Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 9 feb 2011 - Anul XVI, nr. 32 (4630)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Plutiţi… pe scena vieţii

Personalităţi pe care le admirăm la TV, pe stradă, în reviste, ne-au trecut de-a lungul anilor pragul Colegiului. Pe unii îi priveam cu admiraţie, despre alţii nu ştiam mai nimic, iar o parte dintre ei au devenit adevărate modele pentru noi, cei care aşteptăm să ni se deschidă porţile în spatele cărora se află adevăratele noastre vise. 


Cine ar fi crezut că există oameni care se lasă „dezbrăcaţi” de nişte elevi dornici să absoarbă informaţii, experienţe de viaţă, glume, sfaturi? Aproape nimeni, pentru că, aşa cum spunea şi actorul despre care vă voi vorbi în cele ce urmează, puţini încearcă să devină oameni. De ce oare? Probabil le este frică de consecinţe.

Aţi aflat deja că este vorba de un actor, însă nu unul oarecare. Nu vă mai ţin în suspans, pentru că dăunează pe plan psihologic. Este vorba de Adrian Păduraru.

Rar mi-a fost dat să întâlnesc asemenea persoane. Pur şi simplu sunt oameni care spun o frază şi deja ţi-au deschis noi orizonturi, pentru că astăzi şi cuvintele pot ucide, cum spunea unul dintre scriitorii mei preferaţi.
Fără introduceri sofisticate, discursuri care nu-si găsesc rostul şi finalitatea, acest actor ne-a împărtăşit amintiri, lucruri inedite, în fine, şi-a jucat perfect rolul de om-actor timp de o oră, perioadă în care l-am ascultat, uitând parcă să mai respirăm.
Aşadar, s-au dezbătut multe teme spuse cu un umor deosebit, care au făcut sala la un moment dat să izbucnească în aplauze. 

„Nu e bine deloc să ai preconcepţii. Fiecare fapt de viaţă trebuie privit de la zero, cu sufletul deschis şi înţelegând exact ce se întâmplă, nu ce crezi tu că se va întâmpla”. 

A spus asta cu ocazia unui spectacol la Siret, unde era aproape sigur că nu va avea audienţă. În ciuda acestei prejudecăţi, sala a fost plină, iar spectatorii (foarte tineri), au ascultat piesa cu sufletul la gură.

I-a plăcut mult să facă film, dar teatrul reprezintă pentru el o entitate vie. 
„Am înţeles că vreau să fac actorie la 20 de ani după ce am terminat facultatea. Nu eram deloc bun când am fost admis, însă am intrat pentru că eram senin şi pentru că aveam încredere în mine. Institutul a reuşit după aceea să mă facă să-mi pierd acea încrederea. Mi-au trebuit 10 ani să mi-o recapăt şi încă 10 să devin actor; motiv pentru care sărbătoresc câţiva ani de când sunt actor, dar încrederea…(bat şaua să priceapă audienţa) Aveţi încredere în voi!”

„Istoria, memoria colectivă nu se construieşte pe valori materiale. Nu vă lăsaţi păcăliţi de tot ceea ce înseamnă moda valorii palpabile. Valoarea este energie, emoţie. Propuneţi-vă în viaţă să fiţi oameni, şi nu posesori.”

Dumnezeu l-a ajutat să revină cu picioarele pe pământ. A ajuns la concluzia că niciodată nu trebuie să ne luăm în serios. Succesul, notorietatea există azi, mâine poate să nu mai fie. Obiectele pe care le avem, aprecierea celorlalţi pot să dispară; ceea ce nu dispare în nici un caz e ceea ce suntem cu adevărat.
„Fericirea e o chestiune extrem de abstractă, pe care majoritatea dintre noi o atingem la o vârstă la care o şi înţelegem.”

Ca orice om care-şi iubeşte profesia, a afirmat că actoria e cea mai frumoasă meserie care se poate face pe lumea aceasta. Prin ea, s-a descoperit pe sine.
„Viaţa e mult mai surprinzătoare decât poate fi un scenariu. Filmul e un concept care se închide, pe când viaţa e permanent deschisă”, a afirmat Adrian Păduraru. 

Regretă foarte multe lucruri, printre care şi faptul că a făcut oameni să sufere, că a spus unele cuvinte în mod direct, putând s-o facă într-o manieră mai elegantă.

Mi-a plăcut enorm o sintagmă pe care nu o voi uita niciodată : Aveţi curajul să fiţi anacronici!

A rămas actor până la capăt, formându-şi o imagine deosebită în ochii celor prezenţi. Încheierea a fost surprinzătoare, relatându-ne cuvintele pe care i le-a spus regina Elisabeta lui Columb atunci când a plecat să descopere America:
Pluteşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există, Dumnezeu îl va crea anume spre a-ţi răsplăti îndrăzneala!

Cei care aţi citit acest articol, aveţi curajul să plutiţi, însă nu în vise.

 

Iuliana ROMAN

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Plutiţi… pe scena vieţii.
 Vizualizări articol: 846 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Plutiţi… pe scena vieţii5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei