todiruţ, o plachetă de apreciere a activităţii sale depuse în munca de poliţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şerifi americani au tras cu pistolul „Carpaţi” în poligonul de la Mihoveni.
 Vizualizări articol: 1601 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.29/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 7 voturi
Şerifi americani au tras cu pistolul „Carpaţi” în poligonul de la Mihoveni4.357

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Barzoiul ( TRAIAN BREABAN ) trimis de
( 1 apr 2009, 20:44:24
CEL MAI TARE INSTRUCTOR DE ARTE MARTIALE AL SUCEVEI

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei