Stop running

Trăim într-o lume în care cuvintele nu mai înseamnă nimic pentru unii. Ne minţim şi ne înşelăm unii pe alţii ca şi cum ar fi ceva normal. Cuvintele noastre nu mai au nici o semnificaţie. Putem zice un lucru şi să facem cu totul altceva fără ca măcar să ne pese. Dar la ce se rezumă totul? La minciună? Probabil că da! Ajungem să trăim într-o continuă minciună. Credem că nu facem nici un rău nimănui cu acest lucru, când de fapt ne facem rău nouă înşine. Nu realizăm că de fapt totul se întoarce împotriva noastră şi că aceste minciuni ne vor aduce în punctul în care ne vor distruge în totalitate.

Probabil că şi tăcerea e un răspuns, dar oare, uneori, această tăcere nu poate fi o formă mai subtilă a minciunii? Nu răspunzi pentru că ai impresia că mă poţi duce de nas cu farmecul tău. Crezi că mă poţi convinge prin tăcere să îţi dau dreptate. Dar de fapt tu de ce preferi tăcerea? Pentru că ştii că spun adevărul şi preferi să nu mă minţi? Dar tăcând, nu faci acelaşi lucru, doar că sub o altă formă?

Eşti într-o continuă fugă. O fugă de adevăr. Aceeaşi fugă care te duce spre minciună, fie şi prin tăcere. Vei ajunge unde doreşti doar în momentul în care te vei opri din această fugă. Crezi că o poţi face? Crezi că eşti capabil de aşa ceva? Atunci încetează! Încetează cu fuga de adevăr. Opreşte-te şi vorbeşte-mi. Spune-mi ce simţi şi ce vrei. Ca să te pot cunoaşte. Ca să ştiu dacă poţi suportă adevărul. Crezi că prin tăcere îţi rezolvi problemele, dar tot ce faci tu este să le înmulţeşti. Cum poţi scăpa de ele dacă nu vorbeşti? Cum poţi lupta dacă singurul lucru de care eşti în stare e să fugi? Ce nu înţelegi tu e că nu vei putea fugi la infinit. Va veni un moment în care vei fi practic stors de putere şi va trebui să te opreşti din goană asta nebună. Poate că acel moment a sosit deja. Nu crezi?  

Vei ajunge probabil în clipa în care îţi vei dori să fii ascultat, dar din păcate, nu va avea cine să te asculte. Laşi să treacă pe lângă ţine momente prea importante, iar când vei deschide clar ochii va fi prea târziu. Tot ce a fost mai important ai ratat, pentru că acele momente se trăiau la cea mai mare intensitate în timp ce tu fugeai. Ai uitat un mic amănunt: fugi spre o lume care nu există. Eşti un fugar! Asta eşti! Vrei să continui aşa sau te opreşti şi-mi vorbeşti?

Sabina SAGHIN