Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 7 mai 2012 - Anul XVII, nr. 103 (5008)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   21 imagini |   ø fişiere video

Muzeul “Ion Irimescu”

Volumul „Pelerin în căutarea luminii”, lansat la Fălticeni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Un eveniment cultural de înaltă ţinută a avut loc vineri, 4 mai, la Fălticeni, la Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, în Sala „Pictor Aurel Băeşu”, unde părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale şi Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, născut la Rădăşeni, a lansat volumul „Pelerin în căutarea luminii”.

Autorul s-a bucurat de un public numeros, însetat de cultură, de cuvânt, de lumină. Au vorbit despre carte şi despre autor scriitorii Grigore Ilisei, Eugen Dimitriu, Cătălin Ciolca, Doina Cernica, prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur,  primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan.

 

„În căutarea luminii primordiale”

În prefaţa cărţii, părintele Timotei Aioanei spune că lucrarea „Pelerin în căutarea luminii” continuă oarecum apariţiile editoriale din ultimii ani: „Portrete în cuvinte”, „Lumina din viaţa oamenilor”, „Dincolo de cuvinte”, apărute la editura Trinitas (2007 - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei), „Cuvântul Vieţii” (2008 - Mitropolia Munteniei şi Dobrogei), Basilica (2010 - Patriarhia Română) „şi cuprinde mărturisiri de suflet aşezate în pagină la momentul respectiv”.

Scriitorul Grigore Ilisei, care a fost şi moderatorul întâlnirii de suflet din târgul Fălticenilor, oază de cultură şi spiritualitate românească, a spus că „părintele Timotei este un iubitor al oamenilor, al locurilor şi cartea aceasta este o dovadă. Părintele nu face decât să rotunjească priveliştile şi chipurile Bisericii Ortodoxe, aplecându-se de această dată mai mult asupra Ţării Româneşti, asupra sudului Moldovei, dar neuitând nici locurile obârşiei sale, mănăstirea de metanie a domniei sale, Mănăstirea Neamţului, marii monahi şi ierarhi care s-au ivit prin locurile acestea şi au intrat în istoria bisericii ortodoxe româneşti”.

Cu convingere, scriitorul Grigore Ilisei a spus că se bucură „că cinstim neuitarea şi iubirea acestui fiu al Fălticenilor, care vine aici de fiecare dată în căutarea luminii primordiale, pentru că locul acesta pentru sfinţia sa reprezintă izvorul care iluminează lăuntricitatea, mintea, inima, sufletul”.  

 

Calea spre lumină, prin cuvinte

Născut la Rădăşeni, în ţinutul Fălticenilor, locuri pe care le elogiază ori de câte ori are ocazia, „preţuind oamenii şi veşnicia născută la sat”, părintele Timotei Aioanei spune că paginile acestei cărţi, care cuprinde capitolele: „Tâlcuri”, „Portrete şi evocări”, „Istorii”, „Răspunsuri şi cuvinte duhovniceşti”, „sunt inspirate din viaţa şi lumina celor de lângă noi şi le închin din toată inima celor care au arătat prin faptele lor că Dumnezeu este Lumina şi Iubirea. Aceasta este calea pe care trebuie să meargă pelerinii care doresc să se bucure de lumina Împărăţiei celei fără de sfârşit”.

 

„Un volum aflat sub semnul maternităţii”

Despre volumul „Pelerin în căutarea luminii” a vorbit şi prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, o admiratoare a „scriiturii” părintelui Timotei. După ce a citit cartea, a spus prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, aceasta i-a sporit partea lăuntrică şi a ajutat-o să facă un pelerinaj înspre ceea ce este esenţial în existenţa noastră.

“Acest nou volum al părintelui arhimandrit se află sub semnul maternităţii, pentru că aceste scrieri sunt dedicate mamei sale, Elena Aioanei, la cea de-a 70 –a aniversare, cu bucuria şi recunoştinţa care nu pot fi tâlcuite în cuvinte. La acest volum, dens, care cuprinde 456 de pagini, nu este întâmplătoare structurarea în patru capitole, pe care o asemuiesc cu o piramidă ale cărei faţete se îndreaptă spre vârful de lumină. În capitolul <Tâlcuri>, autorul încearcă să găsească tot felul de sensuri în scurgerea anului şi în principalele sărbători bisericeşti pe care le însemnează cu pietre albe în existenţa sa. Partea cea mai consistentă este o suită de 39 de articole, intitulată <Portrete şi evocări>. Aici veţi descoperi marele talent de memorialist, dar şi de portretist al părintelui arhimandrit. Veţi descoperi o serie de titluri extrem de inspirate şi veţi descoperi termenul acesta de pelerin care ia forma de peregrin în foarte multe din aceste texte şi care de fapt evocă această stare de neobosită căutare”, a completat Elena-Brânduşa Steiciuc.

 

„Dăruit cu arta şi ştiinţa cuvântului din suflet pentru suflet”

Scriitoarea Doina Cernica a adus un plus de emoţie evenimentului, „cu mărturisirea convingerii că în viaţa noastră, în care nimic nu-i întâmplător, cu siguranţă că neîntâmplătoare este şi venirea pe lume a părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, cel dăruit cu arta şi ştiinţa cuvântului din suflet pentru suflet, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur”.

Doina Cernica a completat că o altă convingere izvorâtă din şi întemeiată pe cărţile părintelui Timotei Aioanei, „gândindu-mă la oamenii pe care îi evocă şi la care ne cere indirect să luăm aminte, este că bunătatea caută şi recunoaşte bunătatea, că lumina inimii cheamă şi sporeşte lumina inimii. Şi, de asemenea, mai cred că părintele arhimandrit Timotei Aioanei poate să scrie la fel de frumos, de generos şi de îndemnător la bine, adevăr şi credinţă, şi în singurătatea unei sihăstrii, cum o face şi în iureşul înaltelor sale ascultări din spaţiul Patriarhiei. Oricum, noi ne bucurăm să-l ştim, fălticenean din Rădăşeni, acolo, în preajma Prea Fericitului, şi, de ce să n-o recunoaştem, ne mândrim cu asta”.

 

„Întâlnire de neuitat, pe un tărâm al veşniciei”

Cu modestie, părintele Timotei a spus, la finalul întâlnirii, că „ascultând atâtea cuvinte frumoase ale unor oameni inspiraţi, oameni care scriu, care cercetează, care predau la universitate, oameni care au atâtea preocupări la cârma judeţului, la cârma unui oraş de talia acestuia în care ne aflăm, m-am întrebat dacă merit măcar un sfert din ele. Ce aş putea face eu, un muritor, un biet călător prin lume ca să trăiesc veşnic? Unii doresc să câştige veşnicia prin multă rugăciune, printr-o trăire înaltă, prin pocăinţă continuă, prin lacrimi, dar şi prin alte moduri, prin slujirea aproapelui, prin permanenta îngrijire a celui aflat în suferinţă, printr-o pagină scrisă care ar putea bucura pe cineva, printr-o inimă care se deschide şi care ar putea mângâia pe cel din preajmă”.

Autorul cărţii „Pelerin în căutarea luminii” a dorit să definească întâlnirea de vineri „ ca pe o întâlnire de neuitat, la fel ca şi alte întâlniri pe care le mai putem avea uneori aici, la Fălticeni, un tărâm al veşniciei şi un loc plin de frumuseţe”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Volumul „Pelerin în căutarea luminii”, lansat la Fălticeni.
 Vizualizări articol: 688 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Volumul „Pelerin în căutarea luminii”, lansat la Fălticeni5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei