Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 mar 2011 - Anul XVI, nr. 64 (4662)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Femeile îşi doresc bărbaţi adevăraţi, iar bărbaţii doresc femei blânde şi atractive

Femeile îşi doresc bărbaţi adevăraţi, aşa cum sunt văzuţi ei în mod tradiţional, iar bărbaţii doresc femei blânde, dar atractive, ambele sexe declarând că vor mai mult sprijin emoţional unul de la celălalt, potrivit unui studiu realizat de GfK Austria.

GfK Austria - Departamentul de Cercetare Socială şi Organizaţională a investigat în rândul austriecilor înţelegerea actuală a rolurilor celor două sexe. Studiul a fost realizat telefonic pe un eşantion reprezentativ de 500 de bărbaţi şi femei austrieci, în luna martie 2011.

Potrivit studiului, conceptul că femeile nu ar trebui să aibă loc doar în bucătărie, ci şi în funcţiile de conducere obţine sprijinul majorităţii în zilele noastre, dar subiectul reconcilierii cu rolul de mamă continuă să dea naştere unui grad de ambivalenţă atât în rândul bărbaţilor, cât şi al femeilor.

"În comparaţie cu studiile pe care le-am realizat în deceniile anterioare, putem stabili că atitudinile fundamentale s-au schimbat dramatic. Dar, când vine vorba de a pune lucrurile în practică în viaţa de zi cu zi, atât bărbaţii cât şi femeile continuă să aibă dificultăţi", spune Directorul Departamentului GfK de Cercetare Socială şi Organizaţională, Angelika Kofler. "Cum să se ridice la înălţimea aşteptărilor mari din partea ambelor sexe încă îi nedumereşte atât pe bărbaţi, cât şi pe femei, ca să nu mai vorbim de chestiunea referitoare la reconcilierea rolului de mamă cu cariera. În această privinţă, se observă încă multă ambivalenţă", a mai spus Angelika Kofler.

 

Bărbaţii doresc femei sensibile, înţelegătoare, afectuoase, loiale, dar şi inteligente

Aproape toţi bărbaţii doresc ca femeile lor să fie, mai presus de toate, sensibile şi să dea dovadă de înţelegere, să fie afectuoase şi loiale, dar şi inteligente (98% în fiecare caz). În plus, aproape la fel de mulţi bărbaţi îşi doresc, de asemenea, ca femeile lor să fie atractive (95%) şi să fie capabile să gătească bine (93%). Comparativ, este mai puţin important pentru bărbaţi ca femeile să fie de succes (84%), să fie înstărite (72%), independente (86%) şi să meargă la serviciu (80%) - chiar dacă se observă că majoritatea bărbaţilor consideră şi acest lucru ca un aspect de dorit care face parte din a fi femeie azi.

Pe de altă parte, femeile se aşteaptă ca bărbatul să fie angajat (97%), de succes (96%), inteligent (93%), loial (92%) şi independent (89%) şi, în plus, tandru (87%) şi sensibil (81%). La fel de multe femei (81%) ar dori, de asemenea, ca bărbaţii lor să fie înstăriţi. În comparaţie, este mai puţin important deseori pentru femei ca bărbaţii să arate bine (79%) sau să fie capabili să gătească bine (69%). Se pare că femeile caută încă, în primul rând, clasicul bărbat care asigură traiul, cu toate acestea, asociat cu multă inteligenţă emoţională. De exemplu, bărbaţii trebuie să se potrivească profilului tradiţional.

"Se pare că bărbaţii şi-ar dori o zeiţă casnică dulce şi drăguţă, care este, în acelaşi timp, femeia independentă şi capabilă a secolului 21, care poate sta pe picioarele ei într-o lume a bărbaţilor. Dar nu vă înşelaţi, este valabil în ambele sensuri. Bărbaţii trebuie şi ei să îndeplinească exigenţele femeii de azi. Prin urmare, ei ar trebui să fie bărbaţi «adevăraţi» şi nu blegi, dar, totuşi, nici infirmi emoţional", spune Angelika Kofler, psiholog social. "Puternica nevoie de sprijin emoţional, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, având în vedere exigenţele reciproce ridicate, reprezintă pur şi simplu însumarea modelelor de rol noi şi vechi, ceea ce nu este deloc surprinzător. Dar, aşa cum confirmă statisticile privind divorţul, a-ţi propune să îndeplineşti aceste cerinţe este încă o provocare destul de mare pentru ambele sexe, nerezolvată încă", explică Angelika Kofler.

 

Tinerii consideră mai des că femeile ar trebui să fie înstărite financiar

Pe de altă parte, din dorinţele pe care respondenţii le-au exprimat, nu iese în evidenţă nici o tendinţă generaţională clară. Grupul de vârstă de 30-49 ani este cel care, mai presus de toate, crede că o femeie ar trebui să aibă serviciu, în timp ce respondenţii tineri îşi exprimă acest punct de vedere mai rar. Este, de asemenea, grupul de vârstă mijlocie care spune că o femeie ar trebui să fie independentă, în timp ce este mai puţin probabil ca cei sub 30 de ani să exprime această opinie. Cu toate acestea, cu cât sunt mai tineri, atât bărbaţii cât şi femeile, consideră mai des că femeile ar trebui să fie înstărite financiar. Se pare că cei de vârstă mijlocie sunt mai conştienţi de cum să ajungă acolo, în timp ce tinerii se concentrează pe un rezultat dorit.

"Asta nu înseamnă neapărat că generaţia mai tânără devine mai conservatoare din nou", spune Angelika Kofler, precizând că se poate înţelege la fel de bine acest lucru ca fiind "un semn că o femeie independentă, cu carieră a devenit ceva normal pentru tineri".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Femeile îşi doresc bărbaţi adevăraţi, iar bărbaţii doresc femei blânde şi atractive.
 Vizualizări articol: 1104 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Femeile îşi doresc bărbaţi adevăraţi, iar bărbaţii doresc femei blânde şi atractive5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei