Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Cei doi responsabili direcţi de felul în care s-a desfăşurat, anul acesta, Bacalaureatul, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, au ieşit în faţa opiniei publice pentru a da seamă de scandalurile care au zguduit examenul: acuzaţii de fraudă în masă, subiecte aiuristice la Limba şi literatura română, anchetarea de către DNA a unor suspiciuni de corupţie la câteva licee din ţară.
Urmărindu-le aserţiunile, ne permitem a observa că acestea nu trec de hotarele clişeelor cu care ne-au obişnuit, de nouăsprezece ani încoace, demnitarii postdecembrişti în efortul de a reacţiona la scandaluri în departamentele pe care le administrează.
Am regăsit astfel cu uşurinţă:
1) Contestarea vehementă a acuzaţiilor că în acest an desfăşurarea Bacalaureatului a evidenţiat grave slăbiciuni.
Atât ministrul, cât şi secretarul de stat au minimalizat lipsurile, taxându-le drept nesemnificative, semnificativ – au declarat domniile lor – fiind faptul că lucrurile au stat în general bine.
Dincolo de împrumutul făcut de la propaganda comunistă prin operarea cu distincţia semnificativ-nesemnificativ, cei doi au pus lipsurile pe seama grelei moşteniri. Doamna Svetlana Preoteasa a ţinut să sublinieze că actuala conducere a ministerului e prima de coloratură PNL din 1990 încoace. Ea, această conducere, a moştenit un sistem de la „alţi miniştri care s-au aflat la conducerea ministerului”.
2) Contracararea scandalurilor prin atribuirea lor unor comploturi politice. Mărturisitor al tezei conspiraţioniste de tip OTV, Cristian Adomniţei a denunţat astfel ceea ce domnia sa a numit „o sabotare premeditată, cu implicaţii politice, a acestui examen naţional”.
Acuzaţia de sabotaj a făcut esenţa dictaturii staliniste în România.
Iat-o reînviată în 2008!
Şi nu de un politician venit din nomenclatura anilor 50, ci de unul foarte tânăr.
3) Găsirea ţapului ispăşitor în eterna invocare post-decembristă a mentalităţilor comuniste.
Cei doi n-au negat că în acest an s-a copiat la examen.
Domnul ministru a identificat copiatul ca fiind „o practică nedorită pe care am moştenit-o încă din perioada comunismului”.
Ce să înţelegem de aici?
Nici mai mult, nici mai puţin decât că elevii au copiat doar în comunism.
Asta ar însemna că, pe lângă alte nenorociri, comunismul s-a mai lăfăit şi în aceasta: i-a învăţat pe elevi să copieze.
Să lăsăm la o parte faptul că în comunism copiatul era un fenomen mai redus decât în capitalismul de azi.
Să lăsăm la o parte faptul că în 2008 au fost semnalate cazuri de copiat în masă cu complicitatea profesorilor mituiţi sub pretextul fondului de protocol.
Să semnalăm doar faptul că domnul ministru e de profesie inginer.
Dacă ar fi fost cadru didactic ar fi priceput că unii elevi încearcă să copieze indiferent de regimurile politice.
Iar unii tipi bat câmpii indiferent de epoci istorice!
