Mircea Radu IACOBAN

Tinerii noștri n-au  avut cum să vadă Alimentare în care găseai doar oțet și creveți vietnamezi, nici să viseze în van la o călătorie în occident, nici să audă de cartele la benzină, de cele șase ouă pe lună „precomandate”, de televiziunea cu două ore de emisie pe zi, aproape în întregime dedicate „eroului între eroi”, de sinistrele constrângeri ideologice, de omniprezența  Securității, de libertățile furate românilor, de toate mizeriile „vieții noi” din România ceaușistă. Iar până ce nu vezi, nu prea ai cum să  crezi, motiv pentru care noile generații, de-ar fi interesate, n-au punctul de pornire de la care să înceapă o comparație ieri-odinioară, limitând-se explicabil la  cea de respirație scurtă  ieri-azi. Cei din generația mea însă, cu viețile trăite și-ntr-o orânduire, și-n cealaltă, n-ar avea nici o scuză când întorc priviri îngăduitoare către acel „a fost odată” românesc. Cum suntem plângăcioşi şi alarmişti din fire, primul impuls ne face să declarăm că, azi, în România se trăieşte mai prost. Şi comparativ cu ieri, şi cu alaltăieri. Ceea ce, de la un punct încolo, este o aberaţie. Oricât de afectată ar fi analiza obiectivă de ecourile tinereţii noastre pierdute, trebuie să recunoaştem că traiul cel de toate zilele nu ne este nicidecum mai sărac decât a fost. Poate mai stresant, mai solicitant, mai agresat, mai nesigur, dar, oricum, este suficient să vezi străzile potopite de limuzine şi oraşele năpădite de viloaie pentru a concluziona că nivelul general de trai este evident altul. Pe undeva în pofida posibilităţilor reale ale ţării, adesea ilicit, dar asta-i altceva. Cât de relevant poate fi acest „nivel general” înfățișat de statistici? Cum se ştie, dacă eu mănânc doi pui şi vecinul meu nici unul, statistica va constata că s-a consumat un pui pe cap de locuitor, chiar dacă bietul vecin doar a înghiţit în sec. Aşa că răspunsul corect ar fi mai degrabă acela că unii o duc prea bine, destui o duc binişor, iar polarizarea brutală din ultimii, cu pensii amărâte și salarii la stat mai mari decât cel al președintelui țării, cu scandaloase „pensii speciale” astronomice și cu afaceri puturoase la tot pasul, precum și incompetența managerială și moralitatea îndoielnică a politicienilor incapabili au coborât sub abscisa traiului decent sumedenie de români deveniţi, astfel, permeabili la efluvii nostalgice, expuşi resentimentelor şi senzaţiei de cronică frustrare. Măcar, ieri o duceam cu toţii cam la fel – evident, cu excepţiile îngăduite la vârful vârfurilor. Mai departe, ceață, incertitudini și amenințarea că sintagma „atunci a fost mai bine” începe să-și capete tristă actualitate. Magazinele alimentare sunt pline, dar prețurile au luat-o razna. Pe vremuri te uitai cu indiferență la oțetul și creveții acaparatori tenaci ai rafturilor și vitrinelor, curând o să începem să ne uităm cu jind până și la plasa cu cartofi. Carburant încă se găsește, numai că prețurile devin galopant prohibitive (minune, totuși: circulația e la fel de aglomerată!). Morișca televiziunilor se-nvârte non stop zi și noapte, da-i parazitată de interese politice, exagerează, diseminează ades fake-news-uri, face favoruri subculturii și promovează o limbă română în suferință. Securitatea, în noile ei ipostaze, este suspectată de deținerea unei oculte puteri în stat (a primit și dreptul de a opera firme comerciale, ceea ce nu-i tocmai moral, fiindcă în lumea afacerilor informația decide deciziile concurențiale – iar cine poate fi mai informat decât SRI și firmele sale?). Facturile devin copleșitoare, ne așteaptă o iarnă grea, soluția Ceaușescu „puneți un pulover în plus” este invocată deschis în anul de grație 2022, avem parte de război cumplit la graniță, de Covid al nu știu câtelea, se topesc ghețarii în nord, iar la noi e secetă cumplită, ne-am prăbușit într-o îndatorare externă record, ne-au potopit până și lăcustele – prea multe se adună! Dar putem călători liber, vorbi liber, Ion se poate însura cu Joe, bazarul de droguri funcționează la Untold – greu de cântărit ce-am avut, ce-am pierdut, și cu ce ne-am ales. Afirmația nostalgică „înainte a fost mai bine” n-are oricum „temei legal”, fiincă, dacă stăm strâmb și încercăm să judecăm drept, de-a lungul istoriei lor, românii n-au dus-o niciodată bine, darămite foarte bine. A fost un moment prin 1970 când, la Alimentara, vânzătoarea îți punea cu polonicul icre de Manciuria din lighene vârfuite, numai că, întâia la vedere, îndestularea „foalelor”, vorba lui Creangă, nu poate atesta singură nicicum starea de bine a unei nații. Interbelicul a fost la fel de copleșit cu corupție, mită și sărăcie precum prezentul, iar victoriosul ev mediu a deținut recordul de impilare cetățenească. Cu Putin la hotar, bine n-o să ne fie în veci. Dar nu-i singurul vinovat! Nouă ne rămâne doar speranța într-un bine iluzoriu – draga de ea, moare ultima.