Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 17 oct 2007 - Anul XII, nr. 244 (3619)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Lucrări

Haos în centrul Sucevei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
"

Lucrările de reabilitare a reţelei de termoficare din Suceava au creat, din nou, haos în centrul municipiului. Închiderea străzii Vasile Alecsandri, care face legătura între mai multe artere intens circulate din Suceava, a dat peste cap traficul pe tot parcursul zilei de ieri. Chiar dacă măsura închiderii străzii Vasile Alecsandri a fost luată şi mediatizată încă de săptămâna trecută, foarte mulţi şoferi au părut surprinşi să vadă ieri semnele de restricţionare a circulaţiei în centrul oraşului.

Dacă o parte dintre participanţii la trafic ştiau ce îi aşteaptă dacă aveau de gând să tranziteze zona centrală, au existat şi şoferi, veniţi din afara Sucevei, care au fost nevoiţi să facă un ocol de câţiva kilometri pentru a ajunge la destinaţie. Circulând bară la bară, autovehiculele care coborau pe strada Mărăşti, cele care se deplasau spre şi dinspre strada Mihai Viteazu au format cozi de sute de metri pe strada Nicolae Bălcescu, pentru a ieşi în bulevardul Ana Ipătescu. Cei aproximativ 400 de metri cuprinşi între sensul giratoriu din centru şi intersecţia de la Mc Donald’s au fost parcurşi ieri, în jurul prânzului, în zece minute, distanţă care, de obicei, se parcurge în mai puţin de un minut.

Traficul a fost puţin mai fluent, în mod surprinzător, în zona Pieţei Mari, pe strada Petru Rareş, dar numai după ora 12.00, când în intersecţia cu strada Vasile Alecsandri, în zona Autogării, şi-a făcut apariţia un agent de circulaţie.

Lucrările interminabile din zona Primăriei Suceava au făcut ca, ieri, haosul să domnească şi pe bulevardul 1 Mai. În intersecţia cu strada Universităţii, blocajele rutiere au fost la ordinea zilei. Timpii semaforului au fost mereu prea mici pentru a permite trecerea tuturor autovehiculelor dinspre bulevardul 1 Decembrie, strada Universităţii şi bulevardul 1 Mai. Strigătele şoferilor nervoşi şi disperaţi de aglomeraţie şi de indisciplina colegilor de trafic nu au putut rezolva însă haosul creat.

Primarul Ion Lungu va supraveghea, în fiecare zi, ritmul lucrărilor

Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a declarat extrem de nemulţumit de modul în care se desfăşoară lucrările la reţeaua de termoficare a municipiului. După un tur de forţă prin oraş, edilul şef nu a putut decât să constate lucrări întârziate, şanţuri nesemnalizate, muncitori care lucrau „la mişto” sau nu lucrau deloc.

„Nu sunt deloc mulţumit de cum merg lucrările în Suceava. Nu sunt mulţumit nici de gradul de implicare a angajaţilor societăţii Termica. Voi merge în teren în fiecare zi pentru a supraveghea aceste lucrări. Nu este posibil ca firmele de construcţie să dea vina pe furnizorii de materiale, iar cei de la Termica să susţină că materialele au venit la timp”, a declarat primarul Ion Lungu.

Termenul fixat pentru finalizarea lucrărilor a fost, evident depăşit. Dacă iniţial autorităţile au susţinut că reţeaua de termoficare va fi funcţională la 15 octombrie, acum recunosc faptul că, în ceea ce priveşte firmele care execută lucrările de reabilitare, se impun o serie de sancţiuni. Sucevenii aşteaptă, ce-i drept, mult mai mult apă caldă la robinete şi căldură în calorifere.

Strada Mihai Viteazu va fi închisă astăzi

Haosul va fi astăzi şi mai mare în zona centrală a Sucevei. Din cauza aceloraşi lucrări la reţeaua de termoficare, strada Mihai Viteazu, intens circulată de suceveni, va închisă astăzi. Potrivit responsabilului cu lucrările de termoficare din Primăria Suceava, Valentin Marchitan, traversările ce se vor efectua impun închiderea în totalitate a acestei artere. Strada Mihai Viteazu reprezintă o variantă foarte bună pentru şoferii care vor să evite traversarea bulevardului Ana Ipătescu. Cum astăzi această soluţie practic nu mai există, şoferii vor fi nevoiţi să circule pe străzile adiacente arterei: Republicii, Anastasie Crimca sau Aleea Trandafirilor.

"
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Haos în centrul Sucevei.
 Vizualizări articol: 1558 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Haos în centrul Sucevei5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează