Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 14 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 163 (8080)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5521 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Constantin MOLDOVAN

Constantin MOLDOVAN


Cioburi de metaforă

Cu drepturi depline…

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Am ales, pentru rubrica de astăzi, epigrame ce aparțin unor autori contemporani care, în opinia mea, arată cât se poate de clar de ce această specie literară merită să fie așezată, cu drepturi depline, la masa celor care slujesc literatura română. Nu este normal ca indivizi ce se consideră deținători ai adevărului absolut - pe care, oricum, nu-i recomandă mai nimic în afara tradiționalelor tovărășii de gașcă - să-și manifeste, cu superioritate, atitudinea reprobabilă față de epigramă și epigramiști, mai ales că, mulți dintre ei, nu au scris în viața lor o epigramă, dar nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nu au reușit - din varii motive - să facă așa ceva. De altfel, nu este deloc ușor să scrii epigramă, și asta pentru că trebuie să ții cont de toate canoanele prozodice, apoi în primele trei versuri să pregătești poanta din versul patru, care să te facă măcar să zâmbești, construcția respectivă rămânând, altfel, la stadiul de simplu catren. Vă las, dragi cititori, să lecturați din creațiile acestor talentați epigramiști ce demonstrează că umorul este, cu adevărat, apanajul oamenilor inteligenți, invitându-vă să râdeți, pentru că - vorba lui Horațiu Mălăiele - râsul este muzica sufletului…

 

PESTE ANI

(Florin Rotaru)

 

Pe doi amici, colegi de facultate,

I-am revăzut la mare, astă vară;

El a ajuns un tip cu greutate,

Ea a rămas cum o ştiam: uşoară!

 

DIN EFECTELE CORONAVIRUSULUI

(Grigore Cotul)

 

Un paznic bun şi antrenat -

Persoană serioasă -

De şef a fost concediat...

(L-a prins muncind de-acasă!)

 

COMEMORARE

(Laurențiu Ghiță)

 

La cuviosul parastas

Pentru iubitul soţ plecat,

Avea atâta jale-n glas,

Că şi amantu-a lăcrimat!

 

CALITATE

(Petru-Ioan Garda)

 

Când scriu umor, n-o fac de dragul oştii

De superficiali - evit inepţii -

C-am zis aşa: decât să râdă proştii,

Mai bine să zâmbească înţelepţii!

 

HOTĂRÂREA UNUI PURADEL

(Cătălina Orșivschi)

 

Cum vine barza iar la noi acasă, 

Ca mamei să-i aducă înc-un ţânc 

Şi cum eu ştiu că lebăda-i gustoasă, 

Voi încerca şi barza s-o mănânc.

 

ÎNSURĂTOARE

(Mihai Sălcuțan)

 

În zi de soartă hotărâtă

Făcând, ca omul, ce-a putut,

S-a însurat cu o urâtă...

Atâția bani a mai avut!

 

DE HALLOWEEN…

(Constantin Moldovan)

 

E halloween, această sărbătoare

Pe care am păstrat-o peste ani

Așa cum o serbau - cu mic, cu mare -

Strămoșii noștri geto-americani!

 

DESCOPERIRE

(Ioan Toderașcu)

 

După studii lungi, firesc,

S-a aflat şi adevărul:

Cei mai mulţi bărbaţi chelesc

Pentru că... le cade părul!

 

UNUI FOST POET

(Gheorghe Bâlici)

 

L-au criticat la Uniune

Că n-ar avea de scris habar

Şi-a hotărât să se răzbune:

Acum e critic literar!...

 

VOT UNIVERSAL

(Janet Nică)

 

Cum votul e, de-acum, universal,

Popoarele iubesc solemnul truc:

O zi, la patru ani, e carnaval,

Iar patru ani la rând e... balamuc!

 

LA VÂRSTA A TREIA

(Mihai Cimpoi)

 

Adesea când admir câte-o femeie

Şi văd că pot să intru la idee,

Chiar dacă ştiu precis că nu-mi convine,

Ideea e mai tare decât mine!

 

FEMEIA

(Constanța Apostol)

 

Ca trandafiru-i preţuită

De secole întregi, la rând,

De-aceea unii nu ezită

Şi-o... "altoiesc" din când în când!

 

GINECOLOGUL

(Dan Norea)

 

Îl urmăresc de-atâţia ani

Şi îl admir căci, fără şagă,

E singurul ce scoate bani

Din locul unde-atâţia-i bagă!

 

PEISAJ

(George Corbu)

 

De priveşti acest decor 

Răsuflarea ţi se taie:

Lângă-un ţap ispăşitor

Paşte calul de bătaie!

 

REMARCĂ

(Vasile Larco)

 

Tot scriitorul are un statut,

Fiind statornicit de-o veşnicie:

El scrie-atunci când nu e cunoscut

Şi este cunoscut când nu mai scrie!

 

S.O.S. - CONFRATE MURIBUND!

(Florina Dinescu)

 

Se află printre cei marcaţi

Şi e inevitabil doliul...

De vreţi degrabă să-l salvaţi,

Hrăniţi-i, oameni buni, orgoliul!

 

9 MAI - PARADĂ LA MOSCOVA 

(Ion Diviza)

 

Trec soldaţii eminenţi

Tropăind atât de tare,

De le sar, când nu-s atenţi,

Votcile din buzunare!

 

ROMÂNII

(Nicolae Bunduri)

 

Toţi trăiesc în colţ de rai,

Fiecare cum apucă:

Unii pe-un picior de plai,

Alţii pe-un picior de ducă!

 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cu drepturi depline….
 Vizualizări articol: 2363 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 14 voturi
Cu drepturi depline…5.0514

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei