Patronul unei firme de construcţii din Câmpulung Moldovenesc şi-a propus să ajute cât mai mulţi tineri „stranieri” să se întoarcă şi să muncească în ţară în condiţii decente.

Are deja 20 de astfel de angajaţi şi oamenii se declară mulţumiţi că nu mai trebuie să fie „sclavi” ca să îşi poată creşte copiii.

Nelu Becica a decis să îşi ajute compatrioţii care muncesc printre străini, după ce a mâncat şi el destul din pâinea amară a pribegiei. La 35 de ani a trăit destule clipe amare şi nu a fost răsfăţat de soartă niciodată prea tare.

Este de loc din Izvoarele Sucevei şi îşi aminteşte că mergea în fiecare zi pe jos mai bine de 5 kilometri, din satul Ghicea sau Ploşcii, cum spun sătenii, până la şcoala Lupcina.

 

„Am muncit şi pe o bucată de pâine”.

„De atunci nu s-a schimbat nimic, copiii se chinuiesc la fel”, remarcă tânărul cu amărăciune. Când a ajuns flăcău, îl durea să vadă că nu are şi el bani şi maşini ca alţi băieţandri care au crescut cu el odată şi munceau acum în străinătate.

„Nu eram însurat, aveam vreo 19 ani când am plecat şi eu, numai ca să fiu în rând cu alţii şi să îmi ajut familia de acasă. Am petrecut în Italia 11 ani în total. Acolo m-am însurat şi tot acolo am avut primul copil. Oamenii cred că merg acolo ca la miere, dar e tare greu între străini. La început nu am găsit de lucru şi am muncit şi pe mai nimic, pe o bucată de pâine, pentru că trebuia să supravieţuiesc. Cu timpul, m-am specializat în construcţii şi am trecut prin toate fazele meseriei. Se câştigă mai bine decât în alte domenii, dar plăteam chiria şi rămâneam cu 300 de euro pe lună. Cinci ani nu am putut veni în ţară deloc, ca să pot pune deoparte un ban”, ne povesteşte tânărul patron.

A încercat şi să îşi pună pe picioare propria afacere în Italia. „Am înfiinţat o firmă acolo şi a fost foarte bine în primul an, pentru că nu se plătesc deloc taxe, ei încurajează pe cel ce are iniţiativă. A mers binişor şi pe urmă, dar mi-a fost tot mai greu cu familia. De dragul părinţilor, al zonei de baştină am revenit în ţară prin 2005. Mă chinuia gândul că trebuie să le ofer copiilor mei posibilitatea de a nu se umili printre străini şi să le fac un viitor acasă, între ai noştri”, îşi aminteşte Nelu Becica.

 

Un alt mod de a privi munca.

Şi-a înfiinţat o firmă de construcţii în România în 2005 şi anul trecut a revenit acasă definitiv. Paradoxal, la noi nu i-a fost deloc uşor la început. Birocraţia, lăcomia funcţionarului care taxează triplu pe „italian” pentru că ar avea de unde să dea, obiceiul şpăgii şi atenţiei, atitudinea refractară a autorităţilor faţă de noutăţi şi propuneri l-au dezamăgit.

„Am avut noroc de prieteni, care m-au ajutat oferindu-mi lucrări în subantrepriză. În rest, am avut doar energie şi experienţa acumulată dincolo. Şi un alt mod de a privi munca şi oamenii cu care lucrez. Am învăţat că patronul care nu-şi respectă angajatul şi nu munceşte cot la cot cu ei, cel care stă la cravată şi nu ştie să transpire muncind mai mult decât angajatul nu va putea niciodată să îşi păstreze o echipă”.

 

O şansă acasă.

Jumătate dintre angajaţii lui actuali sunt tineri cu care a muncit în străinătate sau alţii, tot tineri, care munceau în Spania şi au auzit că le oferă o şansă acasă.

„Când ne-am întors aici, am avut toţi de câştigat. Am avut încrederea şi ajutorul moral pe care dincolo nu le găseşti niciodată. Ne plăteşte bine, după realizări, şi nu avem ce să îi reproşăm. Dacă te ţii de lucru, poţi câştiga în ţară. Eu am cinci copii. Îmi era foarte greu între străini şi nevasta mi se chinuia în ţară. Am lucrat în Spania şi ne tratau de sus, ca pe ultimii oameni. Dar mai tare durea dorul de copii şi faptul că nu eram lângă ei tocmai acum, când trebuie să le oferi educaţia din primii şapte ani, când se formează ei ca oameni. Acum poate nu câştig în euro la fel ca în Spania uneori, dar îmi rămân mai mulţi bani în buzunar şi sunt acasă. Şi mai e ceva. Acolo te bucuri când construieşti ceva şi vezi acel lucru finalizat. Dar parcă eşti mai mândru când ai pus umărul să construieşti în ţara ta”, ne-a mărturisit Daniel Troia, unul dintre angajaţii reîntorşi din străinătate.

 

„Mă gândesc şi la politică”.

Nelu Becica spune răspicat că nu mai vrea să plece vreodată, deşi şi-ar permite acum să facă asta când vrea. „Îmi văd de afacerea de aici, avem o echipă şi voi vedea ce fac în viitor. Mă gândesc şi la politică. Nu ştiu dacă o voi face eu, dar voi sprijini oamenii care văd că încurajează tinerii să se întoarcă şi le oferă o şansă concretă. Pur şi simplu mă rog să avem conducători care să nu vină pentru salariu sau fotoliu, ci să fie de partea tinerilor, a celor care vor să facă lucruri bune în localităţile lor. Am înţeles din experienţă că nu promisiunile contează, ci faptele. Îmi pare rău pentru oamenii tineri care nu au curajul încă să se întoarcă în ţară, dar ştiu că în viitor şi-ar dubla veniturile şi aici. În definitiv, e de înţeles că vor să câştige mai mult şi mai repede, am trecut şi eu prin asta, dar vine vremea să îţi dai seama că o singură viaţă ai şi nu o poţi trăi mereu pe drum între Italia şi România”, a conchis Nelu Becica.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un bucovinean vrea să-i ajute pe „pribegii” din străinătate să revină acasă.

Comentarii