Mircea Radu IACOBAN

Încercând să deslușesc temeiurile protestelor anti-prezidențiale de la Chișinău, am parcurs aproape toată presa basarabeană din trecuta săptămână. În „Gazeta de gardă”, un hebdomadar vioi, bine scris și inteligent construit, am dat peste două pagini ornate cu opt poze ale „patratistelor” de la Orhei și am încercat sentimentul ciudat că le-am mai văzut cândva, cu decenii în urmă. Aproape aceleași chipuri încruntate de gospodine cărora la cuhne le-a dat laptele-n foc, cu expresii violent revendicative, ca în 2010-2011, când personaje foarte asemănătoare s-au instalat pe șinele căii ferate Tiraspol- Kiev-Moscova, blocând săptămâni în șir traficul feroviar sub ocrotirea oștenilor ruși din Armata a XIV-a. Primeau 100 de ruble pe zi, într-o vreme în care pensia medie era de 60 pe lună... Țâșnesc din privirile încrâncenate, de-feminate, atestând atunci și acum același militantism de tip rusesc, opac și agresiv – se pare că, în Basarabia, partea femeiască rusofonă rămâne să constituie fundamentul răbufnirilor protestatare excesive și violente. Sunt reprezentantele de bază ale Partidului Șor, a cărui ideologie o poate rezuma sloganul electoral „pentru Moldova în componența Rusiei”, cu adăugirile că moldovenii și românii sunt etnii diferite, limba rusă trebuie să se înstăpânească peste Prut, și Moldova să se despartă de România, „țară fascistă, imperialistă și antisemită”. Acuza aiuristică de antisemitism nu putea să n-o folosească fondatorul și liderul partidului, Ilan Șor fiind născut la Tel Aviv, unde s-a refugiat în ultima vreme spre a scăpa de condamnarea la mulți ani de pușcărie ce i-a fost aplicată de justiția Moldovei (numai că onor tribunalul a uitat să dicteze, în sentință, arestarea și interzicerea părăsirii țării). De fapt, Partidul Șor este o bizarerie politică: condus din afara țării, are sediul la Orhei, unde Ilan a fost primar, n-a obținut decât acum, odată cu războiul declanșat de Putin, 5% în scrutinurile parlamentare (în toate cele precedente menținându-se sub 2%), și are ca prezident un condamnat penal, unul dintre cei mai implicați în formidabila dispariție a miliardului de dolari sfeterisit din bugetul țării. În continuare, Ilan este unul dintre șefii Aeroportului Chișinău, vândut Rusiei pentru 49 de ani, patronează echipa campioană la fotbal „Milsami” Orhei (în 2019 a jucat și cu FCSB în Europa League!) și-i puternic implicat în mai toate mișculațiile financiare și politice din Basarabia. Vorba lui Păunescu: „ce nu se poate, când totul se poate?” „Patratistele” din cele opt poze, cele mai multe salariate la Primăria Orhei, sunt însărcinate de conducerea Partidului cu organizarea și supravegherea politică a „pătratelor” în care a fost împărțit Orheiul – ceea ce iarăși îmi trezește amintiri, fiindcă am întâlnit-o doar în Cuba, prin 1970, unde Fidel Castro divizase fiecare orășel în pătrate supravegheate de activiști însărcinați să informeze despre ce și cum gândesc cetățenii și să organizeze „acțiuni” dictate de la Centru. În ultima vreme, principala preocupare a „patratistelor” de la Orhei a constituit-o implicarea în constituirea grupurilor de cetățeni duși cu autocarele să susțină decisiv mitingurile „cetățenești” de la Chișinău. În legătură cu care Poliția Capitalei a fost nevoită să se adreseze Justiției cerând Primăriei (fără succes!) interzicerea manifestațiilor în desfășurarea cărora au identificat 40 de proceduri contravenționale, între care huliganism, consum de alcool în locuri publice, ultragierea forțelor de ordine, prezența persoanelor cu antecedente penale și a copiilor aflați în situații de risc, blocarea carosabilului, agresarea jurnaliștilor etc. etc. Evident, participarea „cetățenilor” a fost remunerată de către multimilionarul Ilan Șor, care, însă, nu recunoaște decât plata transportului și a hranei manifestanților: „Îi ajut pe oamenii care nu au posibilități să ajungă la manifestațiile antiguvernamentale”. Norma fiecărei „patratiste” era de 150 de participanți, de regulă depășită datorită momelii cu retribuirea. „Gazeta de gardă” a recurs la un procedeu răs-verificat în anchetele jurnalistice de pretutindeni, infiltrându-și redactorii printre manifestanți. Au strigat și ei „Jos Maia Sandu”, drept pentru care și-au primit tainul cuvenit. Revenind cu întrebări la cele care-i plătiseră (de unde și fotografiile), toate răspunsurile indignate au negat orice retribuire, chiar în fața celor cărora le-au dat banii! Au negat vehement până și cele care au fost filmate când efectuau plățile! Ceea ce s-a întâmplat, pare-se, și la noi, cu particularitatea evidentă că pur și simplu nu s-a vrut cunoașterea adevărului! Și așa, cu Transnistria în coastă, cu rachetele lui Putin vuind la graniță, cu amenințarea privării de energie în iarna care-i aproape, biata Republică Moldova este răvășită de proteste stipendiate din afară! Istorie scrisă cu creionul kremlinist bont și otrăvit!