Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 17 iul 2008 - Anul XIII, nr. 166 (3847)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5135 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Zeci de turişti reţinuţi în Dubai pentru că au făcut plajă dezbrăcaţi

Zeci de turişti din vest au fost arestaţi de poliţia din Dubai pentru comportament indecent, pentru că au făcut plajă în costume de baie sumare sau au făcut nudism, relatează NewsOK.com, citând Associated Press.

Poliţia îi vânează pe turiştii care fac plajă topless, goi sau care se fac vinovaţi de alte forme de comportament indecent, în ultimele zile fiind arestate 79 de persoane.

Ofiţeri sub acoperire se plimbă pe plajă, în timp ce alţii stau în turnuri de supraveghere instalate pe litoral pentru a păzi moravurile sociale din Dubai, un centru de afaceri în plină dezvoltare, care atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti străini.

 

Campanie pentru decenţă

Autorităţile spun că au lansat o campanie pentru decenţă, după ce poliţia a reţinut un britanic şi o femeie care ar fi făcut sex pe una din plajele din Dubai, la începutul acestei luni.

În ultimele două săptămâni, poliţia a reţinut 79 de persoane a căror comportament "a deranjat familiile care se bucurau de plajă", a spus Zuhair Haroun, purtătorul de cuvânt al Departamentului de investigaţii din cadrul Poliţiei.

Persoanele care au fost reţinute din acest motiv pentru prima oară vor scăpa doar cu un avertisment, însă dacă vor mai fi prinşi şi a doua oară vor fi deferiţi unui procuror public, putând fi cercetaţi penal, anunţă autorităţile.

Mii de europeni şi de asiatici trăiesc şi lucrează în Dubai, unde persoanele native din Emirate reprezintă doar 20 la sută din cele aproximativ 1,2 de milioane de locuitori. Centrele comerciale şi restaurantele de tip fast-food au înlocuit casele tradiţionale arabe, iar limba engleză domină araba, căpătând statutul de lingua franca.

 

Ambiţia Dubaiului

Mulţi arabi care vizitează alte ţări din Golful Persic simt că ambiţia Dubaiului de a deveni o metropolă cosmopolită şi o destinaţie turistică acaparează tradiţiile lor şi contrazice ceea ce ei consideră acceptabil din punct de vedere cultural.

Turiştii din Dubai poartă frecvent costume de baie sumare pe plajele publice şi merg pe stadă în pantaloni scurţi, lucruri care nu se întâmplă şi în alte părţi mai conservatoare din Golful Persic.

Pe lângă faptul că susţin acţiunile poliţiei, autorităţile din Dubai au pornit şi o campanie de informare a publicului pentru a le aminti turiştilor din Vest şi rezidenţilor străini că oraşul are hoteluri scumpe şi zgârie-nori, dar rămâne un loc musulman, cu valori tradiţional conservatoare. Municipalitatea instalează indicatoare care avertizează turiştii atât în arabă cât şi în alte limbi străine să nu facă plajă topless sau să se schimbe de haine în public, a spus Abdullah Mohammed Rafia, un oficial de la municipalitatea Dubai, care se ocupă de campania de informare.

 

Indignare faţă de nuditatea afişată

Autorităţile "iau măsuri ca răspuns la numărul mare de plângeri" venite din partea persoanelor care frecventează plajele oraşului, a spus Rafia. Printre cei care se plâng de aceste obiceiuri se numără familiile "indignate de nuditatea afişată" sau femeile care vor să facă baie şi care spun că diverse grupuri de bărbaţi se uită insistent la ele pe plajă.

Campania poliţie îi va avea în vizor pe cei care hărţuiesc persoanele de pe litoral care se poartă "imoral, fără respect, jignitor", făcându-se vinovate şi de voyerism, a spus şeful poliţiei din Dubai, Khamis Mattar al-Mazeina.

Unii turişti care făceau plajă luni în Dubai au spus că noua campania îi derutează pentru că nu mai ştiu ce este adecvat în Dubai.

"Înţeleg că trebuie să respect regulile ţării", a spus un turist britanic, John MacLean, care era la plajă împreună cu prietena sa. "Dar nu ştiu dacă am voie să o sărut sau să o ating în public", a continuat acesta.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zeci de turişti reţinuţi în Dubai pentru că au făcut plajă dezbrăcaţi.
 Vizualizări articol: 945 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Zeci de turişti reţinuţi în Dubai pentru că au făcut plajă dezbrăcaţi0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei