Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Eminescu: „un romantic defazat”. Labiş: „perseverează năuc şi iresponsabil în neverosimil”; crede că „ororile războiului şi apocalipsa secetei au avut loc spre a pregăti pe tânărul ei locuitor pentru momentul iluminării comuniste”. Paler: „a avut admiratori printre oamenii aparatului de partid de nouă generaţie, a căror brumă de cultură (era, n.n.) achiziţionată din rubrica sportivă a lui Fănuş Neagu”. Maiorescu: „analize critice precare”. Philippide: „declamaţie searbădă, narativitate căznită şi previzibilă”. Nichifor Crainic: „teolog de mâna a doua, cu ambiţii eseistice”, „un Vlahuţă mai apăsat”; „reeditarea lui a dezamăgit integral”. Preda: „vremea re-lecturii l-a împins în zona somnolentă a istoriilor literare”; „nu cunoaşte psihologia lumii de care vorbeşte şi nici imaginaţie epică spre a putea compensa nu are”.
Moromeţii: „roman linear, cronicăresc, bolovănos, respectând regulile realismului, fără nici o ambiţie constructivă şi cu destule neglijenţe.” Delirul: „o carte însăilată cu mare grabă din informaţii de presă şi texte de popularizare”. Blaga: „gândire artistică stereotipă, trucurile sar în ochi; senzaţia e de exerciţiu retoric uscat şi, prin repetare, mecanic.” Rămâne „în marginea banalului”. Voiculescu: scrieri „searbede, neostenit declarative şi, pe alocuri, de-a dreptul banale (...) procedee stilistice infantile, nule sub raportul eficacităţii estetice”. Matei Caragiale, Gib Mihăescu, Camil Petrescu: „promisiuni suspendate, izbânzi întâmplătoare, fulguraţii, focuri de artificii, abandonuri grăbite, sub povara gloriei premature”. Iorga: „erudiţia lui deşănţată şi umilitoare, narativitatea lui destrămată în paranteze interminabile (...) erudiţie inutilă, livrată lent şi vărsată vrac”. Noica: „exagerări simpatice, naivităţi savante, extrapolări confuze, incitante şi strălucitoare, nu au rămas din păcate în zona interesantă în sine a gândirii estetice speculative” etc. etc. etc.
Te întrebi, după ce citeşti cartea „Iluziile literaturii române” (Ed. „Cartea românească”, 2008), datorată prof. univ. Eugen Negrici, de la Facultatea de filologie a Universităţii Bucureşti, ce predă, de fapt, studenţilor, fiindcă, în viziunea domniei sale, literatura română pare a fi sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Noi încă o mai cercetăm cu interes doar fiindcă „e privilegiul cadavrelor expresive şi al mumiilor de a fi privite cu luare aminte” şi ar fi momentul „să ne părăsim idolii (Călinescu, n.n.) căci, nu-i aşa, numai cine părăseşte rămâne fidel” (?) Alarmat de consecinţele propriei cercetări, autorul parează: „Nu aş dori ca acestei cărţi să i se atribuie intenţii denigratoare”. Cu intenţie, fără intenţie, contează rezultatul final, pe care îl anticipează ilustraţia copertei – „Venus ieşind din mare”. E-o pictură cu tâlc a modernului Raphaelle Peale: ascunsă după un cerşaf întins la uscat, din Venus rămâne vederii un braţ, ceafa şi laba unui picior. Cam asta ar fi, se sugerează, proporţia vizibilului şi viabilului din literatura română. Eugen Negrici este un intelectual rasat, cu bogată informaţie la zi, capabil să opereze nu numai în concreteţea paginii analizate, ci şi la o onorantă altitudine teoretică.
Este una dintre vocile critice cele mai autorizate, ale cărei opinii, oricât de tranşante, nu pot fi trecute cu vederea şi luate cu suficienţă în răspăr. Va trebui să-i acordăm credit când afirmă că trăim cu mitul „perenităţii marii literaturi”, că suntem vinovaţi de „cultivarea pioşeniei globale faţă de literatura română ca bun naţional” şi că „artisticeşte, opera moare şi viaţa ei nu poate fi prelungită decât prin auto-sugestie”? Numai că, la finele lecturii, constaţi cu surprindere că lista titlurilor refuzate coincide în bună măsură cu aceea din 1948-1950, când au fost trimise la topit taman cărţile refuzate în cercetarea lui Negrici. Atunci din considerente politice. Acum, estetice. Cum şi de ce, vom încerca să vedem în tableta viitoare.
(17 iul 2008, 13:50:31