Trei accidente rutiere grave s-au înregistrat, marţi, pe raza judeţului, trei persoane, printre care şi un minor, ajungând la spital.
Primul eveniment rutier s-a înregistrat în urmă cu două zile, în jurul orei 8:00, la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri şi Aron Pumnul, din municipiul Rădăuţi. Un tânăr din localitate (Arcadie S., de 27 de ani), aflat la volanul unei Dacii 1310, a ignorat indicatorul „Stop” şi a pătruns în intersecţie, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism Ford Galaxy. În urma impactului dintre cele două maşini, Ford-ul a fost proiectat în gardul unei case din zonă, iar şoferul Daciei, care nu avea pusă centura de siguranţă, s-a ales cu leziuni grave, fiind transportat la spital.
Tot marţi, de data aceasta în jurul orei 11:00, pe DN 17 A, în afara localităţii Ciumîrna, comuna Vatra Moldoviţei, şoferul unei Dacii 1310, un tânăr de 20 de ani (Constantin A., din comuna Suceviţa), nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga şi la condiţiile unui carosabil umed şi a intrat cu maşina în zidul de protecţie din piatră de pe partea dreaptă a drumului.
Deşi conducătorul auto a scăpat nevătămat, un minor în vârstă de 17 ani, pasager în autoturism, a fost transportat de urgenţă la spital, în stare gravă.
În aceeaşi zi, în jurul orei 13:30, pe DN 2, la ieşirea din Forăşti, a avut loc alt accident rutier, în urma căruia o femeie din municipiul Oneşti, Mihaela C., de 36 de ani, a fost rănită grav.
Victima, susţine poliţia, era pasageră într-un autoturism Dacia 1310, condus chiar de soţul ei, care, într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza faptului că nu a redus viteza, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit cu maşina în afara carosabilului şi s-a răsturnat.
(17 iul 2008, 19:18:45