Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 23 oct 2019 - Anul XXIV, nr. 248 (7249)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Colţul cititorului

Şcoala „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, la final de proiect Erasmus+ ,,Erdkinder – Montessori pentru adolescenţi” în Polonia

La Montessori Middle School din Varşovia, Polonia,a avut loc ultima mobilitate a participanţilor din cadrul proiectului “Edrkinder – Montessori for adolescents“, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+, acţiunea KA2, cu numărul de referinţă 2017-1-PL01-KA219-038429_5. Partenerii de proiect sunt şcoli din Polonia - coordonator, Austria, România (Şcoala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc), Turcia, Grecia şi Republica Cehă. Dintre acestea, şcolile din Polonia, Austria şi Cehia funcţionează conform principiilor pedagogiei Montessori.

Prima zi a mobilităţii a debutat cu o vizită de observare la Erdkinder Middle School, unde învaţă copii cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani, în conformitate cu filosofia Erdkinder. Elevii mai mari îşi verifică şi aprofundează cunoştinţele ajutându-i pe cei mici, iar aceştia din urmă învaţă direct de la colegii mai mari. A urmat prezentarea produselor finale postate pe platforma eTwinning, a modului de completare a platformei Mobility Tool şi a raportului final.

A doua zi a început cu vizitarea şcoliiMontessori Elementary School, unde învaţă copii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani. Mediul în care cresc copiii este unul foarte atent organizat, dotat cu materiale specifice care au un scop bine definit, cu un ecou puternic în dezvoltarea emoţională, intelectuală, fizică şi socială a copilului. Conform principiilor Montessori, importante sunt atât finalităţile, informaţiile învăţate şi mai ales modul în care copiii ajung să le însuşească.

A treia zi a continuat cu o vizită de observare la Casa dei Bambini, unde sunt copii cu vârsta cuprinsă între 2-5 ani.Rutina unei clase Montessori este foarte bine cunoscută de copii, fiecare lucru are locul lui, fiecare activitate are timpul său.

A patra zi a început cu o vizită de documentare la Żelazowa Wola, la casa memorială Frederic Chopin, împreună cu un grup de 25 de elevi de la şcolile vizitate.

Ultima zi de mobilitate a fost dedicată discuţiilor despre educaţia de tip Montessori, despre materialele care conţin în structura lor ceea ce se numeşte “controlul erorii”, copilul dându-şi seama singur dacă a lucrat sau nu corect cu materialul. Astfel copilul se poate corecta singur, fără a mai depinde de un adult.

Prin derularea acestui proiect şcoala noastră şi-a propus să introducă în curriculum elemente din pedagogia metodei Montessori prin alegerea, selectarea acelor elemente care să-l ajute pe copil să găsească plăcere în actul de a învăţa. Creşterea calitativă a procesului instructiv-educativ prin perfecţionarea cadrelor didactice, introducerea unor metode şi procedee didactice inovatoare, a unor noi discipline opţionale, achiziţionarea de materiale didactice şi cărţi de specialitate din fondurile proiectului reprezintă un plus de valoare europeană adăugată şcolii noastre.

Prof. Lăcrămioara Băcanu, Gabriela Cîrloanţă, Lucia Sbiciuc

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şcoala „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, la final de proiect Erasmus+ ,,Erdkinder – Montessori pentru adolescenţi” în Polonia.
 Vizualizări articol: 2766 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Şcoala „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, la final de proiect Erasmus+ ,,Erdkinder – Montessori pentru adolescenţi” în Polonia0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei